Bărbatul cu fobie de femei. Sursa Unsplash
Curiozități

Bărbatul terifiat de femei. A trăit în izolare timp de 55 de ani ca să nu dea ochii cu vreuna

Un bărbat cu frică de femei a trăit timp de 55 de ani în izolare din cauza fobiei lui. Avea doar 16 ani când s-a închis într-o casă înconjurată de un gard de lemn înalt de 4,5 metri, cu scopul de a evita să interacționeze vreodată cu vreo femeie.

Acum în vârstă de 71 de ani, bărbatul, Callitxe Nzamwita, din Rwanda, a trăit mai bine de o jumătate de secol într-o ascunzătoare. Și-a dus viața în condiții grele, într-o cămăruță în care nu a călcat vreodată picior de femeie.

Bărbatul cu frică de femei, viață în condiții grele

Bărbatul doarme pe o pernă pe care și-a făcut-o din pături și frunze uscate, într-un adăpost din lemn care îl împiedică să se rostogolească în somn prea aproape de focul la care se încălzește în timpul nopții.

Chiar în fața patului, bărbatul și-a improvizat o toaletă, care arată ca o groapă puțin adâncă. Ceva mai încolo are un al doilea pat ce are și rolul de bucătărie. Acolo își ține proviziile pe care, de altfel, le primește de la… femei.

„Nu vrea să ne apropiem să îi vorbim când încercăm să îl ajutăm. Aruncăm alimente în casa lui, după care el vine și le ia”, a povestit una dintre vecinele lui Callitxe Nzamwita. Ea a precizat că abia dacă l-a văzut pe acest bărbat părăsindu-și proprietatea de când era copil.

„M-am închis în casa mea ca să stau departe de femei. Nu vreau să le văd în preajma mea, pentru că mă îngrozesc”, a explicat bărbatul care, paradoxal, supraviețuiește doar datorită ajutorului oferit de vecinele lui.

În cazul în care se întâmplă să zărească o femeie, Callitxe Nzamwita fuge înapoi în casa lui și încuie ușa, de frică. Cazul lui arată cât de puternică poate fi teama și cum poate distruge o viață.

Ginecofobia, teama de femei

Callitxe suferă de o afecțiune psihologică numită ginecofobie – o teamă irațională față de femei.

Simptomele pot include o teamă copleșitoare ce poate fi declanșată chiar și numai gândindu-se la ele. Afecțiunea vine însoțită de anxietate și de probleme în desfășurarea activităților zilnice din cauza fricii.

Printre simptomele acestei fobii se numără: atacuri de panică, o senzație de apăsare în piept, transpirație abundentă, bătăi rapide ale inimii și dificultăți de respirație. Alte simptome ale celor care suferă de ginecofobie includ senzația de leșin atunci când se află în apropierea unor femei sau când se gândesc la femei.

De cealaltă parte, frica irațională de bărbați se numește androfobie. Termenul a luat naștere în cadrul mișcărilor feministe pentru a echilibra termenul opus, „ginecofobie”.

Simptomele sunt similare.

„Misandria”, un alt termen care a apărut în cadrul mișcărilor feministe, este definit drept o ură față de bărbați. Opusul misandriei este misoginismul, care înseamnă o ură față de femei. Atât bărbații, cât și femeile pot fi afectați de androfobie.

Cu o carieră de peste 10 ani în jurnalism și o diplomă obținută la o prestigioasă facultate de jurnalism, pasiunea mea pentru scrierea unor povești ce merită să fie știute a culminat în crearea site-ului PovestiriAdevărate.ro. Aici, mă dedic să aduc la lumină detalii mai puțin cunoscute despre personalități care au rămas nemuritoare sau despre evenimente ce au marcat istoria. Fie că este vorba despre viețile unor lideri politici, artiști sau inventatori, fie că este vorba despre evenimente stranii sau memorabile ori alte curiozități, fiecare poveste de viață este scrisă după o documentare atentă și cu o abordare inedită. Fiecare articol de pe PovestiriAdevărate.ro este conceput pentru a stârni curiozitatea, pentru a îmbogăți cultura generală, precum și pentru a deschide noi orizonturi de înțelegere a lumii noastre fascinante.