
Cea mai periculoasă ceață din istorie, 5 zile la rând. „Era galben-negricioasă, intra și în case, iar oamenii nu își puteau vedea picioarele”
Cea mai periculoasă ceață din istorie a fost trăită de londonezi, în urmă cu 71 de ani. Era dimineața zilei de 5 decembrie 1952, când toată lumea din capitala Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord s-a trezit într-un frig crunt, nemaiîntâlnit.
Disperați să se încălzească, londonezii au creat fără să vrea „Marele Smog” – cea mai cumplită ceață din istorie, ce a făcut între 6.000 și 12.000 de victime, mai ales în rândul copiilor și vârstnicilor cu probleme respiratorii.
Cum a fost creată cea mai periculoasă ceață din istorie
În casele și întreprinderile din oraș au fost aprinse șeminee cu cărbuni. Fumul de la aceste cămine, precum și funinginea de la numeroasele fabrici din Londra și gazele de eșapament ale automobilelor s-au combinat cu aerul rece pentru a crea o ceață groasă, galben-negricioasă.
La căderea nopții, ceața a devenit atât de densă încât vizibilitatea a scăzut la câțiva metri. În unele zone, oamenii nu-și puteau vedea nici măcar picioarele. Era „ca și cum cineva ar fi dat foc la o încărcătură de cauciucuri de mașină”.
Smogul a sufocat orașul timp de cinci zile. Transporturile au fost practic blocate. Zborurile au fost suspendate la sol și trenurile au fost anulate. Doar metroul a funcționat. Serviciile de ambulanță au fost afectate, lăsând oamenii să se descurce singuri pentru a ajunge la spitale. Ceața s-a infiltrat chiar și în interior prin ferestre și uși. Spectacolele de teatru și concertele au fost anulate deoarece publicul nu a putut vedea scena.
În mod remarcabil, oamenii nu au intrat în panică, deoarece londonezii erau obișnuiți cu ceața. Însă, smogul a făcut victime. Cele mai multe au fost persoane foarte tinere și vârstnice cu probleme respiratorii preexistente. Estimările cu privire la numărul de persoane care au murit în acea perioadă variază de la 6.000 la 12.000.
Ceața, o problemă veche în Londra
Londra are o problemă de secole cu ceața. Încă din secolul al XIII-lea, fumul rezultat din arderea cărbunelui în șeminee și în fabrici se combina cu vremea rece și cețoasă caracteristică Londrei pentru a crea o ceață groasă. Pe măsură ce orașul s-a extins, poluarea aerului s-a agravat, iar ceața a devenit mai severă. East End-ul Londrei a fost cel mai afectat, din cauza numărului mare de fabrici și locuințe din acea zonă. East End era, de asemenea, o zonă joasă ce împiedica dispersarea smogului.
În săptămânile care au precedat Marele Smog din 1952, vremea a fost neobișnuit de rece, cu căderi abundente de zăpadă în toată regiunea. Pentru a se încălzi, oamenii alimentau focul non-stop, iar fumul ieșea din fiecare coș de fum din Londra.
În condiții normale, fumul se ridică în atmosferă și se dispersează. Însă, deasupra regiunii se formase un anticiclon care împingea aerul în jos, făcându-l să se încălzească pe măsură ce cobora. Acest lucru a creat o inversiune de temperatură, în care aerul aflat mai aproape de sol este mai rece decât cel de la înălțime. Când fumul a ieșit din coșuri, a fost prins sub stratul de aer cald.
În plus, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, casele și fabricile din Marea Britanie au fost forțate să ardă cărbune de calitate inferioară, care produce mai mult dioxid de sulf. Cărbunele de calitate mai bună, cum ar fi antracitina, a fost exportat pentru a ajuta la plata datoriilor de război. La poluarea și fumul suplimentar au contribuit vehiculele și autobuzele diesel care înlocuiseră sistemul de tramvaie electrice recent abandonat.
Met Office din Marea Britanie a estimat că în fiecare zi, în perioada smogului, au fost pompate în aerul sufocant: peste 1.000 de tone de particule de fum, 2.000 de tone de dioxid de carbon, 140 de tone de acid clorhidric, 14 tone de compuși de fluor și 370 de tone de dioxid de sulf.
O consecință directă a Marelui Smog din 1952 a fost adoptarea Legii referitoare la aerul curat din 1956, care a interzis arderea antracitului și a decretat că locuitorii din zonele urbane și operatorii de fabrici ar trebui să ardă doar combustibili fără fum sau să se convertească la alte alternative, cum ar fi electricitatea și gazul. Această lege a reprezentat o etapă importantă pentru protecția mediului.
Londra, afectată de alte episoade de smog
Cu toate acestea, smogul a continuat să reprezinte o problemă pentru Londra. O altă ceață letală a cuprins capitala Regatului Unit în decembrie 1957, soldată cu o mie de morți, și din nou în 1962, cu aproximativ 750 de victime.
Poluarea aerului este încă una dintre cele mai mari probleme ale omenirii, care este strâns legată de probleme și mai mari, cum ar fi schimbările climatice. În fiecare an, se estimează că șapte milioane de oameni mor ca urmare directă a poluării aerului.
Însă, pierderile pentru mediu și prețul pe care îl plătesc toate viețile de pe această planetă din cauza schimbărilor induse de climă, cum ar fi creșterea căldurii, seceta, inundațiile și epidemiile de insecte, sunt incalculabile.

