Cine a fost femeia pentru care a fost construit Taj Mahal. Povestea de dragoste de neînchipuit din spatele monumentului

Tradiția spune că atunci când un cuplu vizitează Taj Mahal-ul, femeia trebuie să-și întrebe partenerul: „Mă iubești atât de mult încât, dacă aș muri, ai construi un asemenea monument în amintirea mea?”. Însă, povestea de dragoste din spatele impresionantului mausoleu ar putea fi considerată de mulți oameni de neînchipuit.

Shah Jahan, „regele lumii”, cel care a ordonat să fie construit Taj Mahal-ul în memoria femeii vieții lui, a condus imperiul mogul între anii 1628 și 1658. A fost dragoste la prima vedere între el și Arjumand Banu Begum, pe care avea să o numească ulterior Mumtaz Mahal – adică „aleasa palatului”.

Cine a fost Mumtaz Mahal, femeia căreia i-a fost dedicat Taj Mahal-ul

Când prințul Khurram, cel care avea să devină Shah Jahan, a văzut-o pentru prima dată și s-a îndrăgostit pe loc de ea, Arjumand Banu Begum era doar o adolescentă de 14 – 15 ani, cam de-o seamă cu el.

Tânăra aparținea unei nobile familii persane care îi servise pe împărații moguli din timpul domniei lui Akbar. Era frumoasă, dar și inteligentă și tandră. Mătușa ei era căsătorită cu tatăl lui, iar tatăl ei urma să devină curând prim-ministru.

S-au logodit în anul 1608, dar în ciuda faptului că prințul era îndrăgostit lulea de Arjumand, nu i-a fost permis să o ia de soție imediat. Logodna lor a fost neobișnuit de lungă, cu o durată de cinci ani – timp în care cei doi nu s-au văzut.

Mumtaz Mahal, nevoită să-și împartă soțul cu alte două femei

Între timp, Shah Jahan s-a căsătorit cu fiica stră-nepotului șahului Ismail al Persiei, cu care a avut o fiică, primul său copil. Conform legii musulmane, un bărbat poate avea patru soții.

Astfel, pe la vârsta de 20 de ani, la data de 7 martie 1612, prințul Khurram și iubita sa, căreia i-a dat numele Mumtaz Mahal, adică „aleasa palatului”, s-au căsătorit. Oamenii o adorau, pentru că le păsa de ei. Obișnuia să facă liste cu văduvele și orfanii pentru a se asigura că aceștia primesc mâncare și bani.

La cinci ani de la nunta cu Mumtaz Mahal, în 1617, el s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, Izz un-Nisa Begum. Însă, conform cronicarilor curții, prima și cea de-a treia căsătorie au avut loc doar din considerații politice, iar cele două femei s-au bucurat doar de statutul de soții regale, nu și de dragostea celui de-al cincilea împărat mogul al Indiei.

Mumtaz Mahal a fost unica lui dragoste. A devenit sfătuitoarea lui și a dobândit o putere și o influență imensă asupra lui. Shah Jahan îi cerea părerea în probleme legate de stat și a numit-o responsabilă de sigiliul imperial – ceea ce i-a permis să revizuiască documentele oficiale în stadiul lor final.

Povestea de dragoste dintre Shah Jahan și Mumtaz Mahal a devenit legendară în India. Poeții și cronicarii vremii au scris despre frumusețea și grația lui Mumtaz Mahal, dar și despre și grija ei pentru Shah Jahan. În cele aproape două decenii ale căsniciei lor, cei doi au fost aproape nedespărțiți și călătoreau peste tot împreună.

Cum a murit Mumtaz Mahal

Shah Jahan și femeia vieții lui au avut împreună 14 copii, dintre care doar șapte au trecut de vârsta copilăriei. De altfel, nașterea celui de-al 14-lea copil a fost cea care avea să o ucidă pe Mumtaz Mahal.

În 1631, după trei ani de domnie a lui Shah Jahan, a avut loc o rebeliune condusă de Khan Jahan Lodi. Shah Jahan și-a dus armata în Deccan, la aproximativ 400 de mile de Agra, pentru a-l zdrobi pe uzurpator.

Ca de obicei, Mumtaz Mahal l-a însoțit pe Shah Jahan, deși era însărcinată. La 16 iunie 1631, ea a născut o fetiță sănătoasă într-un cort aflat în mijlocul taberei.

La început, totul părea să fie bine și nimeni nu bănuia tragedia ce avea să vină.

În momentul în care Shah Jahan a primit vestea despre starea soției sale, s-a grăbit să ajungă la ea. La doar o zi după nașterea fiicei lor, Mumtaz Mahal a murit în brațele soțului ei. A fost înmormântată imediat, conform tradiției islamice, lângă tabăra din Burbanpur. Însă, nu avea să rămână acolo prea mult timp.

Shah Jahan, de neconsolat după moartea lui Mumtaz Mahal

După ce femeia vieții lui a murit în brațele sale, Shah Jahan s-a întors cortul lui și a plâns fără încetare timp de opt zile. Nu a mâncat în tot acest timp. Când a ieșit, se spune că îmbătrânise considerabil. Durerea îl încărunțise.

În decembrie 1631, după ce a câștigat disputa împotriva lui Khan Jahan Lodi, Shah Jahan a cerut ca trupul lui Mumtaz Mahal să fie deshumat și adus la 435 mile sau 700 de kilometri la Agra. Întoarcerea ei a fost o procesiune grandioasă, cu mii de soldați ce îi însoțeau trupul și oameni îndurerați care se aliniau pe traseu.

Când rămășițele lui Mumtaz Mahal au ajuns la Agra, la 8 ianuarie 1632, au fost îngropate temporar pe un teren donat de nobilul Raja Jai Singh.

Acesta se afla în apropierea locului unde urma să fie construit Taj Mahal.

Shah Jahan a proiectat un mausoleu complex și extrem de scump, care să-i facă de rușine pe toți cei care îl precedaseră. În plus, era vorba despre primul mare mausoleu dedicat unei femei.

Deși nu se cunoaște un arhitect principal pentru Taj Mahal, se crede că Shah Jahan, pasionat de arhitectură, a lucrat direct la planuri, cu contribuția și ajutorul unora dintre cei mai buni arhitecți ai timpului său. Intenția a fost ca Taj Mahal, „coroana regiunii”, să reprezinte Raiul, Jannah, pe Pământ.

Construirea Taj Mahal-ului. A fost nevoie de 1.000 de elefanți

Imperiul Mughal era unul dintre cele mai bogate imperii din lume la vremea domniei lui Shah Jahan, iar acest lucru a însemnat că avea resursele necesare pentru a face acest monument incomparabil cu cele existente.

Pentru a grăbi producția, au fost aduși aproximativ 20.000 de muncitori, care au fost cazați în apropiere, într-un oraș construit special pentru ei, numit Mumtazabad. Au fost contractați atât meșteri calificați, cât și necalificați.

Constructorii au lucrat mai întâi la fundație și apoi la soclul sau baza gigantică, lungă de 624 de metri. Acesta avea să devină baza clădirii Taj Mahal și a celor două clădiri din gresie roșie care îl vor flanca, moscheea și casa de oaspeți.

Taj Mahal, așezat pe un al doilea soclu, urma să fie o structură octogonală construită din cărămidă acoperită cu marmură. Așa cum se întâmplă în cazul majorității proiectelor mari, constructorii au creat o schelă pentru a putea construi mai sus. Alegerea cărămizilor pentru această schelă a fost neobișnuită și rămâne stranie pentru istorici.

Marmura albă este una dintre cele mai izbitoare și proeminente caracteristici ale Taj Mahal-ului. Marmura folosită a fost extrasă din cariera din Makrana, de la 320 de kilometri distanță. Se spune că a fost nevoie de 1.000 de elefanți și de un număr incalculabil de boi pentru a târî marmura extrem de grea până la șantier.

Pentru ca piesele masive de marmură să ajungă în spațiile mai înalte ale Taj Mahal-ului, a fost construită o rampă de pământ uriașă, lungă de 16 kilometri. Taj Mahal-ul este încununat de o cupolă uriașă cu două coifuri, ce se întinde pe o lungime de 240 de picioare și este acoperită cu marmură albă. Patru minarete subțiri, din marmură albă, se înalță la colțurile celui de-al doilea soclu și înconjoară mausoleul.

Mesaje și flori încrustate

Majoritatea fotografiilor cu Taj Mahal arată doar o clădire mare și albă. Deși este totuși frumoasă, aceasta nu face dreptate structurii reale. Aceste fotografii omit complexitățile și tocmai aceste detalii sunt cele care fac mausoleul și mai uimitor.

Pe moschee, pe casa de oaspeți și pe poarta principală mare de la capătul sudic al complexului apar pasaje din Coran, cartea sfântă a islamului, scrise caligrafic. Shah Jahan l-a angajat pe maestrul caligraf Amanat Khan pentru a lucra la aceste versete încrustate.

Realizate cu măiestrie, versetele finite din Coran sunt încrustate cu marmură neagră. Ele reprezintă o caracteristică măreață și în același timp delicată a clădirii. Deși sunt realizate din piatră, curbele imită scrisul de mână. Se spune că cele 22 de pasaje din Coran au fost alese de Amanat Khan însuși. Interesant este faptul că Amanat Khan a fost singura persoană căreia Shah Jahan i-a permis să semneze pe Taj Mahal.

Aproape mai impresionante decât caligrafia sunt florile delicate încrustate care se găsesc în tot complexul Taj Mahal. Într-un proces cunoscut sub numele de parchin kari, tăietori de piatră foarte pricepuți au sculptat desene florale complicate în marmura albă și apoi le-au încrustat cu pietre prețioase și semiprețioase pentru a forma viță de vie și flori împletite.

Există 43 de tipuri diferite de pietre prețioase și semiprețioase folosite pentru aceste flori, iar acestea provin din întreaga lume. Printre acestea se numără lapislazuli din Sri Lanka, jad din China, malachit din Rusia și turcoaz din Tibet.

Un alt detaliu ce merită să fie știut este referitor la grădina mausoleului. Islamul păstrează imaginea Paradisului ca pe o grădină. Astfel, grădina de la Taj Mahal a fost o parte integrantă a transformării acestuia în Raiul pe Pământ.

Grădina Taj Mahal-ului, care este situată la sud de mausoleu, are patru cadrane. Acestea sunt împărțite de patru „râuri” de apă (o altă imagine islamică importantă a Paradisului) care se adună într-un bazin central. Grădinile și râurile au fost umplute de râul Yamuna prin intermediul unui sistem complex de apă subterană. Din nefericire, nu au rămas înregistrări care să spună care erau plantele exacte din aceste grădini.

Moartea lui Shah Jahan

Shah Jahan a rămas în doliu profund timp de doi ani și nu și-a revenit niciodată complet după moartea soției sale preferate. Acest lucru i-a oferit lui Mumtaz Mahal și celui de-al patrulea fiu al lui Shah Jahan, Aurangzeb, ocazia de a-și ucide cu succes cei trei frați mai mari și de a-și închide tatăl.

După 30 de ani ca împărat, Shah Jahan a fost uzurpat și plasat în luxosul Fortul Roșu din Agra în 1658. Interzis să plece, dar cu majoritatea luxurilor sale obișnuite, Shah Jahan și-a petrecut ultimii opt ani privind pe fereastră la Taj Mahal.

Când Shah Jahan a murit, la 22 ianuarie 1666, Aurangzeb a cerut ca tatăl său să fie înmormântat împreună cu Mumtaz Mahal în cripta de sub Taj Mahal. La etajul principal al Taj Mahal, deasupra criptei, se află acum două cenotafe – morminte publice goale. Cel din centrul încăperii îi aparține lui Mumtaz Mahal, iar cel aflat chiar la vest este pentru Shah Jahan.

În jurul cenotafurilor se află un paravan de marmură delicat sculptat și dantelat. Inițial a fost un paravan de aur, dar Shah Jahan a dispus înlocuirea acestuia pentru ca hoții să nu se simtă tentați să îl fure.

Distrugerea Taj Mahal-ului

Shah Jahan a fost suficient de bogat pentru a susține Taj Mahal-ul și costurile sale uriașe de întreținere, dar, de-a lungul secolelor, Imperiul Mughal și-a pierdut bogățiile, iar mausoleul a căzut în ruine.

În anii 1800, britanicii i-au înlăturat pe moguli și au preluat controlul asupra Indiei. Britanicii au tăiat pietre prețioase de pe pereții mausoleului, au furat sfeșnice și uși de argint și chiar au încercat să vândă marmura albă în străinătate. Lordul Curzon, viceregele britanic al Indiei, a fost cel care a pus capăt acestei situații.

În loc să jefuiască Taj Mahal-ul, Curzon a lucrat pentru a-l restaura.

Taj Mahal a redevenit un loc magnific, cu 2,5 milioane de vizitatori în fiecare an. Turiștii îl pot vizita în timpul zilei și pot urmări cum marmura albă pare să capete diferite nuanțe pe parcursul zilei. O dată pe lună, vizitatorii au ocazia de a face o scurtă vizită în timpul lunii pline pentru a vedea cum mausoleul pare să strălucească din interior spre exterior la lumina lunii.

Grandiosul Taj Mahal a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial de către UNESCO în anul 1983, dar această protecție nu a garantat siguranța sa. Acum, mausoleul este la mila poluanților de la fabricile din apropiere și a umidității excesive cauzate de prezența numeroșilor vizitatori.