
Cum arăta închisoarea în care Pablo Escobar a intrat de bunăvoie. „Catedrala” avea jacuzzi, bar și discotecă
Până în 1991, Pablo Escobar a parcurs o călătorie remarcabilă, începând ca hoț de mașini și evoluând apoi într-un traficant și răpitor mărunt, câștigând în cele din urmă titlul de „rege al cocainei”.
Cu toate acestea, această transformare a avut un cost semnificativ.
Pe parcursul unui deceniu, Escobar a acumulat numeroși adversari, inclusiv carteluri de droguri rivale și guvernele diferitelor țări. Eforturile colective ale acestora au dus la dezmembrarea treptată a vieții și a imperiului lui Escobar. Rivalitatea sa cu Cartelul Cali a costat viața a peste 300 dintre asociații și familia sa.
În plus, Escobar a văzut cum alți lorzi ai drogurilor, precum Carlos Lehder, au fost extrădați în Statele Unite, iar alții, precum frații Ochoa, s-au predat și au ajuns la închisoare. Gonzalo Rodriguez Gacha, un alt baron columbian al drogurilor, și fiul său au murit în schimburi de focuri cu poliția. Picătura care a umplut paharul a fost când fiica sa, Manuela, a fost rănită într-un atentat cu bombă la reședința sa.
Escobar a vrut să se predea, dar se temea că guvernul columbian îl va extrăda în Statele Unite – singurul lucru de care se temea cel mai mult.
„Catedrala” construită pentru Pablo Escobar
Escobar a intrat în dialog cu guvernul și, după șase luni de negocieri secrete, a acceptat să meargă la închisoare. Cu toate acestea, închisoarea urma să fie construită conform propriilor sale specificații și într-un loc ales de el. Va avea gărzile sale personale, a căror sarcină principală nu va fi aceea de a-l împiedica să evadeze, ci mai degrabă de a-l proteja de dușmanii săi.
Au fost stabilite și alte câteva condiții, inclusiv îndepărtarea generalului Miguel Maza, unul dintre cei mai aprigi rivali ai lui Escobar. O altă cerință a fost aceea că poliției naționale columbiene i se va interzice să intre pe o rază de 12 mile în jurul închisorii. În schimbul acestor acorduri, guvernul s-a angajat să nu-l extrădeze pe Escobar în Statele Unite. Falsificarea încarcerării lui Escobar, deși jenantă pentru țară, ar ajuta guvernul să scape de o durere de cap națională. De asemenea, înțelegerea a pus capăt costurilor și resurselor investite în urmărirea neîncetată a liderului cartelului.
Înainte de a se preda oficial, Escobar a început construcția închisorii sale pe dealurile care domină orașul Medellin. Locația înaltă i-a permis lui Escobar să aibă o priveliște de ansamblu asupra orașului pe care practic l-a condus timp de peste cincisprezece ani. Escobar a apreciat, de asemenea, topografia abruptă, care ar face aproape imposibil pentru armată sau pentru cartelurile rivale să organizeze un atac aerian asupra complexului.
Închisoare în apartament propriu, cu jacuzzi și discotecă
Escobar s-a predat autorităților la 19 iunie 1991. În aceeași zi, a fost transferat cu elicopterul în „închisoarea” nou construită. Complexul a fost numit „La Catedral”, sau Catedrala, datorită dimensiunilor sale și a dotărilor pe care le conținea. Unii l-au numit „Club Medellin” sau „Hotel Escobar”. Gărzile glumeau spunând că nu era vorba de securitate maximă, ci de confort maxim.
La Catedral conținea un teren de fotbal și mai multe clădiri, inclusiv o locuință din blocuri de zgură pentru director, șapte turnuri de pază și o clădire mare, mai sus pe pantă, pentru deținuți. Escobar avea propriul apartament cu un pat rotativ, o baie cu jacuzzi, o discotecă, un bar, o sală de gimnastică, o sală de biliard și o casă de păpuși cu care se putea juca fiica sa ori de câte ori venea să-l viziteze.
Avea telefoane mobile, emițătoare radio și un fax care îi permiteau să facă afaceri, care, la apogeu, aduceau cartelului său 60 de milioane de dolari pe zi și supraveghea controlul a până la 80 la sută din cocaina trimisă în Statele Unite.
În plus, avea instalat un telescop puternic care îi permitea să privească orașul Medellín până la clădirea în care locuia familia sa. Escobar vorbea la telefonul mobil cu fiica sa și, în același timp, o privea prin telescop. Întregul complex era înconjurat de un gard înalt de trei metri și de sârmă ghimpată electrificată.
În timpul încarcerării lordului drogurilor, tot felul de oameni veneau în vizită la Escobar în fiecare săptămână. Printre aceștia se numărau prieteni, parteneri de afaceri, politicieni, regine ale frumuseții și prostituate.
Petrecerile erau ceva obișnuit. La cea de-a 42-a aniversare a sa, „regele” a angajat unii dintre cei mai buni bucătari din Medellín și a organizat un banchet fastuos. A organizat chiar și o nuntă în închisoare.
Cupa Mondială din 1994 s-a jucat întâi în „Catedrală”
Escobar invita în mod obișnuit jucători de fotbal la închisoare pentru un meci. Înainte de începerea campaniei de calificare la Cupa Mondială din 1994, toți cei 22 de jucători ai echipei naționale a Columbiei au vizitat La Catedral și au luat parte la un meci amical cu unul dintre cele mai faimoase cluburi de fotbal din lume. Gardienii închisorii au servit băuturi de pe margine și, mai târziu, au acționat ca ospătari în bar.
Escobar era liber să facă ce voia, dar când a ordonat ca patru dintre locotenenții săi să fie torturați și uciși în incinta complexului în urma unei dispute legate de bani, guvernul a decis că lucrurile au mers prea departe și a hotărât să îl mute pe Escobar într-o închisoare adevărată.
La 22 iulie 1992, la un an și o lună după ce Escobar s-a mutat în închisoarea sa, viceministrul justiției, Eduardo Mendoza, a mers să se întâlnească cu Escobar pentru a-l informa pe șeful cartelului cu privire la schimbări. Escobar s-a înfuriat și a amenințat că îl va ucide pe Mendoza.
Când vestea despre ostaticul Mendoza a ajuns la autorități, Armata Națională Columbiană a înconjurat închisoarea și a izbucnit un schimb de focuri între armată și gărzile lui Escobar. În confuzia rezultată, Escobar a reușit să evadeze printr-o cale de scăpare pe care o construise în timpul construcției închisorii.
Mii de soldați și polițiști pe urmele lui Pablo Escobar
Guvernul columbian a lansat o vânătoare masivă de oameni.
În ciuda miilor de soldați și polițiști care au străbătut străzile din Medellin, Escobar a reușit să se sustragă capturării timp de șaptesprezece luni, până la 2 decembrie 1993, când autoritățile l-au prins din urmă.
Lordul drogurilor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să scape.
La Catedral a rămas abandonată timp de mulți ani. Vânătorii de fier vechi au golit locul de tot ce era valoros, inclusiv căzi de baie, țevi, țigle și materiale pentru acoperiș. În timpul șederii sale în La Catedral, Escobar a introdus ilegal bani în închisoare în cutii de lapte. Se răspândise zvonul că în incinta complexului încă mai sunt îngropate cutii de conserve care conțin milioane de dolari, atrăgând astfel căutătorii de comori care au răscolit locul cu susul în jos în speranța de a găsi rămășițe ale averii lui Escobar.
Se pare că nu s-a găsit nimic.
În 2007, guvernul columbian a împrumutat proprietatea de 28.000 de metri pătrați unei frății de călugări benedictini ermetici, care au transformat locul într-un „centru de turism religios și cultural”, care acum dispune de o capelă, o bibliotecă, o cafenea, o casă de oaspeți pentru pelerinii religioși, ateliere, un traseu ecologic și un memorial dedicat victimelor cartelului.
Campusul include, de asemenea, un refugiu pentru persoanele în vârstă care nu-și pot permite centre de îngrijire pe termen lung în oraș.
O pictură murală gigantică cu o imagine a lui Escobar în spatele gratiilor este atârnată pe un perete de beton original de 30 de metri care susține una dintre noile clădiri pentru seniori. Sub chipul său este scris: „Cei care nu-și cunosc istoria sunt condamnați să o repete”.

