Cum au ajuns germanii să folosească pastă de dinți radioactivă încercând să îi copieze pe americani

Proiectul Manhattan era în plină desfășurare, la finalul anului 1943, iar Europa a decis să trimită o echipă de spioni pentru a culege informații despre cum se descurca Germania în privința dezvoltării tehnologiei nucleare.

Misiunea a primit numele de cod „Alsos”, iar membrii ei au descoperit curând că o companie chimică germană numită Auergesellschaft expediază cantități masive de toriu pe teritoriul Germaniei. Vestea a fost primită cu îngrijorare de Aliați, pentru că această informație indica faptul că cercetarea atomică germană era mai avansată decât se credea anterior. Toriul poate fi utilizat într-un bombă atomică doar atunci când proiectul se află într-o fază avansată.

Prizonierul Peterson

Membrii misiunii au reușit, într-un final, să captureze un reprezentant al companiei, pe numele său Peterson, care avea asupra lui o valiză plină de documente. Echipa Alsos a fost exaltată.

„Aici era primul nostru prizonier adevărat din misiunea Alsos. Aveam mari speranțe că, în sfârșit, am găsit pe cineva care deținea informații din interior despre proiectul german”, scria Samuel Goudsmit, fizician olandez și membru al Alsos.

Alsos a interograt prizonierul timp de ore întregi într-o cameră de hotel din Paris, dar cu puțin succes.

„Ori ascundea ceva, ori chiar nu știa despre ce este vorba”, a scris Goudsmit.

Dezamăgit de modul în care decurgea interogatoriul, Goudsmit a început să studieze numeroasele documente conținute în valiză. Prizonierul, la fel ca majoritatea germanilor, se întâmpla să fie un tip foarte sistematic, care documenta fiecare lucru pe care îl făcea în timpul călătoriilor sale prin Europa. Un bilet de tramvai arăta că fusese la Berlin cu doar două săptămâni înainte, iar o factură de hotel arăta că vizitase micul sat Hechingen din sudul Germaniei, unde Institutul de Fizică Kaiser Wilhelm fusese mutat în 1943 pentru a scăpa de bombardamente.

Echipa era convinsă că Peterson a călătorit până la Hechingen pentru a vizita proiectul german de cercetare nucleară, dar el se jura că acolo locuiește mama sa. După o anchetă amănunțită efectuată de Alsos, s-a dovedit că mama lui Peterson lochia într-adevăr în Hechingen.

Pentru ce era folosit toriu în Germania

Aliații nu erau deloc mulțumiți de informațiile descoperite până atunci, așa că au mai făcut câteva interogatorii și au studiat documentele cu multă atenție. În cele din urmă, au descoperit adevăratul motiv pentru care compania expedia toriu în Germania.

Pentru a face pastă de dinți.

Se pare că oficialii companiei și-au dat seama că războiul se încheia și au devenit îngrijorați că nu vor mai putea face bani din producția de echipamente de război, cum ar fi măștile de gaze sau cărbunele pentru proiectoare. Ei au ajuns la concluzia că, după încheierea războiului, banii urmau să fie făcuți din produse cosmetice și produse de consum conexe.

Oficialii Auergesellschaft au decis să producă pastă de dinți cu infuzie de toriu. Potrivit lui Goudsmit, compania fusese „impresionată de metodele americane de publicitate”, în special de promovarea pastei de dinți Pepsodent, care era promovată ca conținând ceva numit „iriu”.

Ulterior s-a dovedit că nu exista iriu. Pentru a-și asigura succesul, compania a căutat să obțină monopolul asupra întregului toriu pe care îl putea găsi pentru a produce cât mai multă pastă de dinți cu toriu, ceea ce a explicat unde a ajuns tot toriul din Franța.

Pasta de dinți radioactivă

Pasta de dinți cu toriu produsă de companie a fost înregistrată sub denumirea de „Doramad Radioactive Toothpaste”. Conținutul său radioactiv a fost promovat ca având beneficii pentru sănătate, inclusiv o acțiune antibacteriană și o contribuție la întărirea „apărării dinților și a gingiilor”.

La acea vreme, efectele nocive ale radiațiilor nu erau pe deplin cunoscute. Radioactivitatea era adesea promovată ca un leac pentru toate tipurile de boli, ceea ce a dus la apariția multor medicamente și terapii pe bază de radiații, cum ar fi apa potabilă infuzată cu radon și Radithor, pe care nefericitul Ebenezer Byers l-a luat timp de trei ani, până când i-a căzut maxilarul.