De la casete la unde radio: povestea necunoscută a programelor de calculator difuzate la radio

Anul 1977 a fost un an important în istoria calculatoarelor personale.

În acel an, a fost lansat primul computer personal cu microprocesor din lume – nu unul, nu două, ci trei modele diferite de către trei producători diferiți: Apple II, care a avut un mare succes, Commodore PET și TRS-80, care, de fapt, a depășit Apple II de cinci ori până la începutul anilor 1980.

Toate aceste mașini și cele care au urmat aveau casete pentru stocarea în masă, deoarece unitățile de hard disk erau încă foarte scumpe. Abia în anii 1980, calculatoarele personale au început să ofere unități de stocare pe hard disk, mai întâi ca periferice și mai târziu ca unități interne.

Jocuri și programe pe casete audio

Benzile de casete pe care aceste prime computere le foloseau pentru a stoca programe și date erau aceleași casete audio care erau folosite pentru a asculta muzică înainte ca playerele de muzică digitală, cum ar fi iPod-urile și smartphone-urile, să devină populare.

Utilizarea casetelor audio ca mijloc de stocare a fost unul dintre factorii care au contribuit la adoptarea și dezvoltarea inițială a computerelor personale, deoarece a redus costul total al deținerii unui astfel de computer.

În scurt timp, copiii făceau schimb de programe și jocuri pe casete audio în același mod în care făceau schimb de muzică.

La începutul anilor 1980, inginerii de la organizația olandeză de radiodifuziune Nederlandse Omroep Stichting (NOS) au avut această idee fantastică de a distribui programe de calculator prin radio.

Deoarece programele și datele erau stocate pe casete audio, aceste casete de date puteau fi redate pe un casetofon, iar sunetul rezultat – care seamănă foarte mult cu cel al unui modem dial-up – era difuzat prin unde radio. Ascultătorii înregistrau sunetul pe casete și încărcau programele în computerele lor.

Programul radiofonic numit „Hobbyscoop” a devenit extrem de popular. Au dezvoltat chiar și un nou format numit BASICODE pentru a asigura o compatibilitate maximă între diferitele calculatoare personale disponibile la acea vreme.

Difuzarea programelor de calculator la radio a devenit o adevărată nebunie și mai multe posturi de radio din diferite țări europene au început să facă acest lucru. În Finlanda, o emisiune similară a fost difuzată de postul public de radio YLE. În 1985, un program pilot a fost difuzat și descărcat cu succes la 600 km distanță de stație.

„Oamenii erau confuzi și se întrebau: Ce face acest nebun?”

În Iugoslavia, o emisiune numită „Ventilator 202” de la Radio Belgrad a devenit foarte populară în rândul pasionaților de calculatoare, difuzând aproximativ 150 de programe de calculator între 1983 și 1986.

Printre acestea se numărau programe pentru calcule matematice, scurte programe educaționale, mini-enciclopedii, jocuri simple și chiar un simulator de zbor.

Prima dată când a fost trimis un program, prezentatorul radio Zoran Modli a trebuit să îi informeze pe tehnicienii de serviciu de la Radio Belgrad „că în următoarele câteva minute se vor auzi doar șuierături și mârâituri”.

„Oamenii erau confuzi și se întrebau: Ce face acest nebun? Dar cei care au ascultat și au înțeles ne-au contactat cu entuziasm prin telefon pentru a ne spune că au reușit să încarce cu succes programul pe calculatoarele lor!”, își amintește Zoran Modli.

În Marea Britanie, Joe Tozer de la Radio West a venit cu ideea în mod independent, aproape în același timp. Primul program pe care l-au difuzat a fost o imagine alb-negru de 40 de pixeli pe 80 de pixeli, în stil Teletext, a starului din Charlie’s Angels, Cheryl Ladd.

Mai târziu, emisiunea numită „Datarama” a început să transmită tot felul de programe scrise special pentru emisiune, inclusiv mini-jocuri și o aplicație care traducea intrările de la tastatură în cod Morse.

Distribuirea programelor prin radio a luat sfârșit la mijlocul și sfârșitul anilor 1980, când calculul pe 8 biți a făcut loc calculului pe 16 biți. Noile procesoare erau mai rapide, dar erau, de asemenea, avide de date, consumând de peste două sute cincizeci de ori mai multe date decât un computer pe 8 biți.

O casetă nu putea pur și simplu să rețină atât de multe date. În consecință, stocarea pe casetă a devenit un lucru de domeniul trecutului, iar dischetele și hard disk-urile au devenit dispozitivele preferate de stocare în masă.

Abia la începutul secolului XXI a devenit din nou posibilă descărcarea fără fir a programelor, prin Wi-Fi.