
Locul în care Dunărea dispare. Cursul apei este pur și simplu întrerupt
Există un loc în care Dunărea dispare uneori. Cursul fluviului este întrerupt, pur și simplu, în ceea ce germanii numesc „gaura de scurgere a Dunării”. Media anuală a zilelor în care apa dispare complet în acel loc este de aproximativ 155 de zile pe an.
Sistemul hidrografic european este complex și extins. Două dintre fluviile sale, Dunărea și Rinul, deși nu își au izvoarele relativ aproape unul de celălalt, se întâlnesc într-un exemplu faimos de „evadare naturală” ce i-a fascinat pe poeți și geografi deopotrivă, timp de secole.
Dunărea își are originea nu departe de orașul Donaueschingen din Pădurea Neagră germană, la confluența a două râuri mici. În schimb, izvoarele Rinului se află în inima Alpilor elvețieni. Dunărea curge spre est, în timp ce Rinul curge spre nord-vest, trecând prin Elveția și intrând în Lacul Constanța prin capătul său de sud-est.
Din lac, iese prin capătul său estic, curgând spre sud de Dunăre pe o distanță de aproximativ 120 de kilometri până când ajunge în orașul elvețian Basel, unde se întoarce la 90 de grade pentru a se îndrepta spre nord.
Locul în care apa Dunării dispare uneori
Lacul Constance este cel care leagă apele celor două râuri. Deși Dunărea nu intră niciodată în lac, o parte din apele sale o face. Acest lucru se datorează faptului că în cursul său superior, la doar 23 sau 24 de kilometri după izvor, Dunărea dispare.
Locul în care se întâmplă acest lucru se numește în mod corespunzător Donauversickerung (care în germană înseamnă „groapa de scurgere a Dunării”, n.r.) și se află în apropierea orașului Immendingen, la o altitudine de aproximativ 673 de metri. Acolo, apa fluviului se filtrează prin cavernele sistemului carstic de dedesubt, curgând prin ele în direcția sud.
Prima dată când a fost documentată dispariția completă a Dunării a fost în anul 1874. De atunci, au fost înregistrate „dispariții” variind de la doar 29 de zile pe an până la 309 (aceasta din urmă în 1921). Media anuală a zilelor în care fluviul dispare complet în acel loc este de aproximativ 155 de zile, mai ales în lunile de vară.
Ce se întâmplă cu apa „dispărută” din Dunăre
Atunci când nu dispare complet, o parte din apa Dunării continuă să se infiltreze în dolină, iar restul își continuă cursul, traversând jumătate din Europa până când se varsă în Marea Neagră, în România. Apa „dispărută” curge spre sud prin numeroase fisuri și crăpături mici, iar 12 kilometri mai târziu reapare în Aachtopf, la o altitudine de aproximativ 475 de metri.
Aachtopf este un izvor despre care s-a crezut inițial că are o origine termală, dar este de fapt apa „dispărută” a Dunării care iese dintr-o cavitate carstică. Cu o cantitate aproximativă de 8.500 de litri pe secundă, Aachtopf este izvorul din care se obține cea mai mare parte a apei minerale din Germania.
Până în anul 1877, relația dintre dolina și izvorul Aachtopf a fost suspectată, dar nu a putut fi dovedită. La data de 9 octombrie a aceluiași an, geologul Adolf Knop de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe a turnat 10 kilograme de fluoresceină de sodiu (un colorant organic), împreună cu 20 de tone de sare și 1.200 de kilograme de șisturi bituminoase (obținute din roci cu un conținut ridicat de substanțe organice) în Dunăre, chiar înainte de dolină.
După 60 de ore, în izvorul Aachtopf a ieșit apă colorată cu verde fluorescent și cu un gust asemănător cu gudronul, demonstrând că era într-adevăr apa „pierdută” din Dunăre.
La Aachtopf, apa Dunării devine un nou râu numit Radolfzeller Aach, ce se varsă în Lacul Constanța. După cum am văzut mai devreme, râul care iese din lac nu este altul decât Rinul. În acest fel, o parte din apa Dunării se varsă și în Rin, o trăsătură curioasă și izbitoare a marelui bazin hidrografic european.
Dar nu doar atât, pentru că, potrivit experților, este probabil ca în viitor, actualul curs superior al Dunării să se devieze complet spre Radolfzeller Aach și, prin urmare, spre Rin. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, noile surse ale Dunării ar trebui să fie localizate în micii afluenți ce se varsă în fluviu dincolo de dolină, mai exact Krähenbach și Elta.
Donauversinkung și albia uscată a râului sunt o atracție naturală populară, unde te poți plimba între jumătatea lunii mai și jumătatea lunii septembrie. Familii întregi petrec aceste luni la vânătoare de fosile jurasice aduse de curent, ce sunt la vedere mai ales pentru încântarea copiilor. Există chiar și tururi ghidate în acest scop.

