Sylvester Stallone si omul care a inspirat filmul Rocky
Curiozități

Omul care a inspirat Rocky, filmul care l-a făcut vedetă pe Sylvester Stallone

O luptă pierdută în martie 1975 împotriva marelui Muhammad Ali, pentru titlul de campion mondial la categoria grea pare să nu fi fost chiar un pas înapoi pentru Chuck Wepner.

Wepner a avut parte de o ieșire glorioasă din ring, în uralele publicului care era impresionat de-a dreptul de faptul că un boxer aproape necunoscut a reușit să-i reziste 15 runde unui Muhammad Ali aflat în apogeul carierei sale, să nu mai amintim de faptul că acesta va rămâne probabil cel mai bun pugilist din toate timpurile.

În timp ce Wepner se bucura de aclamația publicului, într-un teatru din Los Angeles un actor și scenarist la început de drum a fost fulgerat de o idee, după ce a vizionat lupta celor doi. Numele acestuia era Sylvester Stallone, care a fost pur și simplu captivat de ambiția și determinarea lui Wepner încât a fost inspirat să scrie propria poveste despre un boxer subapreciat și considerat fără a avea vreo șansă.

Numele boxerului lui Stallone era Rocky și a fost tot ce i-a trebuit acestuia pentru a-și propulsa cariera pe cele mai înalte culmi ale Hollywood-ului.

Povestea lui Rocky Balboa a depășit-o pe cea a omului care a inspirat-o, dar povestea de viață a lui Chuck Wepner nu este deloc lipsită de dramatism și îți oferă același impuls motivațional.

Deci, cine este Rocky din lumea reală și cum a ajuns să fie sursă de inspirație pentru unul dintre cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei?

Chuck Wepner s-a născut în New York City în 1939, dar a crescut peste port în orașul industrial Bayonne. Tatăl lui Wepner, Charlie, fusese boxer profesionist, dar Chuck nu a urmat o carieră în box de la bun început, inițial fiind pasionat de baschet.

Wepner a început să practice boxul în timp ce era înrolat în Corpul de Marină, acesta s-a alăturat echipei de box pentru că primea mai multă mâncare, o pensie suplimentară și avea timp special dedicat antrenamentelor.

După ce a ieșit din Marină, Wepner a schimbat mai multe joburi ca agent de securitate și bodyguard, iar ocazional participa la lupte ilegale de unde își genera o altă sursă de venit.

De la Chuck Wepner la Rocky

În 1964 Wepner a primit un apel din partea antrenorului de box de la Liga Atletică a Poliției, care i-a propus să devină pugilistul de categorie grea al Golden Gloves, ofertă pe care Wepner a acceptat-o fără să stea pe gânduri.

Cariera sa a luat cu adevărat avânt în 1970 când a luptat împotriva lui Sunny Liston, fostul campion mondial de la categoria grea, care încerca să-și revitalizeze cariera după 2 înfrângeri consecutive împotriva lui Muhammad Ali, la mijlocul deceniului.


Citește și: Mâncărurile servite de pasagerii Titanicului. Cei de la clasa I aveau un meniu de lux


A fost o luptă brutală, din care Chuck Wepner a ieșit aproape desfigurat, dar a fost de asemenea punctul în care acesta a început să devină din ce în ce mai cunoscut. A primit atunci și o poreclă, Bayonne Bleeder, referitoare la locul în care a crescut și la felul în care sângera la sfârșitul meciului cu Liston. Astfel, Wepner avea acum și un nume de scenă, de care nu era mâhnit, ci mulțumit că a ajuns în atenția publicului și a devenit o vedetă locală.

În 1975 totul avea să se schimbe pentru Wepner.

Ziarele din New Jersey anunțau că Muhammad Ali eră pregătit să-și apere din nou titlul de campion mondial, de data asta  împotriva lui Chuck Wepner.

Un episod inedit din toată povestea este faptul că promoterul de lupte care organizase meciul, Don King, nu se obosise să-l anunțe pe Chuck Wepner, care a aflat de marea confruntare din ziare, la fel ca orice fan al boxului.

A fost prima luptă pentru care Wepner s-a antrenat în adevăratul sens al cuvântului, cei 100.000 de dolari pe care urma să-i primească fiind o motivație considerabilă.

Wepner își cunoștea șansele, dar s-a hotărât să facă pentru Ali o luptă mult mai dificilă decât își închipuiau el sau oamenii boxului. Pe lângă șicanările premergătoare meciului, surpriza cea mai mare a avut-o campionul mondial în timpul meciului, când adversarul său a luptat la același nivel cu el și chiar l-a trimis la podea pe parcursul rundei a noua, după o lovitură năucitoare în zona pieptului.

Muhammad Ali s-a ridicat însă și a încheiat lupta prin knock-out în ultima rundă, cu 19 secunde înainte de finalul meciului. Chuck Wepner nu devenise campion mondial, dar a devenit campionul poporului, mulțimea i-a scandat numele minute de-a rândul, după finalul meciului.

Procesul lui Chuck Wepner împotriva lui Sylvester Stallone

Rocky a apărut un an mai târziu, în 1976, iar succesul a fost unul imens.

Stallone a cules și laudele și banii de pe urma filmului, dar Wepner nu s-a bucurat de niciun beneficiu din statutul de sursă de inspirație.

În 2003 Chuck a intentat un proces împotriva lui Stallone, iar cazul a fost soluționat în favoarea fostului pugilist, suma nefiind vreodată dezvăluită.


Citește și: Un dar de dincolo de moarte. Povestea înduioșătoare din spatele piesei „Let It Be” lansată de The Beatles


Dar lăsând partea financiară la o parte, Chuck Wepner a câștigat un lucru mai important în urma procesului, putea acum să afirme în mod oficial că el este omul pe baza căruia a fost făcut filmul Rocky și de asemenea putea face un film despre propria sa viață, fără a avea probleme de ordin legal.

Iar acest lucru s-a și întâmplat, în 2016 a apărut filmul ,,Chuck”, despre viața pugilistului, care l-a avut pe Liev Schreiber în rolul lui Chuck Wepner.

De la primii pași în jurnalism și până în prezent, experiența acumulată și pasiunea pentru descoperirea adevărului au fost fundamentale în călătoria mea profesională. Astăzi, ca scriitor și editor al site-ului PovestiriAdevărate.ro, îmi propun să explorez și să împărtășesc cu cititorii mei povești autentice și emoționante despre personalitățile istorice care au marcat epoci și culturi. Prin experiența mea în jurnalism și pasiunea mea pentru istorie și storytelling, mă angajez să ofer cititorilor mei o experiență de lectură memorabilă și edificatoare. În lumea bogată și complexă a trecutului, există întotdeauna povești de spus și secrete de descoperit, iar pe PovestiriAdevărate.ro te invit să le descoperim împreună.