Pastele nu au fost inventate în Italia. Adevărata poveste a uneia dintre cele mai apreciate mâncăruri

Pentru toată lumea, pastele au devenit sinonime cu bucătăria italiană. Imigranții italieni au dus ei înșiși paste peste tot unde mergeau. Deși este adevărat că cele mai faimoase varietăți și rețete de gătit paste provin din Italia, în mod surprinzător, originea reală a pastelor se află în altă parte.

Așadar, cum au ajuns pastele în Italia?

Pastele și presupusa lor legătură cu Marco Polo

Una dintre cele mai populare teorii a fost publicată în „Macaroni Journal” de către Asociația Industriilor Alimentare. Teoria este că pastele au fost aduse în Italia de Marco Polo prin China. Polo s-a aventurat în China în timpul dinastiei Yuan (1271-1368), iar chinezii consumau tăiței încă din anul 3000 î.Hr. în provincia Qinghai. Acolo există chiar și dovezi ale unor tăiței vechi de 4.000 de ani, făcuți din mei de coada vulpii și de porumb de mătase.

Totuși, teoria a fost contestată, mai ales pentru că tăițeii făcuți în China nu sunt considerați, din punct de vedere tehnic, paste făinoase. Polo a descris, de asemenea, tăițeii chinezești ca fiind asemănători cu „lagana”, ceea ce implică faptul că era posibil să fi fost deja familiarizat cu o mâncare asemănătoare pastelor înainte de a merge în China.

Mai mult, în anul 1279, un soldat genovez a enumerat în inventarul proprietății sale un coș cu paste uscate. Polo nu s-a întors din China până în anul 1295. Pentru cei care nu știu, Genova este un port maritim din Italia.

În plus, pastele moderne, așa cum le cunoaștem, au fost descrise pentru prima dată în 1154 de un geograf arab, Idrisi, ca fiind comune în Sicilia. Așadar, Marco Polo nu ar fi putut aduce pastele în Italia prin China. Erau deja în Italia la acea vreme.

Cum ar fi ajuns pastele în Italia

Majoritatea istoricilor culinari consideră că arabii, în special cei din Libia, sunt cei care au adus pastele, alături de spanac, vinete și trestie de zahăr, în bazinul mediteranean. În Talmud, scris în aramaică în secolul al V-lea d.Hr., există o referire la faptul că pastele se gătesc prin fierbere.

Se crede, așadar, că pastele au fost aduse în Italia în timpul cuceririi arabe a Siciliei în secolul al IX-lea d.Hr., ceea ce a avut ca efect secundar influențarea drastică a bucătăriei din regiune. Se mai știe că, până în secolul al XII-lea, italienii au învățat de la arabi metode de uscare a pastelor pentru a le conserva în timpul călătoriilor. Un sprijin suplimentar pentru această teorie poate fi găsit prin faptul că, în multe rețete vechi de paste siciliene, există introduceri gastronomice arabe.

O teorie alternativă referitoare la originea pastelor, dar care a căzut în dizgrație, este aceea că pastele au ajuns în Italia prin Grecia, având în vedere că originea numelui „paste” pare să fie grecească. Cuvântul „paste” în sine provine din latinescul „pasta”, care înseamnă „aluat, prăjitură de patiserie”, care provine probabil din cuvântul grecesc „pastos” – „presărat cu sare”, „sărat”. În plus, în mitologia greacă antică, există o poveste despre zeul Vulcan care împinge aluatul printr-un dispozitiv care îl transformă în fire subțiri, comestibile.

Se crede că primul caz documentat al unei mașini de „macaroane” aduse în Statele Unite ale Americii a fost adus de Thomas Jefferson în 1789, când s-a întors în SUA după ce a fost ambasador în Franța. Mai târziu, Jefferson și-a inventat și el propria mașină de făcut paste. Prima fabrică industrială de paste făinoase din SUA a fost construită în Brooklyn, în 1848, de către un francez.

Italienii au organizat o Conferință Mondială a Pastelor în 1995. Ei sărbătoresc Ziua Mondială a Pastelor în fiecare an, în octombrie, începând din 1998. Există, de asemenea, o Asociație italiană a pastelor și un Muzeu al pastelor în Roma.