„Poarta iadului” a fost deschisă acum 50 de ani. Flăcările provoacă un vuiet asurzitor

Nu este deloc neobișnuit ca incendiile să se declanșeze subteran, și această realitate nu se limitează la o anumită regiune, ci se extinde pe plan global, de la Pennsylvania la Germania și China.

Incendiile subterane, cel mai adesea asociate cu filoanele de cărbune, reprezintă un fenomen cu impact devastator, consumând depozite vaste de cărbune subteran, alimentate de o sursă abundentă de combustibil și de oxigen nelimitat. Aceste incendii, cu costuri uriașe pentru orice încercare de stingere, pot să facă ravagii pe durata a ani, decenii și chiar secole.

Există, însă, și cazuri în care alte materiale inflamabile naturale intră în combustie. Depozitele considerabile de gaze naturale, răspândite în diverse regiuni ale lumii, devin, de asemenea, surse de incendiu subteran.

„Poarta iadului” din Turkmenistan

Dată fiind natura toxică a gazului natural pentru oameni, nu este neobișnuit ca uneori oamenii să aprindă intenționat aceste depozite, încercând să ardă gazul. Această practică, totuși, are consecințe, consumând rezervele mult mai rapid decât un incendiu de cărbune ar face-o.

În contrast cu cărbunele, este aproape imposibil de determinat cât de mult gaz natural este prezent sub pământ. Astfel, aprinderea unei rezerve de gaze naturale devine întotdeauna un joc de noroc.

Acest fenomen este ilustrat în mod spectaculos de celebrul Crater de Gaz Darvaza din Turkmenistan, cunoscut și sub numele de „Poarta Iadului”. Situat în deșertul Karakum, craterul are un diametru de 70 de metri și o adâncime de 65 de metri, fiind învăluit de flăcări.

Gazul natural se strecoară prin rocile din jur, aprinzându-se din focul existent, iar flăcările creează un vuiet asemănător celui al unui motor cu reacție. De-a lungul a peste 50 de ani, craterul a devenit un spectacol global, atrăgând turiști din întreaga lume.

Deși nu este clar cum s-a format craterul, există două teorii principale: fie ca urmare a prăbușirii unei foraje sovietice din anii ’70, fie descoperit în anii ’60 și aprins în anii ’80 pentru a opri scurgerile de gaze naturale.

În ultimul deceniu, președintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdymukhamedov, a încercat să stingă flăcările pentru a minimiza impactul asupra mediului și pentru a valorifica resursele naturale. Cu toate acestea, tentativa de stingere a fost dificilă, dată fiind puterea și persistența flăcărilor alimentate de gazele naturale.

Chiar dacă cercetările și investigațiile au fost demarate, Craterul de Gaz Darvaza rămâne un mister în privința originii sale și a viitorului său. Cu gazele naturale continuând să alimenteze flăcările, acest colț al pământului rămâne o destinație intrigantă pentru cei curajoși și pasionați de fenomenele naturale unice.