Povestea micilor. Ar fi fost inventați de un cârciumar iscusit din București, dar sunt revendicați de turci

Micii sau mititeii sunt nelipsiți de la numeroase mese ale românilor, de 1 mai, Ziua Muncii, dar și pe tot parcursul verii. Ba chiar unii nu se despart de ei nici pe timp de iarnă. Nimic de neînțeles, de altfel. Până și marele Constantin Brâncuși ar fi fost topit după ei.

Originile micilor sau „mititeilor” – cum preferă fiecare să îi numească – sunt disputate, la fel ca în cazul multor alte mâncăruri. Unii susțin că cei care iubesc acest preparat trebuie să îi fie recunoscători cârciumarului Iordache Ionescu din București.

Într-un moment în care clienții săi îi cereau cârnați pe bandă rulantă, cârciumarul a dat de necaz: nu mai avea mațe ca să-i facă, ci doar umplutura de carne tocată. Însă, Iordache Ionescu n-a intrat în panică. A luat imediat o mână din umplutură, a format un mic și l-a zvârlit pe grătar. Așa ar fi scris istorie, fără să știe.

Totul s-ar fi petrecut în inima centrului istoric al Bucureștiului, la cârciuma „Trei foi de viţă” din strada Covaci no. 3, mai târziu cunoscut drept „La Iordache”. Cârciumarul, Iordache Ionescu, fiu de plugar din satul Ciochina, județul Ialomița, a primit crâșma prin anul 1880 de la unchiul său, negustorul George Ionescu.

Inventatorul micului românesc, un cârciumar cu mult fler

Iordache Ionescu, recunoscut de mulți drept inventatorul micului românesc, a dat dovadă de fler după ce a primit în grijă cârciuma din centrul Bucureștiului. A știut ce să ofere ca să atragă clienți – un vin bun, o masă cinstită lipsită de fasoane din import și porții „enorme”, așa cum le-au numit martorii vremii.

În plus, Iordache Ionescu, născut în anul 1843 și decedat în anul 1901, a fost profesor într-ale cârciumăriei pentru mulți cârciumari ai vremii, care înainte de a-și deschide propriile afaceri au trecut prin mâna lui.

Un ziarist al vremii de la revista satirică Ghimpele scria că la cârciuma lui Iordache Ionescu puteau fi serviți „mici”; ciorbă de schimbele, adică de burtă; precum și rasol de raci.

Citește și: Adevărul despre mămăligă. Cât de românească e și cum a ajuns să-i omoare pe țărani

Cârciuma lui Iordache a evoluat împreună cu România, trecând de mica unire, declararea independenței, proclamarea Regatului României și tot așa. La 1889, bucătarul de la „Trei foi de viță” a reprezentat România la Expoziţia Mondială de la Paris.

Iuliu Moisil, ajuns în București pe la finalul secolului 19, scria despre cârciumă că oferea un prânz bun la prețul de 3 sau 4 lei.

„Ne-au impus aici excelenta bucătărie românească. Ceea ce ne-a izbit foarte mult, dar și plăcut, erau denumirile ce le aveau mâncărurile și băuturile, precum și serviciul excelent.

Băieții cari serveau erau îmbrăcați în haine albe, curate, cuviincioși și sprinteni și îi auzeai strigând la bucătărie: Să vie (de ex.) mititeii». Serveau repede și când aduceau o mâncare, țuică sau vin notau numaidecât pe o hârtie-notă, ca să nu se încurce lucrurile la plată.”, scria el.

Unul dintre marii români care au iubit micii a fost Constantin Brâncuși. Sculptorului îi plăcea să îi servească alături de mămăliguță și mujdei, după care să bea vin.

Micii, revendicați de turci

Pe de altă parte, micii românești și-ar avea originea în bucătăria arabă, în care se preparau la grătar kebab și kufte, ce aveau compoziții diferite. În cazul numitelor „kufte”, compoziția avea ceapă, verdețuri și, în unele cazuri, roșii. Însă, compoziția kebabului era mai apropiată de cea a micilor.

Citește și: Cum arăta parcul Cișmigiu în urmă cu 240 de ani și de unde vine numele lui. „O baltă mocirloasă, un focar de infecție”

În timp ce kebabul era făcut din carne de oaie şi de vită, micii românești au apărut cu formă diferită și cu bicarbonat de sodiu și carne de porc în compoziție.

Variante ale acestui preparat iubit de români se găsesc și în țări precum: Albania, Bosnia, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia.