Prima carte din istorie care a fost interzisă

Cea mai clară dovadă a puterii cuvântului scris pe hârtie este faptul că, de-a lungul istoriei, oamenii au încercat adesea să îl cenzureze.

Normele culturale, politica, convingerile, personale, regulile școlare și alți factori pot transforma o carte într-un subiect prea delicat pentru a fi răspândit în întreaga lume. Dar cât de veche este însă această practică, deoarece  în mod cert nu este una deloc nouă?

Primele cărți interzise

Așa cum se întâmplă deseori în istorie, pentru răspunsul la întrebarea: ,,Care este prima carte interzisă?”, răspunsul nu este unul singur. Totuși, unul dintre cele mai vechi exemple confirmate are legătură cu puritanii din America.

În 1637, un bărbat, pe numele său, Thomas Morton, a publicat o carte intitulată ,,New English Canaan”.

Această carte era o critică acidă la adresa modului de viață conservator al puritanilor, pe care Morton îl întâlnise după ce se mutase în Massachusetts, în 1624.

Spre deosebire de comunitatea rigidă și austeră din acea zonă, Morton era un hedonist convins, căruia îi plăcea să petreacă (în limitele posibilităților legale de la acea vreme). De asemenea, autorul era prietenos cu populația indigenă, ceea ce a alimentat furia puritanior. În cele din urmă, Morton a fost alungat din regiune și a fost nevoit să intenteze un proces pentru relocarea forțată.

Cum era perceput Morton de către comunitate?

În ochii comunității, autorul cărții scandaloase nu era doar un rebel lipsit de rușine, ci și o amenințare directă la adresa stilului lor de viață.

Cartea sa a fost percepută ca un atac deschis asupra moralității puritane, așa că a fost interzisă, iar Morton, la rândul său, a fost efectiv exilat. I-a fost refuzată întoarcerea pe viață în Massachusetts și a rămas persoană non grata până la moartea sa din 1643.

În aceeași perioadă au existat mai multe cărți contestate și chiar interzise, două exemple sunt ,,The Christian Commonwealth”, semnată de John Eliot, o lucrare de teorie politică, publicată în anii 1640 și ,,The Meritorious Price Of Our Redemption”, o critică anti puritană scrisă de William Pynchon în anii 1650.

Interdicții și mai vechi

Dacă mergem și mai înapoi în timp, găsim exemple mai șocante de cenzură care includ execuția autorilor. Între anii 259 î.Hr.  și 210 î.Hr. împăratul chinez Qin Shi Huang a ordonat execuția a nu mai puțin de 460 de învățați confucianiști, îngropându-i de vii.

Ideea era simplă, Huang a considerat că e mai ușor să împiedici scrierea unor texte dacă elimini direct autorii. În anul 35 d.Hr., împăratul Roman Caligula i-a descurajat pe oameni să citească Odiseea lui Homer, temându-se că le-ar putea insufla dorința de libertate.

Cenzura în epoca modernă

În timpurile moderne, execuția scriitorilor a devenit, din fericire, o practică care nu a mai fost încurajată. Cu toate acestea, cărțile continuă să fie interzise pe criterii subiective, de obicei cele mai comune invocând obscenitatea. În anii 60 și 70, o atitudine mai permisivă a diminuat oarecum această tendință, iar în anii 1980 cenzura a început să fie ridiculizată public.

La târgul de Carte Book Expo America organizatorii au închis într-o cușcă peste 500 de cărți interzise de biblioteci, școli și comunități. Astfel a fost lansată ,,Săptămâna cărților interzise”, menită să atragă atenția împotriva pericolelor cenzurii.

De cele mai multe ori, interdicția asupra cărților sunt inutile, pe măsură ce o carte devine interzisă, devine în mod direct proporțional mai atractivă pentru cititori, care vor să afle motivele pentru care nu pot citi această carte. Totuși, în unele cazuri din istorie există consecințe grave pentru cei care au impus cenzura.

În jurul anului 1497 Girolamo Savonarola, un călugăr florentin autoproclamat judecător al moralității, a declarat război unor practici umane considerate nepotrivite, printre care se includ: râsul, sexul și orice forme de viciu. Savonarola a organizat incendieri masive de cărți, poezii și tablouri, în așa ceea ce numea ,,rugurile deșertăciunilor”.

Așteptările sale că o să facă din Florența un oraș mai pios și bine văzut în ochii lui Dumnezeu nu a funcționat însă, iar  în 1498, Girolamo Savonarola a fost ars pe rug, de data aceasta fiind el însuși considerat elementul indezirabil și periculos pentru societate și comunitate.