Călugărul care a trăit 37 de ani pe un stâlp, după ce a fost dat afară din biserică

Mulți călugări și pustnici fac eforturi mari pentru a se lipsi de plăcerile simple pentru a-și ispăși păcatele și pentru a urmări scopuri spirituale. Unii duc o viață frugală. Unii renunță la carne și alcool. Unii trăiesc în izolare.

Și apoi, există cei care locuiesc în stâlpi și care au devenit foarte comuni în primele zile ale monahismului creștin.

Acest tip de asceți, cunoscuți sub numele de pustnici de stâlp, trăiau în vârful unor stâlpi, iar cel care a inventat acest mod de viață a fost Simeon cel Bătrân.

A lăsat turma pentru mănăstire

Simeon s-a născut în jurul anului 390 d.Hr. într-o familie de păstori săraci din nord-vestul Siriei, într-o perioadă în care Imperiul Roman era oficial creștin de mai puțin de un secol. Simeon a dezvoltat o pasiune pentru creștinism după ce a ascultat o predică despre Fericiri în adolescență. Înainte de a împlini șaisprezece ani, a abandonat îngrijirea turmelor tatălui său și a intrat într-o mănăstire.

Încă de la început, Simeon s-a dedat la practicarea unei austerități atât de extreme și, după toate aparențele, atât de extravagante, încât a provocat multe resentimente în rândul colegilor săi călugări, care nu au fost în stare să-i egaleze zelul. Cu o ocazie, a petrecut întregul Post fără să mănânce. Când unii dintre călugări s-au dus să-l verifice în coliba sa, l-au descoperit inconștient.

Citește și: Capitolul „ascuns” din Biblie, scris acum 1.500 de ani, descoperit în Biblioteca Vaticanului

Când a fost adus înapoi la mănăstire, salvatorii săi au fost șocați să descopere că întreaga sa secțiune mediană era învelită într-un brâu din frunze de palmier, un dispozitiv făcut în casă pentru a-i mortifica carnea. Autoritățile monahale au decis să îi ceară lui Simeon să plece, susținând că eforturile sale ascetice excesive erau incompatibile cu propriul lor stil de disciplină spirituală.

O viață de rugăciune și post în vârful stâlpului

După ce a fost alungat din mănăstire, Simeon a devenit un pustnic solitar rătăcitor, căutând mereu să-și suprime dorințele fizice și să-și elibereze spiritul prin practici ascetice pasionate. Pe măsură ce faima lui Simeon a crescut, el a atras un mare număr de discipoli și admiratori care au încercat să-i urmeze calea spirituală, căutând sfaturile sale, mijlocirea cu Dumnezeu sau asistență miraculoasă.

Dar tânărul călugăr dorea să scape de compania umană, nu să o atragă. După mai multe încercări eșuate de evadare, Simeon a găsit un stâlp care supraviețuise printre ruine în apropiere de Telanissa, în Siria de astăzi, cu o platformă în vârf. Simeon s-a urcat pe stâlp și a găsit singurătatea de la înălțime atât de revigorantă încât a refuzat să mai coboare. Simeon a început o viață de rugăciune și de post în vârful stâlpului, subzistând cu mici rații de pâine și lapte de capră pe care băieții din zonă i le dădeau.

Primul stâlp pe care l-a ocupat Simeon avea o înălțime de puțin mai mult de 3 metri. Ulterior, și-a mutat platforma pe o succesiune de stâlpi de înălțime din ce în ce mai mare; ultimul din serie se pare că se afla la mai mult de 15 metri de sol. În vârful pilonului se afla o platformă, despre care se crede că avea aproximativ un metru pătrat și era înconjurată de un balustru.

Simeon cel Bătrân și cei 37 de ani pe stâlp

Edward Gibbon, în lucrarea sa Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, descrie viața lui Simeon cel Bătrân după cum urmează:

„În această ultimă și înaltă poziție, sirianul Anachoret a rezistat căldurii a treizeci de veri și frigului a tot atâtea ierni. Obișnuința și exercițiile fizice l-au învățat să-și mențină situația fără teamă sau amețeală și să adopte succesiv diferitele posturi ale devoțiunii. Uneori se ruga într-o atitudine dreaptă, cu brațele întinse în formă de cruce, dar practica sa cea mai familiară era aceea de a-și îndoi scheletul slab de la frunte până la picioare; și un spectator curios, după ce a numărat două sute patruzeci și patru de repetări, a renunțat în cele din urmă la nesfârșita relatare. Progresul unui ulcer la coapsă putea scurta, dar nu putea tulbura, această viață cerească; și răbdătorul Pustnic a murit, fără să coboare din coloana sa”.

Citește și: Controversata viață a lui Pilat din Pont, omul care l-a condamnat la moarte pe Iisus

Simeon a trăit în vârful coloanei timp de 37 de ani. După moartea sa, la vârsta de 68 de ani, trupul său a fost coborât și adus în Antiohia, în ceea ce este Turcia de astăzi, într-o mare procesiune funerară.

La câteva decenii după moartea Sfântului Simeon, o mare biserică monahală care ocupa peste 5.000 de metri pătrați a fost construită în locul unde se afla stâlpul său. Biserica era alcătuită din patru bazilici care emanau din laturile unui octogon central. Crucea octogonală era surmontată de o cupolă; în centrul ei se afla coloana lui Simeon. De-a lungul secolelor, pelerinii au cioplit coloana și au luat bucăți din ea ca relicve, lăsând astăzi coloana doar câțiva metri înălțime.