Cea mai gustoasă mâncare din lume, legată de o mare farsă. Michelin, o mumie din anvelope

Numeroase persoane visează să ajungă să guste mâncarea de la un restaurant care a fost distins măcar cu o stea Michelin dacă nu chiar cu două sau trei. Însă, puțini sunt cei care știu că această certificare a calității este legată de o mare farsă gândită de doi oameni de afaceri care aveau o companie de anvelope.

O stea Michelin arată că un restaurant este foarte bun pentru categoria sa. Două stele arată că restaurantul este excelent și merită un ocol până la el, iar trei stele indică faptul că restaurantul este atât de bun încât merită să fie făcută o călătorie până la el, de oriunde din lume.

Farsa de care este legată cea mai bună mâncare din lume

Ghidul Michelin a fost creat în 1900 de frații francezi Ándre și Édouard Michelin. Cu 11 ani mai devreme, ei înființaseră o companie de anvelope și au decis că un ghid de clasificare a hotelurilor și restaurantelor i-ar determina pe puținii șoferi care existau la acea vreme să își consume anvelopele și să cumpere altele.

Da, ați citit bine. Michelin, care validează sau nu restaurantele din întreaga lume, este același Michelin care produce anvelope.

În momentul în care frații Michelin au decis să înceapă ghidul, la începutul secolului al XX-lea, în Franța existau doar aproximativ 2.200 de mașini, guvernul încă nu înființase un sistem rutier extins, iar benzina trebuia să fie cumpărată de la farmacii selecte.

Citește și: Cum a schimbat Disney Albă ca Zăpada. Finalul macabru al celui mai îndrăgit basm

Cei de la Michelins-au hotărât să transforme vehiculele dintr-o noutate care îi ducea pe șoferi la un picnic de duminică într-un mod viabil de transport pe distanțe lungi. Ei au distribuit ghiduri care catalogau hoteluri, mecanici și vânzători de benzină din toată Franța. Au mers chiar până la a monta indicatoare rutiere artizanale pentru a ajuta călătorii.

Pe măsură ce compania de anvelope a crescut, s-a dezvoltat și ghidul Michelin. Cei doi frați au lansat ediții specifice fiecărei țări din Europa, care au devenit suficient de populare pentru a-i obliga să înceapă să taxeze broșurile în 1920.

În 1926, ghidul s-a extins la industria care l-a făcut celebru – restaurantele de calitate. Cinci ani mai târziu, a fost introdus sistemul de trei stele. Ghidul Michelin este cunoscut mai ales pentru criticii săi, pe care Michelin îi numește „inspectori”.

Inspectorii sunt anonimi și nu au voie să vorbească cu presa. Toți au o vastă experiență în arta culinară, iar mulți dintre ei sunt foști bucătari. Cu toții trebuie să treacă prin cursuri oficiale de formare pentru Ghidul Michelin în Franța.

Spre deosebire de mulți critici culinari, aceștia nu iau notițe în timp ce mănâncă și adesea vizitează un restaurant de mai multe ori neînsoțiți înainte de a ajunge la o concluzie.

Cum arăta omul Michelin la origine

Compania a lansat și un logo-mascotă: un om care semăna cu o mumie acoperită în anvelope albe. Ideea „Omului Michelin” a apărut cu patru ani înainte ca acesta să fie desenat pentru prima dată, când frații Michelin, Édouard și André din Clermont-Ferrand, Franța, au participat la Expoziția Universală de la Lyon din 1894. Legenda spune că, observând o grămadă de anvelope la standul Michelin, Édouard i-a spus fratelui său: „Uite, cu brațe și picioare, ar semăna cu un om”.

În 1898, conceptul Michelin a fost pictat pentru prima dată de către artistul de afișe O’Galop, pseudonimul caricaturistului Marius Rossillon. Ulterior, personajul a căpătat numele de Bibendum. Se crede că artistul francez O’Galop i-a arătat pentru prima dată lui André un afiș respins pe care îl făcuse pentru o fabrică de bere din München, care îl înfățișa pe regele Gambrinus, patronul berii. Regele era înfățișat anunțând „nunc est bibendum” („acum e timpul să bem”, n.r.), care era scris în partea de sus a afișului. Acest text a rămas pe lucrare.

Multe dintre posterele de la începutul secolului XX îl înfățișează pe omul Michelin sau Bibendum ca pe un personaj oarecum sinistru, mare, cu ochelari de soare și care are permanent un trabuc. Inițial, el era înfățișat bând șampanie, ceea ce făcea legătura cu toastul în latină, iar acest lucru era întărit de un slogan cu o formulare ciudată, care fusese menționat pentru prima dată în 1893: „À Votre Santé Le Pneu Michelin Boit L’Obstacle!”. („În sănătatea dvs. cauciucul Michelin bea obstacolele!”, n.r.).

Citește și: Familia care vindea timp. Afacerea care s-a întins pe 104 ani și a îmbogățit două generații

Se pare că afișul a făcut ca personajul să fie cunoscut pentru o vreme drept „bețivul de pe șosea”, o imagine de care orice companie legată de automobile s-ar feri în zilele noastre. Însă, omul Michelin a învățat să se schimbe odată cu vremurile.

Astfel, în anii 1920, a renunțat la ochelari și la trabuc – la începutul erei automobilistice, aceste accesorii îl ajutau să atragă atenția segmentului foarte mic și bogat al societății care avea puterea de a cumpăra o mașină.

Însă, anvelopele albe au rămas albe. Când Bibendum a fost schițat inițial, anvelopele erau de culoare deschisă, iar versiunile negre au apărut abia în anul 1912, când în procesul de fabricație a fost adăugat un conservant, negru de fum.