Cum arăta parcul Cișmigiu în urmă cu 240 de ani și de unde vine numele lui. „O baltă mocirloasă, un focar de infecție”

Istoria parcului Cișmigiu din Capitală a început în urmă cu mai bine de 240 de ani. Înainte de a vedea generații și generații de români plimbându-se pe aleile lui și cu mult înainte de a-l primi pe Mihai Eminescu să bea apă de la una dintre cișmelele sale, peisajul său era cu totul diferit și deloc atrăgător.

De unde a venit denumirea de „Cișmigiu”

Parcul Cișmigiu este cea mai veche grădină publică a Bucureștiului. Am putea spune că „ziua de naștere” a Cișmigiului este 10 octombrie. La această dată, în anul 1779, adică în urmă cu peste 240 de ani, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București.

Numele parcului vine de la Dumitru Suligi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu – cuvânt de origine turcă ce înseamnă „mai mare peste cișmele”.

Atunci când oamenii vorbeau despre locuri, obișnuiau să spună titlul funcționarului, astfel că parcul s-a ales cu acest nume. Însă, anterior, Cișmigiul mai era cunoscut și drept „grădina și balta lui Dura neguțătorul”.

Cișmigiul, „o baltă mocirloasă”

La acea vreme, Cișmigiul nu arăta deloc încântător. Dimpotrivă. Parcul era descris drept „o baltă mocirloasă” aflată în mijlocul orașului, cu izvoare subterane ce nu secau niciodată.

„Trestie și papură creștea în ea și servea de adăpost rațelor sălbatice. Pentru înlesnirea circulației, de la o parte la cealaltă a bălții, erau construite niște podiște de scânduri, prinse pe taraci bătuți în lac.

O astfel de baltă era un focar de infecție în mijlocul orașului și domnitorul Bibescu numi o comisiune pentru exproprierea locurilor ce erau în jurul acestei bălți, precum și pentru secarea ei.

[Best_Wordpress_Gallery id=”5″ gal_title=”Cum arăta Grădina Cișmigiu”]

Comisiunea, în lucrările ei, a dovedit că balta, cu locurile ce o înconjoară, e loc domnesc, afară de locul numit Fântâna-Boului, care aparținea bisericii Sărindar”, conform cărții „Bucureștii e altădată”, scrisă de George Potra, publicată în anul 1942.

De altfel, tot el a menționat că adesea, când Dâmbovița se revărsa și aveau loc inundații, apa din Cișmigiu ajungea până la zidurile mănăstirii Sărindar. Aceasta se afla în locul în care în prezent se află Cercul Militar.

Cum a fost transformat Cișmigiul într-un parc de poveste

Însă, Cișmigiu avea să fie transformat într-un parc de poveste și să devină unul dintre cele mai frumoase locuri din București. Transformarea lui a început cu o dispoziție dată de generalul Paul Kiseleff, în anul 1830, baronului Boroczin.

Generalul a cerut secarea bălții și transformarea terenului într-o frumoasă grădină publică. Modificarea n-a fost ferită de amânări, dar a fost continuată pe vremea domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.

Sub domnia lui Barbu Știrbei a fost amenajat un adevărat parc occidental. Însă, au fost păstrate câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice, care aduceau umbră în timpul verii.

În 1847, când domnitor era Gheorghe Bibescu, a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist și horticultor german Wilhelm Mayer. După planurile lui, terenul mocirlos din Cișmigiu a fost transformat într-o grădină frumoasă.

„A întreprind aci o luptă pe viață și pe moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și noroiu”, a rămas scris despre grădinarul peisagist de numele căruia este legată frumusețea Cișmigiului.

Însă, Wilhelm Mayer a murit în 1853, când a fost trimis să pavoazeze localitatea Turnu-Roșu, unde trebuia să vină în vizită împăratul Francisc Iosif I. După munca depusă acolo, starea lui de sănătate s-a degradat și în cele din urmă s-a stins. Însă, a fost înmormântat în București, în cimitirul bisericii evanghelice, nu departe de Cișmigiu.

După abdicarea lui Gherghe Bibescu a venit la tronul țări Barbu Știrbei, care a hotărât să sape un heleșteu pe o suprafață de peste un hectar, iar după aceea să fie făcut un canal de aproximativ doi kilometri lungime, legat de Dâmbovița, cu scopul împrospătării apei din lac. Domnitorul a petrecut câte două pe pe zi la locul lucrărilor, dând directive.

Ulterior, domnitorul a cerut să fie făcute aleile. După cum a scris George Potra în cartea sa, toate lucrările erau făcute prin licitații publice. Atunci când prețurile erau prea mari, licitațiile erau repetate. Gardurile parcului Cișmigiu au fost făcute în anul 1852.

Primele bănci din Cișmigiu erau numite „canapele” sau „lavițe”. Acestea erau „fără rezemătoare, lungi de un stânjen”, făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și vopsite de trei ori cu ulei „bine fiert”.

Primele reguli pentru intrarea în Cișmigiu

În primul rând, proprietarilor din împrejurimile Cișmigiului le-a fost interzis să deschidă uși de intrare în grădină sau de a deschide cârciumi în jurul grădinii. „Departamentul din Năuntru”, adică Ministerul de Interne, a dat mai multe dispoziții referitoare la Cișmigiu, precum:

„Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți de (cu) lună până la 12 ceasuri, însă spre a fi ferită grădina de orice vătămare și necuviință se pun regulele următoare care să fie respectate de toți deobște, fără cea mai mică osebire:

1. Cu trăsura sau călare nimeni nu este slobod să intre, proprindu-se (oprindu-se, n.r.) acestea la locurile hotărâte pentru acest sfârșit.
2. Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice alte vor sta afară din raionul grădinii.
3. Dobitoace, precum câini și alte, sunt proprite cu totul de a intra în grădină. Prin urmare, orice asemenea vite se vor prinde în grădină, se va supune proprietarul la starf și la despăgubirea oricăreia stricăciuni s-ar dovedi că-i va fi pricinuit; iar porcii la întâmplare de a să prinde, fiind pricinuitori de mare stricăciune, se vor ucide îndată.
4. Nimeni nu este slobod de a călca pe iarbă sau pe oricare altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat.”.

Pe timp de iarnă, tinerii din București învățau să patineze pe lacul din Cișmigiu, iar primăvara, vara și toamna, bucureștenii se plimbau pe alei, ascultau muzică militară sau a lăutarilor. Însă, foarte important, nu aveau voie să aplaude.

Lucrările de înfrumusețare ale Cișmigiului s-au încheiat în 1854, când parcul a fost inaugurat în mod oficial. Până la Războiul de Întregirea Neamului, Cișmigiul a fost un loc în care se dădeau tot felul de reprezentații în scop cultural și mai ales pentru strângerea de fonduri pentru nevoiași și pentru sinistrații de pe urma deselor incendii și inundații de la acea vreme.