Cum arăta viața la Palatul Versailles. Regele avea un program foarte strict

Palatul de la Versailles a fost construit după un ordin dat în anul 1661 de regele Ludovic al XIV-lea al Franței, supranumit „regele Soare”, care nu voia să trăiască aproape de oamenii de rând. Grandiosul castel a fost ridicat pe locul unei foste cabane de vânătoare regale, la aproximativ 20 de kilometri de Paris. Viața la curte arăta diferit în funcție de locul pe care îl ocupa fiecare persoană în ierarhia socială, dar puțină lume și-ar dori să aibă programul pe care îl avea suveranul.

Puțin context

Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au fost marcate în Europa de apogeul absolutismului. Monarhi precum Frederic al II-lea al Prusiei, Carol al VI-lea al Austriei și Petru cel Mare al Rusiei au domnit cu o putere imensă asupra regatelor lor.

Însă, în Franța, absolutismul a atins apogeul sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, supranumit „Regele Soare”. Dintre toate simbolurile domniei absolutiste a lui Ludovic, niciunul nu a fost atât de grandios ca vastul palat de la Versailles, pe care el l-a dorit.

Palatul de la Versailles, împreună cu hectarele de grădini și parcuri populate de cerbi din jurul său, a devenit modelul exemplar de palat regal european, care nu a fost niciodată depășit. Ca urmare, în anii următori, acesta avea să fie scena creării Imperiului German în anul 1871 și a sfârșitului Primului Război Mondial.

Cât de mare era Palatul Versailles

Palatul Versailles a fost proiectat de renumitul arhitect baroc clasic Louis Le Vau. Construirea și plantarea palatului principal și a terenurilor inițiale au durat 20 de ani și abia în anul 1682 curtea regală a fost în sfârșit mutată aici.

Nu este greu de înțeles de ce construirea palatului a durat atât de mult. Când a fost finalizat, palatul era format dintr-o clădire cu trei laturi și aripi masive, ce conținea peste 700 de apartamente și 2.300 de camere. Cea mai extinsă secțiune a fost aripa regală, construită în jurul unei curți colosale cu vedere spre vastele grădini Versailles de agrement proiectate de faimosul arhitect peisagist francez André Le Notre.

Acestea erau puternic înfrumusețate cu statui, fântâni, grote în stil italian, crânguri de copaci, straturi de flori geometrice și chiar o grădină zoologică. În același timp, un canal de mari dimensiuni a adăugat o dimensiune aproape lacustră terenului palatului. Dincolo se aflau parcuri de căprioare pentru vânătoare.

Dar cum era viața la Versailles?

Ierarhia socială de la Versailles

Traiul de la Versailles era determinat de statutul fiecărei persoane. În urma mutării curții regale în anii 1680, mii de persoane s-au mutat la Versailles. În vârful acestei piramide sociale se aflau regele și familia regală. După ei se aflau nobilimea și alți curteni, urmați de sute de funcționari guvernamentali și alți curteni minori.

Apoi, mai erau administratorii profesioniști care se asigurau că totul decurgea fără probleme în ceea ce devenise un oraș de sine stătător la începutul secolului al XVIII-lea. În cele din urmă, sub aceștia se aflau mii de servitori care făceau orice, de la curățarea cartofilor până la îngrijirea grădinilor. Modul în care era trăită viața unei persoane în acest ansamblu extrem de variat era determinat de postul pe care îl ocupa.

Pentru familia regală, nobili și curteni, nu este o exagerare să spunem că viața era o petrecere continuă. Aceste persoane dețineau mari proprietăți funciare de pe urma cărora obțineau venituri substanțiale.

Aceștia își petreceau viața asigurându-se că se țin la curent cu ultima modă de la curte și că participau la evenimentele aproape continue ce se desfășurau în jurul familiei regale – fie că era vorba de evenimente ale ambasadorilor, dansuri sau piese de teatru la operă.

În general, aristocrații de rang înalt primeau apartamente în palat, astfel încât să fie aproape de curte. Curtenii mai mici ar fi putut cumpăra case substanțiale în orașul Versailles, care apăruse rapid în apropiere, sau ar fi putut să își construiască case noi acolo pentru a nu mai fi nevoiți să călătorească în mod regulat între Versailles și Paris.

Pentru toți acești clerici și nobili, ritmul vieții era stabilit de familia regală. De exemplu, nașterea unui prinț sau a unei prințese regale ar fi fost un prilej de numeroase sărbători. Însă, pe cât de mult viața la Versailles era o sărbătoare nesfârșită a aristocrației, pe atât de mult era și o lume a etichetei și a rutinelor nesfârșite.

Ce program avea regele

Viața nimănui nu era mai aglomerată decât cea a regelui, al cărui program era planificat cu precizie. Suveranul era trezit la 8:30 dimineața de o trupă de servitori. După care, Ludovic al XIV-lea se ridica, iar un medic și un chirurg îl examinau.

Apoi, monarhul era bărbierit și îmbrăcat, după care consuma un mic dejun ușor ce includea supă. Aproximativ 100 de servitori au fost implicați în diferite calități în aceste ritualuri matinale. La ora 10.00 urma o procesiune oficială prin faimoasa Sală a Oglinzilor. Apoi, între orele 11.00 și 13.00, monarhul primea vizita miniștrilor și oficialilor săi în legătură cu chestiuni de stat.

Apoi, după un prânz oficial, putea merge la vânătoare cu o trupă de aristocrați de rang înalt și alți curteni favorizați în parcurile cu cerbi din jurul Versailles-ului. În funcție de cât de activ era monarhul în afacerile guvernamentale, acesta putea petrece ceva timp înainte de cină ocupându-se de chestiuni de stat. După aceea, avea loc o cină oficială cu familia regală. Cu toate acestea, multe zile din calendar implicau curtea mai extinsă în festivități mai ample.

La Crăciun și în perioadele de sărbătoare extinsă, cum ar fi după nașterea unui moștenitor regal, acestea puteau dura zile întregi. În același timp, orice, de la o vizită semnificativă a unui ambasador la semnarea unui tratat de pace victorios, putea duce la sărbători extinse.

Indiferent de ocazie și de amploarea acesteia, plecarea și întoarcerea regelui în apartamentele regale pentru seară era, din nou, o chestiune extrem de formală ce implica zeci de servitori. Regele era, de fapt, peștișorul de aur din uriașul acvariu de la Versailles.

Viața servitorilor de la Palatul Versailles

Experiența celor mai mulți oameni care locuiau și lucrau în jurul Versailles-ului era foarte diferită. În momentul în care Ludovic al XIV-lea a murit în 1715, orașul Versailles, aflat în afara domeniului palatului, se extinsese de la nimic cu cincizeci de ani mai devreme la unul dintre cele mai importante centre urbane noi din Franța, cu treizeci de mii de oameni care locuiau acolo.

Miile de servitori care reprezentau coloana vertebrală a Versailles-ului locuiau în oraș, de la bucătari la cei care făceau curățenie și până la cei care întrețineau sutele de șeminee pentru a menține palatul cald.

Unii dintre aceștia au fost suficient de norocoși să aibă camere în Grand Commun, o aripă a locuințelor servitorilor din palatul propriu-zis, dar, în timp, marea majoritate a ajuns să locuiască în orașul Versailles. Dimineața și seara, un vizitator ar fi fost martor la un trafic constant între palat și oraș, într-una dintre primele navete suburbane din Europa.

În special, în Versailles ar fi existat o armată de grădinari care ar fi locuit în oraș pentru a se ocupa de hectarele de grădini atent amenajate. În plus, existau sute de meseriași și meșteșugari calificați și artizani pentru a asigura numeroasele servicii necesare la Versailles – croitori, modiste, perucheri și pălărieri, până la fierari care să refacă potcoavele cailor care trăgeau trăsurile aristocrației franceze în curtea de la Versailles.

Astfel, viața la Palatul de la Versailles era la fel de variată ca oriunde altundeva. Aici existau bogați și săraci, și toate activitățile într-o anumită zi.