Dezastrul nuclear „uitat” timp de 30 de ani. Ar fi fost mai puternic decât Cernobîl

Cu treizeci de ani înainte ca lumea să treacă prin dezastrul nuclear de la Cernobîl, a avut loc un alt accident major la o centrală nucleară sovietică, dar incidentul a rămas necunoscut publicului pentru mai mult de trei decenii.

Mayak era una dintre cele mai mari instalații nucleare din Rusia, se afla în apropierea orașului Kyshtym, în sudul munților Urali. Construită la scurt timp după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, scopul acesteia era de a servi drept locație pentru programul nuclear sovietic emergent. Aici trebuia să se producă plutoniu pentru fabricarea de arme nucleare.

Dar, programul nuclear sovietic începea cu pași lenți, în parte pentru că liderii sovietici nu aveau prea multă încredere în energia nucleară. Pe de altă parte, nici oamenii de știință nu erau foarte convinși că armele atomice sunt realizabile, iar cercetarea nucleară nu ar avea aplicații practice. Așa că multe dintre cercetările efectuate în domeniu erau neclasificate, fiind deseori publicate în reviste academice care puteau fi citite de oricine.

Stalin, convins să accelereze programul nuclear sovietic

Un singur fizician rus, pe numele lui Georgîi Floyorv, a observat ceva ce colegii săi nu băgaseră în seamă până la acel moment. El a văzut că oamenii de știință germani, britanici sau chiar americani nu publicau nicio lucrare științifică în domeniu. Asta l-a făcut pe Flyorov să îl îndemne pe Stalin să repornească programul nuclear sovietic, după ce liderul sovietic trimisese oamenii de știință să lucreze în industria metalurgică și minieră.

A fost nevoie ca liderii sovietici să vadă puterea devastatoare a armelor nucleare în timpul atacului de la Hiroshima și Nagasaki, ca să înțeleagă cât de mult au rămas în urmă în cursa înarmării nucleare.

Mayak a fost construit în 1948 în mare grabă. Sovieticii au avut mult de recuperat. Lavrentiy Beria, un mareșal al Uniunii Sovietice, șeful poliției secrete și șeful programului nuclear, a forțat peste 40.000 de prizonieri din Gulag și prizonieri de război să construiască uzina și orașul închis Ozersk de la periferie, unde urmau să locuiască personalul și familiile lor.

Încă de la început, Mayak a fost o instalație periculoasă. Nu s-a acordat prea multă atenție siguranței muncitorilor sau eliminării responsabile a deșeurilor. Deșeurile radioactive produse de combustibilul nuclear uzat au fost depozitate în subteran, dar atunci când situl a rămas fără spațiu, în loc să oprească producția până la construirea unor noi instalații subterane, materialul foarte radioactiv a fost aruncat în râul Techa, care se mișcă încet și care era folosit de peste o sută de mii de persoane care locuiau în comunitățile din aval.

În plus, reactoarele au fost răcite cu apă din lacul Kyzyltash într-un sistem de răcire cu ciclu deschis, în care apa contaminată era evacuată direct în lac.

În câțiva ani, zona rurală și toate corpurile de apă din jurul Mayak au fost puternic contaminate.

„Dezastrul de la Kyshtym” a contaminat 20.000 de kilometri

Cum protocoalele de siguranță erau în cel mai bun caz laxe, nu a durat mult până au început să apară accidente mortale. Unui muncitor a fost nevoie să i se amputeze ambele picioare după ce a dezvoltat o boală gravă de la radiații.

Cel mai notabil accident, supranumit „dezastrul de la Kyshtym”, a avut loc pe 29 septembrie 1957. Atunci, sistemul de răcire al unuia dintre rezervoarele de stocare a deșeurilor a cedat, dar nimeni nu a observat asta până când rezervorul a explodat cu o forță echivalentă cu aproximativ 70 de tone de TNT. Cu toate că nu au existat victime directe, violența exploziei a trimis precipitații radioactive la o altitudine de un kilometru.

În acea după-amiază, locuitorii din districtul Chelyabinsk au observat culori neobișnuite pe cer. Presa locală a speculat cu privire la lumini polare apărute în mod excepțional la sud. Din cauza secretomaniei care a înconjurat Mayak, acești săteni nu au fost informați despre accident. În următoarele câteva zile, norul radioactiv s-a deplasat spre nord-est pe sute de kilometri, contaminând o zonă de aproximativ 15.000-20.000 de kilometri pătrați și punând în pericol viețile a 270.000 de persoane.

A durat o săptămână până când cele mai apropiate așezări au început să fie evacuate. Oamenii nu au știut ce se întâmplă, doar li s-a cerut să își facă bagajele și să părăsească zonă. Pe o perioadă de doi ani, doar aproximativ 10.000 de oameni au fost evacuați.

Catastrofa nucleară apare în presa occidentală

Primul ziar care a raportat despre accidentul catastrofal a fost un ziar din Copenhaga, în 1958. Potrivit articolului, accidentul ar fi stat la baza deciziei sovieticilor de a suspenda unilateral testele nucleare. Un an mai târziu, în 1959, relatarea a apărut și într-un ziar austriac, dar oficialii guvernului sovietic au negat vehement acuratețea informației.

Abia în 1976, un bilog sovietic exilat care trăia în Anglia a adus în atenția Occidentului dezastrul nuclear de la Kyshtym, într-o serie de articole în revista New Scientist.

Afirmațiile lui Medvedev au fost coroborate cu o relatare a lui Lev Tumerman, un om de știință sovietic care, în 1960, a călătorit prin presupusa zonă contaminată. Tumerman, care a emigrat ulterior în Israel, a scris scrisori către Jerusalem Post și către The London Times, în care scria:

„La aproximativ 100 de kilometri de Sverdlovsk, un indicator de autostradă îi avertiza pe șoferi să nu oprească în următorii 20 sau 30 de kilometri și să treacă prin zonă cu viteză maximă. Pe ambele părți ale drumului, atât cât se putea vedea, pământul era mort: niciun sat, niciun oraș, doar coșurile caselor distruse, niciun câmp cultivat sau pășune, nicio turmă, niciun om… nimic.”

În corespondența personală cu cercetătorii de la Laboratorul Național Los Alamos, Tumerman a mai declarat următoarele:

„Ceea ce am văzut personal a fost o zonă mare în apropierea orașului Sverdlovsk (nu mai puțin de 100-150 km pătrați și probabil mult mai mult), în care orice activitate umană normală a fost interzisă, oamenii au fost evacuați și satele au fost distruse, în mod evident pentru a împiedica întoarcerea locuitorilor, nu a existat agricultură sau creșterea animalelor, pescuitul și vânătoarea au fost interzise.”

Abia după destrămarea Uniunii Sovietice, a ieșit la iveală adevărata amploare a accidentului.

Adevăratul număr de victime ale dezastrului de la Kyshtym este dificil de evaluat, în parte din cauza secretului și în parte pentru că instalația Mayak contaminase deja zona prin eliberarea de rutină a unor cantități periculoase de deșeuri radioactive în mediul înconjurător timp de mulți ani.

Potrivit lui Zhores Medvedev, dezastrul de la Kyshtym a fost mai grav decât cel de la Cernobîl din cauza eliberării unei cantități mai mari de Stronțiu-90, o substanță radioactivă pe termen lung.