Locul de pe Pământ unde nu poate ajunge nimeni. Singura construcție de acolo, o amintire urâtă pentru mulți

Privirea rece și dură a lui Lenin, care străpunge aerul înghețat, este singurul lucru pe care îl veți întâlni pe parcursul a sute de kilometri în vastul peisaj înghețat din această parte a Antarcticii. Bustul său din plastic a fost lăsat aici, ridicat pe acoperișul unei stații de cercetare, de către membrii celei de-a treia expediții sovietice în Antarctica. Astăzi, este singura parte vizibilă din stația acum dispărută. Restul este îngropat în zăpadă.

Cu Lenin pe continentul antarctic

Cea de-a treia expediție sovietică în Antarctica a ajuns în această locație îndepărtată la 14 decembrie 1958. Acest loc este numit polul inaccesibilității deoarece este cel mai îndepărtat punct de pe continentul antarctic, în orice direcție, de mările înconjurătoare și, prin urmare, este mult mai îndepărtat și mai dificil de atins decât Polul Sud geografic. Atingerea polului de inaccesibilitate a fost un obiectiv expres al celei de-a treia expediții sovietice în Antarctica.

Expediția a fost organizată în cadrul Anului Geofizic Internațional – o perioadă care a durat de la jumătatea anului 1957 până la sfârșitul anului 1958 – în care a fost încurajat schimbul științific între Est și Vest. În realitate, a fost o altă oportunitate pentru America și Rusia de a se întrece reciproc în Războiul Rece.

Cu doar câteva luni înainte, americanii înființaseră Stația Amundsen-Scott la Polul Sud, iar rușii au decis că vor răspunde fiind primii care vor ajunge la polul sudic al inaccesibilității – cel mai îndepărtat punct din Antarctica – și vor construi acolo o stație de cercetare.

În decembrie 1958, chiar înainte de încheierea Anului Geofizic Internațional, o echipă de 18 oameni a pornit spre polul de inaccesibilitate, trăgând după ei tractoare încărcate cu echipamente și clădiri prefabricate. După ce au ajuns la destinație pe 14 decembrie, oamenii au început să construiască o mică stație care includea o cabană pentru patru persoane, o cabină radio, două turnuri de antene radio și un set de instrumente meteorologice.

Un bust din plastic al lui Lenin a fost ridicat în vârful cabanei, îndreptat spre Moscova.

Inițial, stația a fost aprovizionată cu alimente și combustibil pentru 6 luni, dar echipa și-a dat seama în curând că stația era prea îndepărtată pentru a fi folosită permanent. După numai 12 zile, un avion a aterizat pe un aerodrom improvizat în apropierea stației și a preluat patru cercetători, în timp ce restul au fost evacuați cu sania.

Lenin își întoarce privirea către Washington

Stația nu a mai avut niciun vizitator în următorii șase ani, până în ianuarie 1964, când cea de-a noua expediție sovietică în Antarctica a vizitat locul în timpul călătoriei de întoarcere. În anul următor, o echipă americană a ajuns la stație și a găsit-o bine aprovizionată cu provizii, precum și cu țigări și chibrituri.

Americanii au rămas acolo mai puțin de o săptămână pentru a face măsurători, dar înainte de a pleca, au rotit bustul lui Lenin – care inițial era orientat spre Moscova – astfel încât acum era orientat spre Washington DC.

Rușii au revenit pentru ultima dată la sit în 1967. Următoarea vizită a avut loc abia în 2007, patruzeci de ani mai târziu, când o echipă britanică a devenit prima care a ajuns la Stația Polară de Inaccesibilitate fără sprijin mecanic.

Clădirea îngropată și bustul singuratic, împreună cu o placă de comemorare a cuceririi Polului de Inaccesibilitate de către exploratorii sovietici din Antarctica, este acum un monument istoric desemnat.