Luciano Pavarotti, salvat de un român. Marele tenor, cât pe ce să moară în copilărie

Luciano Pavarotti a fost cât pe ce să moară în copilărie, pe când avea doar 12 ani. La acea vreme, nimeni nu bănuia că el va deveni unul dintre cei mai mari tenori din istorie, iar acest lucru nu avea să se mai întâmple, dacă n-ar fi intervenit un român. Meritul, însă, i-a fost atribuit unui scoțian, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în anul 1945.

Luciano Pavarotti a primit ultima împărtășanie la vârsta de 12 ani

Născut în 1935 la periferia orașului Modena, în nordul Italiei, Luciano Pavarotti a fost fiul unui brutar și tenor amator, Fernando Pavarotti. Mama sa, Adele Venturi, lucra la o fabrică de trabucuri. A avut o soră, Gabriella Pavarotti, născută în 1940, care a ajuns voleibalistă. Familia nu avea o situație financiară strălucită și trăia înghesuită într-un apartament cu două camere.

Potrivit lui Pavarotti, tatăl său avea o voce fină de tenor. Însă, Fernando Pavarotti a respins posibilitatea unei cariere de cântăreț din cauza emoțiilor greu de controlat. Cel de-Al Doilea Război Mondial a obligat familia să părăsească orașul Modena în anul 1943.

Pentru anul următor, familia Pavarotti a închiriat o singură cameră de la un fermier din zona rurală învecinată, unde Luciano a dezvoltat un interes pentru agricultură. Însă, zilele negre pentru familia marelui tenor nu aveau să se încheie prea curând.

Când avea 12 ani, Luciano Pavarotti a contractat o infecție gravă a sângelui și a fost la un pas de moarte. A primit ultima împărtășanie de la un preot local și a fost salvat doar de primele transporturi de penicilină care au ajuns în Italia.

Cum a fost salvat marele tenor de un român

Descoperirea penicilinei, care l-a salvat pe Luciano Pavarotti, i-a fost atribuită bacteriologului scoțian Alexander Fleming, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey.

Totuși, cu mult înainte ca Alexander Fleming să descopere în 1928 penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum, românul Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog, membru al Academiei Române din 1893, a făcut o descoperire importantă în acest domeniu.

Mai exact, în 1885, Victor Babeș a semnalat acţiunea inhibantă a substanţelor elaborate de microorganisme. El a sugerat că aceste substanţe ar putea fi folosite în scop terapeutic pentru distrugerea agenţilor patogeni.

„Se știe că a fost influențat în cercetările și de scrierile savantului român Victor Babeș, cum singur a mărturisit. La doar doi ani după moartea savantului Victor Babeș, englezul Alexander Fleming făcea o descoperire revoluționară: penicilina. În anul 1928, Fleming descoperise ceea ce căutase Babeș toata viața: leacul suprem pentru infecții și boli infecțioase – penicilina era produsă de un mucegai. Ulterior, cercetările au fost reluate în 1939 de savanți de la Oxford.

În anul 1926, când se stingea din viață Babeș, Alexander Fleming a ținut mai multe discursuri în care sublinia aportul deosebit de important pe care l-a avut Victor Babeș în domeniul de care se ocupa și el, bacteriologia. Babeș a fost cu adevărat un precursor important al penicilinei. Datorită descoperirilor savantului român Victor Babeș, Alexander Fleming a reușit să-i continue munca de-o viață cercetătorului din România, muncă care a dus la cea mai importantă revoluție în medicină: penicilina.”, potrivit reprezentanților Muzeului Victor Babeș.

Luciano Pavarotti, pe punctul de a-și rata cariera

Revenind la marele tenor, după apropierea lui de moarte la vârsta de doar 12 ani, Luciano Pavarotti a fost pe punctul de a-și rata cariera. În jurul vârstei de nouă ani, el începuse să cânte împreună cu tatăl său într-un mic cor al unei biserici locale.

De altfel, primele influențe muzicale la care a fost expus i-au fost datorate tot tatălui său, care avea în casă discuri cu cei mai populari tenori ai vremii – Beniamino Gigli, Giovanni Martinelli, Tito Schipa și Enrico Caruso.

Tenorul preferat și idolul lui Luciano Pavarotti a fost Giuseppe Di Stefano. În plus, el a fost influențat de Mario Lanza.

„În adolescență mergeam la filme cu Mario Lanza și apoi veneam acasă și îl imitam în oglindă”, avea să recunoască el.

În ciuda acestei influențe, Luciano Pavarotti a iubit și fotbalul și și-a dorit să devină portar. Însă, mama lui l-a convins să se pregătească pentru a deveni profesor. Astfel, Pavarotti a ajuns să predea timp de doi ani într-o școală primară, dar în cele din urmă a decis să urmeze o carieră muzicală.

Tatăl său, recunoscând riscul implicat, și-a dat acordul doar cu reticență. Pavarotti a început studiul serios al muzicii în 1954, la vârsta de 19 ani, cu Arrigo Pola, un profesor respectat și tenor profesionist din Modena, care s-a oferit să îl învețe fără să fie plătit. Potrivit dirijorului Richard Bonynge, Pavarotti nu a învățat niciodată să citească muzică.

Luciano Pavarotti a avut primul său succes ca solist în anul 1955, când era membru al Corale Rossini, un cor de voci bărbătești din Modena, din care făcea parte și tatăl său – care a câștigat premiul întâi la Eisteddfodul Internațional din Llangollen, Țara Galilor. Mai târziu a declarat că aceasta a fost cea mai importantă experiență din viața sa și că l-a inspirat să devină cântăreț profesionist.

În timpul anilor de studiu muzical, Pavarotti a avut slujbe cu jumătate de normă pentru a se întreține – mai întâi ca profesor de școală primară și apoi ca broker de asigurări. Primii șase ani de studiu au avut ca rezultat doar câteva recitaluri, toate în orașe mici și fără plată.

Luciano Pavarotti a mai fost pe punctul de a renunța la muzică atunci când i-a apărut un nodul pe corzile vocale, ceea ce a cauzat un concert „dezastruos” la Ferrara. Însă, nodulul a dispărut, iar marele tenor și-a continuat cariera și a intrat în istorie.

Celebrul tenor a murit pe 6 septembrie 2007, la vârsta de 71 de ani, în locuința lui din Modena, orașul său natal, la aproximativ un an după ce a fost diagnosticat cu cancer de pancreas.