Mâncărurile servite de pasagerii Titanicului. Cei de la clasa I aveau un meniu de lux
Câteva dintre mâncărurile servite de pasagerii RMS Titanic, la clasa I, au fost dezvăluite de un meniu de cină ce a fost salvat de pe pachebotul scufundat în noaptea dinspre 14 spre 15 aprilie 1912. Documentul a fost vândut la o licitație organizată în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, în noiembrie 2023, la prețul de 84.000 de lire sterline, adică peste 98.000 de euro.
Meniul cinei din 11 aprilie 1912 de pe pachebot, la clasa I, poartă un steag White Star Line în relief și ar fi avut inițial litere aurite reprezentând inițialele OSNC (Ocean Steamship Navigation Company) alături de inscripția RMS Titanic. Textul este parțial șters de pe document.
„Acest lucru ar indica faptul că meniul a fost supus apelor înghețate ale Atlanticului de Nord în dimineața zilei de 15 aprilie, fie că a părăsit nava împreună cu un supraviețuitor care a fost expus acelor ape reci ale mării, fie că a fost recuperat pe persoana unuia dintre cei pierduți.”, a spus un organizator al licitației.
Ce mâncăruri conține meniul de pe Titanic
Meniul cuprindea mâncăruri precum stridii, carne de vită, miel de primăvară și rață sălbatică. Pasagerii de la clasa I aveau acces exclusiv la un restaurant de lux À la Carte, separat de saloanele principale de luat masa.
O pasageră de la clasa I, Mahala, soția lui Walter Donald Douglas, director de afaceri american, a povestit despre restaurantul À la Carte:
„Era ultimul cuvânt în materie de lux. Mesele erau cenușii, cu trandafiri roz și margarete albe […] orchestra de coarde cânta muzică din Puccini și Ceaikovski. Mâncarea era superbă: caviar, homar, prepelițe din Egipt, ouă de prepeliță, precum și struguri de seră și piersici proaspete”.
Restaurantul a fost alternativa preferată la salonul principal și a oferit pasagerilor opțiunea de a se bucura de preparate franțuzești, la un cost suplimentar. Un pasager putea alege să mănânce exclusiv în restaurant pe durata călătoriei și să primească o reducere de 3-5 lire sterline pe biletul său în momentul rezervării.
Citește și: Cea mai frumoasă poveste de dragoste de pe Titanic. Și-au așteptat moartea ținându-se de mână
Spre deosebire de salonul principal, restaurantul le oferea pasagerilor libertatea de a mânca oricând doreau, între orele 8.00 și 23.00. Restaurantul nu era administrat de White Star Line. Managerul restaurantului À la Carte de pe RMS Titanic era omul de afaceri italian Luigi Gatti, care îl conducea ca o concesiune, cu personal care nu făcea parte din echipajul obișnuit.
Restaurantul era una dintre cele mai luxoase încăperi de pe navă, decorată în stil Ludovic al XVI-lea, cu lambriuri de nuc francez sculptate cu rafinament și împodobite cu accente de bronz aurit. Coloanele canelate intercalate în toată încăperea erau sculptate cu panglici aurite, iar tavanele din ghips erau delicat turnate cu motive de flori și panglici.
De-a lungul peretelui din față se afla un bufet mare cu blat de marmură de culoarea piersicii, iar de-a lungul peretelui din spate se afla un pupitru ridicat pentru orchestră, cu bufete de o parte și de alta care conțineau serviciul de argintărie și tacâmurile.
Lămpi cu tulpini de cristal și cina în onoarea căpitanului
Restaurantul avea propriul serviciu de porțelan Spode personalizat, de culoare aurie și albastru cobalt. Pardoselile erau acoperite cu mochetă Axminster în culoarea Rose du Barry, iar scaunele de pluș din lemn de nuc francez erau tapițate cu tapiserie Aubusson cu model roz trandafiriu.
Lămpile standard cu tulpini de cristal și abajururi de culoare roz luminau fiecare masă. Restaurantul À la Carte oferea cea mai intimă atmosferă de la bord. O jumătate dintre mesele din restaurant erau pentru două persoane, în timp ce în salonul principal de mese erau oferite foarte puține astfel de mese.
Citește și: „Domnișoara de nescufundat”, tânăra care a supraviețuit Titanicului și altor două tragedii similare
Pasagerii se refereau adesea la restaurant ca fiind Ritz. În noaptea scufundării, omul de afaceri american George Dunton Widener și soția lui – un cuplu bogat din Philadelphia – au organizat o cină la restaurant în onoarea căpitanului Edward John Smith.
Este de menționat că pasagerii de la clasa I se bucurau de lux și în alte aspecte ale călătoriei. Aceștia aveau la dispoziție, printre altele, terenuri de squash, o baie turcească, o sală de sport, o frizerie precum și prima piscină de la bordul unui vas.
Cel mai ieftin bilet la clasa întâi era la o cabină standard și costa în jur de 30 de lire sterline (echivalentul a 3.200 de lire sterline în 2021). Apartamentele standard puteau avea prețuri cuprinse între 100 și 300 de lire sterline, în timp ce apartamentele de salon, mai somptuoase și mai opulente, costau între 500 și 1.000 de lire sterline.
Peste 1.500 de persoane au murit când RMS Titanic a lovit un iceberg în Oceanul Atlantic pe 14 aprilie 1912, provocând scufundarea vasului.