
Pitagora, semizeul care ar fi omorât un om pentru matematică. Lucrurile stranii în care credeau adepții lui
„Ipotenuza la pătrat este egală cu suma pătratelor catetelor”. Da, teorema lui Pitagora ți-a trecut cu siguranță pe la urechi prin anii de școală.
Însă, este mai puțin probabil ca vreunul dintre profesorii de matematică să fi menționat că de numele matematicianului este legat de o poveste sinistră. Ar fi omorât un om pentru matematică.
În plus, a fost văzut ca un „semizeu” după ce a dat startul unui cult.
„Semizeul” inițiator al unui cult. Grecii i-au dat foc la casă
Sigur nu ți-a spus nimeni că Pitagora avea adepți.
Un întreg grup de matematicieni s-a înscris pentru a învăța tot ce știa el și pentru a-l ajuta să rezolve marile enigme ale universului.
Însă, acesta era mai mult decât un simplu grup de oameni căruia îi plăcea matematica. Pentru membrii lui, matematica era o religie în toată regula. Numerele, credea Pitagora, erau elementele din spatele întregului univers.
El i-a învățat pe adepții săi că lumea era controlată de armonii matematice ce compuneau fiecare parte a realității. În plus, aceste numere erau sacre – aproape ca niște zei. Pentru pitagorieni, 7 era numărul înțelepciunii, 8 era cel al dreptății, iar 10 era cel mai sacru număr dintre toate. De altfel, fiecare parte a matematicii era sfântă. Când rezolvau o nouă teoremă matematică, aduceau mulțumiri zeilor sacrificând un bou.
Grecii se uitau de pe margine la ei și îi considerau ciudați. Ei vedeau filosofia lui Pitagora ca pe un cult și încă unul periculos. Pitagora îi speria pe oameni. Chiar i-au dat foc la casă și l-au alungat din oraș, temându-se de stăpânirea sa mistică asupra sacralității numerelor.
Lucrurile stranii pe care le credeau adepții lui Pitagora
Adepții lui Pitagora credeau cu adevărat că acesta era un semizeu. Îl numeau „divinul Pitagora” și le spuneau oamenilor că era fiul unui zeu – de obicei, fie Hermes, fie Apollo, în funcție de cine era întrebat.
Aveau chiar și imnuri închinate divinității lui Pitagora. „Pythais, cel mai frumos din tribul Samian”, spunea un cântec, „A răsărit din îmbrățișările zeului zilei. Renumitul Pitagora, prietenul lui Jupiter!”.
Ei credeau chiar că Pitagora avea superputeri. Adepții săi spuneau că putea îmblânzi vulturii și urșii mângâindu-i. Putea controla orice animal, de altfel, cu simpla putere a vocii sale, și avea puterea de a scrie cuvinte pe fața Lunii.
Una dintre cele mai mari legende despre el era că avea o coapsă de aur. Când cineva se îndoia de el, se spunea că Pitagora îi arăta coapsa sa strălucitoare și câștiga un nou convertit. Într-o poveste, el i-a arătat unui preot coapsa sa și, ca recompensă, a primit o săgeată magică de aur care îi permitea să zboare peste munți, să alunge bolile și să calmeze furtunile.
De altfel, Pitagora și-a încurajat adepții să creadă tot felul de lucruri uluitoare despre el. El le spunea direct oamenilor că era fiul unui zeu și că s-a reîncarnat în mod repetat până a ajuns la forma sa actuală.
Într-o viață anterioară, susținea Pitagora, el a fost fiul lui Hermes, care i-a oferit lui Pitagora orice dar pe care și-l dorea, cu excepția nemuririi. Pythagoras a cerut să-și păstreze amintirile prin fiecare viață și acum își putea aminti fiecare persoană care fusese vreodată. După spusele lui, în viețile anterioare luptase alături de Ahile în războiul troian. Lucrase ca un pescar umil. Fusese chiar și o curtezană frumoasă care se culcase cu bărbați puternici.
Mai mult decât atât, însă, Pitagora susținea că putea simți suflete vechi în trupuri noi. Legenda spune că odată a văzut un câine care era bătut pe stradă și a alergat în calea lui pentru a opri loviturile.
„Opriți-vă! Nu-l loviți! Este sufletul unui prieten”, a strigat Pitagora.
Pitagora, unul dintre primii vegetarieni
Pitagora a fost unul dintre primii oameni din istoria occidentală care s-a abținut de la consumul de carne din motive morale. El și-a învățat adepții că aceasta poluează corpul și, prin urmare, nu trebuie să ucidă niciodată o ființă vie.
Totuși, regulile sale erau puțin ciudate. La fel ca un vegan care mănâncă pește și pui, vegetarianismul pitagoreic avea câteva lacune stranii.
„Ofrandele pe care le făcea erau întotdeauna inanimate”, a scris scriitorul grec Diogene într-o biografie a lui Pitagora. Apoi, Diogene a clarificat: „Deși unii spun că oferea cocoși, capre și porci”. Cu toate acestea, Pitagora a tras o limită undeva. „Dar mieii, niciodată”, a explicat Diogene.
Regulile lui Pitagora păreau la fel de ciudate pentru greci ca și pentru noi.
În timpul lui, grecii au răspândit o glumă despre un pitagoreic care insista să nu mănânce niciodată niciun lucru viu. După ce a fost prins mâncând carne de câine, pitagoreicul a spus: „Da, dar îi omor mai întâi, și astfel nu sunt vii”.
5 ani de tăcere pentru adepți
Pentru Pitagora, tăcerea era foarte importantă. După el, aceasta era o modalitate de a învăța autocontrolul, așa că s-a asigurat că oricine dorea să se alăture cultului său o putea face.
Oricine se înscria trebuia să închidă gura și să o țină închisă timp de cinci ani la rând. În parte, acest lucru avea rolul de a-i ajuta pe oameni să rămână puri. Însă, în realitate, această regulă ar fi avut mai mult de-a face cu asigurarea faptului că adepții săi îi păstrau secretele.
Totuși, una dintre cele mai ciudate reguli ale lui Pitagora a fost aceea că discipolii săi nu trebuiau să se atingă niciodată de fasolea fava. Fasolea, spunea el, le lua o parte din suflet. Altfel, el ar fi crezut chiar că fasolea conținea sufletele morților și le-ar fi spus adepților săi: „A mânca fasole fava și a roade capetele părinților sunt unul și același lucru”.
Fasolea era atât de sacră pentru pitagoreici încât, în cele din urmă, Pitagora și-a dat propria viață pentru a o proteja. Potrivit unei povești, Pitagora și-a găsit sfârșitul atunci când un bărbat, furios că nu putea să-i vadă fața lui Pitagora, i-a dat foc la casă. Pitagora a trebuit să fugă pentru a-și salva viața, dar s-a oprit în fața unui câmp de fasole.
Mai degrabă ar muri, ar fi spus el, decât să calce pe fasole. I-a lăsat pe oameni să-i taie gâtul pentru ca fasolea să rămână neatinsă. Desigur, aceasta este doar una dintre multele povești despre moartea sa. Dar aproape toate se încheie cu Pitagora dându-și viața pentru un câmp de fasole.
În unele povești, el este atacat pentru că a încercat să răstoarne guvernul. În altele, este ars pe rug. Dar în aproape toate, Pitagora își găsește sfârșitul alegând să renunțe la propria viață pentru a nu fi nevoit să calce în picioare fasolea.
Pe cine ar fi omorât Pitagora și de ce
Potrivit unei legende, Pitagora ar fi omorât un om: pe unul dintre cei mai cunoscuți adepți ai lui Pitagora, Hippasus. Acesta ar fi fost prima persoană care a demonstrat existența unui număr irațional – și este posibil să fi murit din această cauză.
Hippasus a elaborat o dovadă care a arătat că rădăcina pătrată a lui doi este un număr irațional, nesfârșit. Aceasta a fost mai mult decât o descoperire majoră – a fost o rebeliune deschisă.
Pitagora învățase că toate numerele pot fi exprimate ca rapoarte de numere întregi, iar Hippasus i-a demonstrat că profesorul său divin se înșela.
Conform legendei, Hippasus i-a arătat dovada sa lui Pitagora în timp ce se aflau pe o barcă. Scos din minți, Pitagora l-ar fi atacat și s-ar fi luptat cu el până când, în cele din urmă, i-ar fi ținut capul sub apă și ar fi așteptat să nu se mai miște.
Apoi, Pitagora i-ar fi aruncat trupul fără viață peste bord, s-ar fi întors către ceilalți de la bord și i-ar fi avertizat să nu spună niciodată nimănui ce s-a întâmplat.

