Romanii erau într-o relație complicată cu igiena. Obiceiurile dezgustătoare pe care le aveau

Fără îndoială, printre lucrurile pentru care romanii au fost cei mai renumiți se numărau băile lor. Spre deosebire de aproape toate civilizațiile anterioare, care, conform dovezilor arheologice, nu erau prea preocupate de igiena personală, romanii au alocat spații mari în fiecare oraș și localitate pe care le-au construit pentru spații publice unde oamenii puteau merge să se spele.

Ca atare, locuitorii Orașului Etern au fost primii care au investit sume mari în salubritatea publică și au echivalat curățenia cu civilizația. Dar au fost băile publice eficiente în menținerea curățeniei oamenilor și cum era igiena în Roma antică?

Cum erau băile romane

Să începem cu băile în sine. Deși astăzi le numim „băi romane”, acestea purtau două denumiri ușor diferite în acea perioadă, în funcție de locul în care se aflau. Părțile băilor în care se făceau aburi, echivalentul a ceea ce am numi astăzi o saună, erau cunoscute sub numele de „thermae”, de la termenul grecesc termos pentru „fierbinte”.

Camerele de baie sau băile propriu-zise se numeau „balneae”, de la grecescul „balaneion”, care înseamnă ceva apropiat de „un loc de scăldat”.

Există numeroase exemple de băi romane care există și astăzi în mare parte, cele mai cunoscute fiind Băile lui Caracalla din Roma, construite de un împărat la începutul secolului al III-lea d.Hr. și faimoasele băi din orașul Bath din sud-vestul Angliei.

Aproape fiecare oraș central din imperiu avea cel puțin o baie publică, în timp ce multe orașe aveau mai multe astfel de instalații de curățenie. Cei bogați ar fi avut băi private pe proprietățile sau vilele lor. Însă, în ciuda proliferării lor, băile romane nu au creat neapărat o societate curată.

În multe cazuri, apa era schimbată doar o dată pe zi și nu existau sisteme de filtrare adecvate, cum ar fi cele existente în piscinele publice moderne. Astfel, tot ce se desprindea de pe o persoană rămânea în apă ore întregi. Ca atare, apele băilor deveneau, pe zi ce trecea, vase Petri pentru bacterii și boli.

Acest fapt a fost agravat de faptul că medicii și doctorii romani prescriau adesea „luarea apelor calde”, adică petrecerea unei perioade mari de timp în camerele de aburi din „thermae”, ca un remediu pentru multe afecțiuni. Prin urmare, persoanele bolnave erau adesea încurajate în mod activ să meargă și să se întindă cu orice aveau în băile publice locale.

În plus, una dintre practicile din băile publice era folosirea unor dispozitive de răzuire pentru a curăța pielea unei persoane după ce se afla în băi termale, o practică ce răspândea și mai mult bacteriile. Per total, deși istoricii sunt de acord că obsesia romanilor pentru curățenie constituia un semn de progres social, existau multe dezavantaje în modul în care au încercat acest lucru în băile publice.

Toaletele publice romane

Această contradicție a fost oglindită și în alte domenii. De exemplu, romanii au fost una dintre primele civilizații care au construit în mod sistematic latrine sau toalete publice în orașele lor. Le-au construit chiar și în forturile militare și în alte așezări mai mici.

Adesea, acestea constau în șanțuri mari peste care se construiau ceva destul de asemănător cu toaletele publice moderne, cu scaune din lemn sau piatră pe care oamenii se așezau. Se introducea o conductă de alimentare cu apă pentru ca deșeurile de dedesubt să treacă prin șanț către un loc mai îndepărtat.

Deși acest sistem nu era la fel de eficient ca un sistem modern de canalizare, avea aceleași principii fundamentale de funcționare. Cu toate acestea, cele mai multe locuințe nu erau conectate la acest sistem.

Deșeurile pe care cei mai mulți oameni le colectau în ghivece erau adesea aruncate pe străzile laterale și pe alei, așa cum se întâmpla în toată Europa în vremurile mai moderne, până recent, în secolul al XIX-lea, în multe centre urbane mari.

Din nefericire, un aspect foarte neplăcut al toaletelor publice era faptul că romanii foloseau un dispozitiv numit „tersorium” pentru a se curăța. Acesta semăna cu o perie de toaletă modernă și era efectiv un burete de mare conectat la capătul unui băț. Vizitatorii îl foloseau în mod repetat pentru a se curăța și se spălau într-o găleată cu apă, sare sau oțet. Pe lângă faptul că era dezgustător, acest lucru era extrem de neigienic.

Boli apărute din cauza lipsei de igienă

Alte elemente ale vieții romane erau foarte neigienice, nu din întâmplare sau din necunoașterea modului în care funcționa salubritatea, ci pur și simplu din neglijență. De exemplu, deși Roma făcea eforturi pentru a organiza servicii publice de colectare a gunoiului, străzile Romei și ale altor orașe, în special în cartierele mai sărace, erau adesea acoperite de gunoaie.

Acestea erau în mare parte alimente și deșeuri menajere. Uneori trebuiau puse trepte pentru a traversa zonele deosebit de afectate. Nu este surprinzător faptul că rozătoarele și alți paraziți erau foarte răspândiți, așa cum se întâmplă adesea în orașele cu probleme actuale de eliminare a deșeurilor.

Modalități mai pietonale de răspândire a bolilor erau reprezentate de igiena precară a alimentelor sau pur și simplu de bălțile de apă de pe străzile deteriorate în timpul iernii. Acestea puteau reprezenta focare de boli precum malaria.

Din această cauză, la fel ca majoritatea societăților până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Roma era predispusă la epidemii majore, în special Ciuma Antonină din perioada 165 d.Hr. – 180 d.Hr. Aceasta a fost, probabil, o pandemie de variolă sau rujeolă exacerbată de condițiile înguste și insalubre din orașele imperiului. A ucis între cinci și zece milioane de supuși romani, adică aproximativ 10-15% din populația imperiului la acea vreme.

Cum a fost afectată igiena romanilor de apeductele lor

Unul dintre avantajele semnificative pe care romanii le aveau era aprovizionarea aproape constantă cu apă proaspătă pentru curățenie și băutură. În plus, apeductele lor – arcadele mari ce purtau conducte pentru apa din râuri și alte surse către orașe, au fost invenții fantastice ce au adus apă în orașele imperiului. Fără apeducte, igiena în Imperiul Roman ar fi fost mult mai precară.

Romanii puteau să se curețe mai bine, să obțină apă potabilă proaspătă și cel puțin să mențină canalizarea, bacteriile și germenii la un nivel controlabil în orașe precum Roma, Alexandria și Antiohia, care aveau sute de mii de locuitori.

Într-adevăr, abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, când au început să se dezvolte lucrări complexe de alimentare cu apă pentru orașe precum Londra, Paris și Amsterdam, apeductele romane au fost depășite în ceea ce privește capacitatea lor de a furniza apă proaspătă, curată și sigură în orașele țărilor europene. Așadar, în timp ce romanii au greșit în multe privințe în ceea ce privește igiena, au făcut și foarte multe lucruri corecte.