Tragedia doctorului care a fost pionierul spălatului pe mâini pentru prevenirea îmbolnăvirii

Doctorul recunoscut drept pionier al spălatului pe mâini pentru prevenirea îmbolnăvirii a plătit scump pentru neobrăzarea lui de a insista asupra acestui obicei simplu. Medicul și-a deranjat mulți colegi subliniind importanța igienei în scopul prevenirii îmbolnăvirii și a contaminării încrucișate din spitale.

Medicul Ignaz Semmelweis și-a dat seama de importanța spălatului pe mâini la jumătatea secolului al XIX-lea, după ce a început să lucreze într-o maternitate în care mamele mureau pe capete. Descoperirea lui i-a jignit pe mulți doctori ai vremii și i-a adus un sfârșit tragic.

Cum a ajuns doctorul Ignaz Semmelweis să fie un pionier al spălatului pe mâini

În anul 1846, medicul Ignaz Semmelweis, care își obținuse recent diploma la Universitatea din Viena, a fost numit asistent la maternitatea Spitalului General din Viena. Printre îndatoririle sale se număra examinarea pacientelor în fiecare dimineață în vederea pregătirii vizitelor profesorului, supravegherea nașterilor dificile, predarea cursurilor de obstetrică studenților, precum și ținerea evidențelor.

Spitalul avea două clinici de maternitate. Într-una dintre ele lucrau numai medici și studenți la medicină, iar în cealaltă lucrau moașe. Semmelweis a observat că mortalitatea în rândul pacientelor din clinica deservită de medici și studenți la medicină era de două-trei ori mai mare decât cea din clinica moașelor. Acest lucru l-a nedumerit pe Semmelweis.

Cu siguranță, medicii și studenții erau la fel de bine pregătiți ca și moașele, dacă nu chiar mai bine, în gestionarea nașterilor. Atunci de ce mureau atât de multe femei din prima clinică de febră puerperală, cunoscută și sub numele de „febra de la patul copilului”?

Semmelweis și-a propus să investigheze.

El a examinat toate asemănările și diferențele dintre cele două clinici pentru a exclude posibilele cauze. Semmelweis a observat că, de fiecare dată când cineva din secție murea de febră, un preot se plimba încet prin clinica medicilor, pe lângă paturile femeilor, cu un însoțitor care suna din clopoțel.

Semmelweis a teoretizat că preotul și clopoțelul care suna le îngrozea atât de tare pe femei după naștere, încât acestea se îmbolnăveau, făceau febră și mureau. Așa că Semmelweis l-a pus pe preot să-și schimbe traseul și i-a luat clopotul, dar acest lucru n-a avut niciun efect.

Descoperirea lui Semmelweis a avut loc în 1847, când prietenul său Jakob Kolletschka a murit după ce s-a înțepat accidental cu un bisturiu în timp ce efectua autopsia unei paciente care murise din cauza febrei nașterii. Autopsia lui Kolletschka a scos la iveală o patologie similară cu cea a femeilor care mureau de febră puerperală. Semmelweis a putut vedea imediat o legătură. El și-a dat seama că exista o diferență majoră între cele două clinici pe care o trecuse cu vederea.

Măsurile de igienă lipseau cu desăvârșire

Medicii și studenții își începeau ziua făcând autopsii pe femeile care muriseră în noaptea precedentă. Din sala de autopsie, treceau direct în sala de travaliu, spălându-se rar pe mâini între timp, și asistau la nașteri pentru restul zilei. Moașele, pe de altă parte, nu făceau autopsii.

Semmelweis a propus că anumite „particule cadaverice” s-au lipit de mâinile medicilor și studenților la medicină atunci când au efectuat autopsii, care au fost apoi transferate femeilor sănătoase aflate în travaliu, provocând apariția febrei puerperale.

Soluția lui Semmelweis a fost simplă – a impus spălarea mâinilor în tot departamentul său. Înainte de a intra în sala de travaliu, medicii și studenții la medicină erau obligați să se perieze pe sub unghii și să se spele pe mâini în apă cu clor. Clorul este un dezinfectant puternic, deși Semmelweis nu ar fi știut asta. El a ales clorul pur și simplu pentru că era eficient în îndepărtarea mirosului neplăcut al țesutului infectat de la autopsie.

După ce a impus spălarea mâinilor, rata febrei infantile a scăzut cu nouăzeci la sută, iar pentru o perioadă de două luni, nu a existat niciun deces în divizia sa.

Război între pionierul spălatului pe mâini și colegii lui

Dar nu toată lumea a fost încântată de această descoperire, mai ales doctorii mai în vârstă, pentru că ipoteza lui Semmelweis punea într-o lumină proastă lipsa de igienă a medicului. Medicii s-au simțit jigniți la sugestia că ar trebui să se spele pe mâini, considerând că statutul lor social de gentlemani era în contradicție cu ideea că mâinile lor ar putea fi murdare.

În plus, teoria „particulelor cadaverice” care transmiteau boli contravenea teoriei predominante potrivit căreia bolile erau cauzate de un dezechilibru al celor „patru umori” de bază din organism – sânge, bilă galbenă, bilă neagră și flegmă.

Comunitatea medicală l-a ignorat, respins și, uneori, ridiculizat în mare măsură pe Semmelweis pentru teoria sa despre „mâinile murdare”. Semmelweis a fost indignat de indiferența medicilor și a început să scrie scrisori deschise și din ce în ce mai furioase către obstetricieni europeni de renume, denunțându-i uneori drept criminali iresponsabili sau ignoranți.

Lipsa de tact a lui Semmelweis i-a făcut mulți dușmani, forțându-l să părăsească Viena pentru Budapesta. La Budapesta, Semmelweis a devenit medic-șef al secției de obstetrică a unui mic spital. După ce a impus spălarea mâinilor acolo, Semmelweis a eliminat practic boala. În 1855, Semmelweis a devenit profesor de obstetrică la Universitatea din Pesta. El a instituit spălările cu clor la maternitatea Universității din Pest și, din nou, rezultatele au fost impresionante.

În 1860, a publicat The Etiology, Concept and Prophylaxis of Childbed Fever (Etiologia, conceptul și profilaxia febrei copilului), descriindu-și descoperirile și deplângând adoptarea lentă a ideilor sale. Cartea a fost aspru criticată, iar Semmelweis a intrat într-o spirală tot mai adâncă de depresie, furie și frustrare.

În cele din urmă, pionierul spălatului pe mâini a ajuns într-un ospiciu în 1865, unde gardienii l-au supus la bătăi crunte. A murit două săptămâni mai târziu din cauza unei răni cangrenate pe care a primit-o în urma bătăilor. O autopsie a dezvăluit că a murit de aceeași boală împotriva căreia luptase toată viața sa profesională.

După decesul lui, rata mortalității în maternitate a crescut de șase ori

Moartea sa a primit puțină atenție în publicațiile medicale din Viena și Budapesta. Asociația maghiară a medicilor și a cercetătorilor în științe naturale avea o regulă conform căreia un discurs comemorativ trebuia ținut în onoarea unui membru care murise în anul precedent. Nu a existat nicio alocuțiune pentru Semmelweis. Moartea sa nici măcar nu a fost menționată.

Ulterior, János Diescher a fost numit succesorul lui Semmelweis la maternitatea Universității din Pesta. Imediat, rata mortalității a crescut de șase ori, dar medicii din Budapesta nu au spus nimic.

Nu au existat anchete și nici proteste.

A fost nevoie de încă 20 de ani după moartea sa pentru ca teoria germenilor să fie recunoscută de comunitatea medicală. Astăzi este recunoscut ca fiind pionierul procedurilor antiseptice și aclamat drept „pionierul spălatului pe mâini”, „părintele igienei mâinilor” și „salvatorul mamelor”.