Ultima zi din viața lui Socrate, filosoful condamnat pentru impietate

În mijlocul bogăției și măreției Atenei antice, a trăit un om care a încercat să înțeleagă lumea și condiția umană, al cărui nume îl recunoaștem și astăzi, deși nu a scris niciun rând.

Numele său era Socrate.

Socrate a fost un filozof a cărui influență asupra filozofiei antice și a tradiției filozofice occidentale este incomensurabilă. Numele său a reușit să străbată până în prezent și să fie recunoscut de aproape toată lumea.

Dar mare parte din ce cunoaștem despre Socrate se datorează lui Planton și ale sale dialoguri. Și cu toate astea, numele lui se află printre ale celor mai influente din istorie.

Sfârșitul vieții lui Socrate a fost marcat de tragedie. Deși a fost condamnat la moarte chiar de către orașul pe care îl iubea, în ultimele sale momente, Socrate a rămas fidel convingerilor și filozofiei sale.

Confruntat cu o decizie greu de imaginat, el avea să-și ia soarta în propriile mâini, iar după moarte să lase o moștenire remarcabilă care a continuat să inspire și să provoace gânditorii de-a lungul timpului.

Cum a murit Socrate mai exact? Este corect să spunem că s-a sinucis?

Moartea lui Socrate rămâne un memento emoționant al puterii gândirii și al curajului de a rămâne în picioare pentru convingerile proprii.

Procesul lui Socrate

Puține sunt evenimentele din istoria filosofiei și a politicii care au avut o greutate și influență mai mare ca procesul lui Socrate din 399 î. Hr.

El, procesul, a fost de altfel punctul culminat al unei serii lungi și sinuoase de evenimente cruciale în Atena acelor vremuri. Democrația ateniană trecea printr-o perioadă tumultoasă după înfrângerea în fața spartanilor, și în perioada aceasta era condusă de cei Treizeci de Tirani, un gurp de elită instalat de spartani.

Pe hârtie, procesul lui Socrate a fost rezultatul acuzațiilor aduse de Meletie privind corupția morală și impietatea sa, provenite din faptul că nu i-a recunoscut pe zei, precum și acuzația de corupere a tinerilor. A fost, de asemenea, o încercare de a scăpa orașul-stat de toți cei asociați cu fosta oligarhie și de alți dușmani ai guvernului democratic.

Citește și: Misterul de după moartea lui Nikola Tesla. Ce s-a întâmplat cu celebrele documente „pierdute”?

Trebuie consemnat, totuși, că Socrate nu era cel mai agreat om. El avea obiceiul de a-i critica adesea pe cetățenii atenieni. Iar dialogurile cu studenții săi pe teme politico-filosofice au fost picătura care a umplut paharul.

Cu toate că apărarea sa a fost impecabilă, iar dovezile erau puține, a fost acuzat pentru ambele acuzații.

Închisoarea și condamnarea la moarte

În Atena antică, un juriu tipic era format din 501 bărbați, extrași în întregime la întâmplare dintr-un grup de cetățeni voluntari.

Din nefericire pentru celebrul filosof, a fost găsit vinovat de juriu. Majoritatea cercetătorilor acceptă că a fost probabil condamnat cu un vot de 280 la 221.

După condamnare, lui Socrate i s-a permis să sugereze sentințe pentru pedeapsa sa. Dar, așa cum îi era firea și cum ținea să își bată joc adesea de oamenii din Atena, a sugerat să primească mese gratuite la Prytaneum, un loc în care se onorau campioni și eroi.

După ce a fost refuzat, a propus să plătească o amendă de 100 de drahme – o amendă mică, dar o sumă decentă pentru un filozof ca el. Cu toate acestea, procurorul procesului a propus pedeapsa cu moartea pentru filozoful impietos. În cele din urmă, majoritatea juraților au votat pentru moartea lui Socrate, mai degrabă decât pentru condamnarea sa.

Mulți s-ar fi așteptat ca filosoful să fugă din Atena și să-și trăiască restul zilelor în exil, dar el a refuzat să încalce legea. Le-a spus prietenilor și familiei că dacă ar fugi ar însemna o rușine și orice nedreptate i s-ar fi făcut nu ar mai fi putut fi reparată.

Socrate a fost întemnițat până în momentul execuției. În tot acest timp, a continuat să fie vizitat de prieteni, adepți, studenți, toți încercând să-l convingă să fugă. Dar tăria principilor sale și refuzul de a-și compromite integritatea au învins.

Pedeapsa mortală de a bea cucută a fost sentința legală obișnuită pentru infracțiunile sale. Așadar, aceasta a fost sentința pronunțată de juriul atenian.

Sfârșitul încarcerării sale se apropia tot mai mult, ceea ce însemna că și moartea sa se apropia.

Ultima zi de viață a marelui filosof

Chiar și în ultima zi de viață, ne spune Platon, Socrate părea să aibă o dispoziție bună, era fericit și fără nicio teamă.

Dimineața, oficialii din închisoare au venit la Socrate și l-au pregătit pentru evenimentele din cursul zilei. I-au descris procedura prin care urma să-și ia viața.

Ultima dimineață, Socrate și-a petrecut-o cu oficialii din închisoare care au venit să-l pregătească și să îi explice procedura prin care urma să moară.

Citește și: Albert Einstein „cel idiot”. Copilăria geniului, plină de suferințe și batjocură

După aceea, filosoful și-a petrecut restul zilei discutând cu prietenii și discipolii săi. A vorbit despre natura sufletului și despre viața de apoi.

Și-a încurajat să se concentreze pe căutarea adevărului, dar le-a cerut și să își păstreze cumpătul și să-și controleze emoțiile pentru ceea ce avea să urmeze.

Până în ultimele clipe, marele filosof a rămas calm și bine dispus.

Nobil și zeflemitor cum era, Socrate a avut grijă ca familia sa să nu treacă prin ritualul de îmbăiere a trupului, așa cum se obișnuia. Așa că s-a spălat în închisoare chiar înainte de a bea cucuta.

După ce și-a luat rămas bun de la familia sa, a fost lăudat de unul dintre sclavii publici ca fiind „cel mai nobil, cel mai blând și cel mai bun” dintre oameni.

Socrate bea cucuta

Când a sosit ora finală, otrăvitorul a sosit în celula lui Socrate cu otrava.

I-a descris efectele, spunându-i lui Socrate să bea amestecul și apoi să se plimbe până când picioarele încep să i se simtă grele. În acel moment, ar trebui să se întindă și să lase să își facă ultimele efecte.

Așa cum ne descrie Platon, Socrate a băut vesel otrava de cucută.

S-a plimbat o vreme până când și-a simțit picioarele grele.

Apoi s-a întins așa cum i s-a spus.

Pe măsură ce otrava își făcea efectul, Socrate și-a pierdut treptat senzațiile din corp. Încet-încet a devenit rece și rigid, de la picioare în sus.

Citește și: Ultimele ore de viața lui Toma Caragiu, înainte de cutremurul din 4 martie 1977

Ultimele cuvinte ale lui Socrate au fost adresate prietenului său Criton. I-a amintit că trebuie să-și îndeplinească o datorie față de un alt prieten, Asclepius. În câteva minute, corpul său a devenit rigid.

A fost declarat mort la scurt timp după aceea.

Potrivit lui Platon în Phaedo – cea mai bună relatare a morții lui Socrate din 399 î.Hr. – otrăvirea cu cucuta este cauza finală a morții. Cu toate acestea, unii experți medicali au pus la îndoială detaliile.

Platon ne mai spune că otrăvirea cu cucută a fost cauza finală a morții, dar unii experți medicali au pus la îndoială detaliile. Ei remarcă pierderea sensibilității la nivelul picioarelor, dar spun că nu au fost descrise și gustul neplăcut sau efectele gastrointestinale care însoțesc ingestia de cucută.

Dar poate Platon a dorit să îi ofere o moarte cât mai demnă și eroică marelui filosof și a lăsat dinadins unele detalii în afara descrierii.

S-a sinucis Socrate?

Întrebarea dacă Socrate s-a sinucis sau nu a fost subiect de dezbatere timp de secole.

Socrate a fost condamnat de justiția din Atena și a fost condamnat la moarte prin consumul de cucută otrăvită. Însă unele opinii diferă dacă moartea sa ar trebui sau nu să fie considerată crimă sau sinucidere.

Pentru a fi clar, sinuciderea necesită un act intenționat de auto-deces. Este exact ceea ce a făcut Socrate. El a băut de bunăvoie cucuta, știind foarte bine care vor fi consecințele.

Mai mult, faptul că a ales să bea cucuta, în loc să i se administreze cu forța otrava, sugerează că nu a fost obligat să moară împotriva voinței sale.

Desigur, se poate ca Socrate să nu își fi dorit moartea, dar din relatarea lui Platon reiese clar că filosoful a băut de bunăvoie otrava.

Dar ne putem întreba dacă Socrate a fost împotriva morții și doar a ales să își accepte soarta. Până la urmă, refuzul său de a fugi din Atena a demonstrat că avea capacitatea de a muri pentru principiile sale, dar este aceasta o sinucidere în adevăratul sens al cuvântului?

Întrebarea încă nu și-a găsit răspuns, nici din partea cercetătorilor, nici din partea istoricilor.

Angajamentul său față de adevăr, dorința sa de a se opune autorității și refuzul de a-și compromite principiile continuă să ne inspire și să ne provoace și astăzi.