Ziua Europei: Originea și semnificația zilei de 9 mai
Europenii sărbătoresc pe 9 mai Ziua Europei care marchează începutul integrării politice și economice a continentului.
În 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, făcea o propunere istorică, aceea ca Franța și Germania, două state care au împărțit o istorie sâgeroasă, să își unifice producția de cărbune și oțel.
Intenția lui Schuman a fost de a accelera modernizarea celor două țări devastate economic și cu pierderi umane semnificative provocate de cel de-al Doilea Război Mondial.
De asemenea, în spatele acestei transformări a industriei, ministrul francez avea un obiectiv mai înalt: acela de a face războiul nepractic și inutil.
„Solidaritatea în producție astfel stabilită va face ca orice război între Franța și Germania să devină nu doar de neconceput, ci și imposibil din punct de vedere material”, a declarat Schuman în timp ce își citea declarația în Salon de l’Horloge de la Quai d’Orsay din Paris, la 9 mai 1950.
Dar colaborarea nu se rezuma doar la Franța și Germania. Ministrul a lăsat o cale pentru ca și alte state europene să se alăture și să creeze, astfel, o Europă cu adevărat unită.
Propunerea lui Schuman s-a dovedit a fi un succes: Cancelarul vest-german Konrad Adenauer a acceptat aproape instantaneu.
O Europă unită
Un an mai târziu, pe 18 aprilie 1951, lua ființă Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), după semnarea Tratatului de la Paris de către reprezentanții Franței, Germaniei, Italiei, Belgiei, Țărilor de Jos și Luxemburgului.
În cadrul CECO, statele naționale au acceptat transferul competențelor suverane, păstrate cu gelozie, către o serie de instituții europene nou create: o Înaltă Autoritate independentă, o Adunare comună a parlamentarilor naționali, un Consiliu special al miniștrilor naționali și o Curte de Justiție.
Citește și: Războiul Rece, istoria unui conflict întins pe două continente și pe zeci de ani între SUA și Rusia
Primul președinte al Înaltei Autorități a fost numit Jean Monnet, colaborator apropiat al lui Schuman, despre care se spune astăzi că a fost creierul acestei declarații istorice.
CECO s-a dovedit un real succes, iar beneficiile – printre care se număra și o piață fără taxe vamale care a reușit să stimuleze comerțul de cărbune și oțel – a făcut ca statele membre să dorească aducerea mai multor sectoare și domenii de politică sub mandatul supranațional.
CECO a evoluat progresiv, transformându-se mai întâi în Comunitatea Economică Europeană și, mai târziu, în Uniunea Europeană.
Instituțiile inițiale ale sale s-au transformat pe parcurs în instituțiile cunoscute astăzi: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul UE și Curtea Europeană de Justiție
9 mai, Ziua Europei
În 1985, șefii de stat și de guvern reuniți la Milano stabilesc ca ziua de 9 mai să fie numită oficial Ziua Europei pentru a celebra pacea și unitatea continentului.
Această ocazie a devenit unul dintre principalele simboluri ale Uniunii Europene, alături de steagul cu douăsprezece stele, sloganul „In varietate concordia” – „Uniți în diversitate” – și imnul, bazat pe „Oda bucuriei” de Beethoven.
Dintre statele europene, doar Luxemburg și Kosovo – un stat care nu face parte din UE – au stabliti ca Ziua Europei să fie sărbătoare națională.
Citește și: Anul în care Papa a hotărât să șteargă 10 zile din viețile oamenilor
În România, ziua coincide cu Ziua Independenței.
Croația și Lituania recunosc legal această zi, dar nu există o sărbătoare publică.
Celelalte state membre sărbătoresc Ziua Europei într-un mod comemorativ, arborând steaguri și organizând diverse evenimente.
La Bruxelles, instituțiile UE organizează o zi a ușilor deschise, iar angajații UE beneficiază de o zi liberă – cu excepția cazului în care Parlamentul European este în sesiune.