Câinele lui Pavlov: Adevărul tulburător din spatele experimentelor făcute de laureatul Premiului Nobel

În spatele experimentului cunoscut drept „câinele lui Pavlov” și a altor experimente similare se ascunde un adevăr tulburător, despre care nu prea se vorbește. Laureatul Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1904 n-a fost neapărat un om bun. În realitate, de dragul științei, a chinuit atât câini, cât și copii orfani sau fără adăpost.

Experiment cumplit înainte de „câinele lui Pavlov”

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiziologul, medicul și psihologul rus Ivan Pavlov, născut în 1849, a pornit într-o călătorie științifică despre învățare și comportament. Toată lumea știe că experimentul său se referea la un câine care saliva atunci când suna un clopoțel.

În realitate, însă, a fost mult mai mult de atât. Și a fost îngrozitor.

Totul a început după ce Pavlov și-a terminat doctoratul și a plecat în Germania, unde a studiat în laboratoarele Heidenhain din Breslau. La acea vreme, Heidenhain era profund preocupat de studiul digestiei canine. În experimentele lui Pavlov și ale lui Heidenhain, o porțiune din stomacul unui câine a fost adusă chirurgical în afara corpului, permițându-i astfel să fie expus mediului extern. Această procedură le-a permis să observe și să manipuleze direct acea parte specifică a stomacului.

Pavlov a contribuit la acest experiment prin abordarea provocării de a menține alimentarea nervoasă externă a stomacului. Această inovație a dus la desemnarea secțiunii exteriorizate ca fiind punga Heidenhain-Pavlov.

În 1886, Pavlov s-a întors în Rusia pentru a căuta ceva nou care să-i satisfacă curiozitatea. Inițial, a fost respins pentru postul de profesor de fiziologie la Universitatea din Sankt Petersburg. Însă, mai târziu, în 1891, a primit o invitație din partea Institutului de Medicină Experimentală din Sankt Petersburg pentru a conduce Departamentul de Fiziologie. Aici și-a găsit vocația.

A condus departamentul timp de peste 45 de ani, făcând descoperiri care aveau să-i imortalizeze numele în domeniul științei. În perioada în care a fost director al Institutului de Medicină Experimentală, Pavlov a efectuat celebrele sale experimente asupra glandelor digestive, care aveau să-i aducă în cele din urmă premiul Nobel.

Detalii mai puțin cunoscute despre „câinele lui Pavlov”

„Câinele lui Pavlov” este o denumire greșită. Termenul simplifică în mod exagerat o serie exhaustivă de experimente ce au avut loc pe parcursul mai multor ani și cu mai mulți câini. Deși se crede în mod eronat că Pavlov a folosit doar un clopoțel pentru a semnaliza mâncarea, scrierile sale documentate arată că a folosit o gamă variată de stimuli. Acești stimuli cuprindeau șocuri electrice, fluierături, metronomi, diapazoane și diverse indicii vizuale.

Cercetările lui Pavlov au început ca o investigație asupra funcțiilor gastrice ale câinilor prin externalizarea glandelor salivare.

Pe măsură ce studiul a continuat, Pavlov a început să observe un fenomen ciudat. El a observat că patrupezii au început să saliveze de îndată ce îl vedeau pe tehnicianul care îi hrănea, în loc să saliveze la vederea sau mirosul mâncării.

Medicul a început să își dedice timpul înțelegerii condiționării și a impactului acesteia asupra învățării și comportamentului. Experimentele au început prin plasarea unui câine într-un mediu controlat, de obicei o cameră izolată fonic și inodoră, pentru a elimina orice influență externă. Câinele era pregătit chirurgical pentru ca Pavlov să poată măsura rata salivației sale.

Pavlov a învățat că, dacă o sonerie sau un clopoțel suna înainte de a i se da mâncarea, câinele învăța să asocieze sunetul respectiv cu mâncarea și începea să saliveze în anticipare. Acest lucru a demonstrat că patrupedul a învățat să asocieze clopoțelul cu sosirea iminentă a mâncării.

Acest lucru a însemnat că se pot forma noi căi neuronale prin asocieri repetate. Acest lucru a permis organismelor să dobândească și să se adapteze la comportamente noi pe baza indicilor și stimulilor din mediul înconjurător.

Implicațiile acestui experiment au fost de mare anvergură și i-au adus lui Pavlov Premiul Nobel în 1901, în semn de recunoaștere a activității sale semnificative în domeniul fiziologiei digestiei, în special a cercetărilor sale asupra glandei digestive.

Implicații teoretice

Descoperirea condiționării clasice de către Ivan Pavlov a fost un moment revoluționar care a subliniat, dacă nu a dovedit, că factorii de mediu pot influența drastic comportamentul. Acest lucru a pus la îndoială noțiunile de mult timp conform cărora comportamentul era doar un produs al caracteristicilor înnăscute.

Cercetările lui Pavlov au pus bazele pentru studiul învățării asociative, o piatră de temelie a teoriei psihologice. Aceasta a stabilit un model pentru explorarea și cercetarea ulterioară a modului în care organismele dobândesc noi comportamente și se adaptează la mediul în care trăiesc.

Activitatea lui Pavlov s-a aliniat perfect cu școala de gândire emergentă cunoscută sub numele de behaviorism. Pionierat de personalități precum John B. Watson și B.F. Skinner, behaviorismul a pus accentul pe studiul comportamentelor observabile și pe influența stimulilor din mediul înconjurător.

Demonstrația lui Pavlov privind condiționarea clasică a oferit sprijin empiric pentru principiile behaviorismului. Aceasta a ilustrat modul în care răspunsurile pot fi modelate și prezise în mod fiabil prin stabilirea de legături asociative cu stimulii.

De la câini, la copii orfani, în laborator

În epoca lui Pavlov, standardele etice privind experimentele pe animale nu erau la fel de bine reglementate ca în prezent. Bunăstarea animalelor de laborator nu era o preocupare majoră într-o perioadă în care cei mai mulți oameni se luptau pentru supraviețuire. Experimentele lui Pavlov pe câini, care implicau proceduri chirurgicale, imobilizare și, uneori, măsuri invazive, nu ar fi fost bine primite de publicul de astăzi.

Foamea de cunoaștere a lui Pavlov nu s-a terminat aici. El a efectuat proceduri similare și pe copii orfani sau fără adăpost. Acești copii, la fel ca și câinii, au fost supuși unor proceduri chirurgicale pentru a fi folosiți drept cobai în laboratorul lui Pavlov.

Experimentele lui Ivan Pavlov ar fi considerate neetice și inumane după standardele de astăzi. În ciuda tratamentului neetic aplicat subiecților săi, experimentele sale au jucat un rol esențial în avansarea înțelegerii noastre despre învățare, comportament și procesele fiziologice care stau la baza acestora.

De altfel, în ultimii săi ani de viață, Ivan Pavlov a recunoscut preocupările etice legate de experimentele pe animale și a pledat pentru îmbunătățirea bunăstării animalelor în cercetarea științifică.

Pavlov ar fi vrut să fie preot

Ivan Pavlov a crescut într-o familie profund ortodoxă rusă și a fost cel mai mare dintre cei 11 copii ai familiei. Tânărul Ivan a aspirat inițial să devină preot ca și tatăl său, înscriindu-se la Seminarul Ecleziastic din Riazan. Cu toate acestea, curiozitatea sa intelectuală l-a îndepărtat curând de seminar și l-a condus spre lumea științei.

Încă din tinerețe, Ivan Pavlov a dat dovadă de o puternică curiozitate intelectuală și de o dorință de cercetare. Influențat de ideile progresiste ale unor personalități precum Dmitri Pisarev și Ivan Sechenov, s-a îndepărtat de o potențială carieră religioasă pentru a-și dedica viața științei.

S-a înscris la Universitatea din Sankt Petersburg în 1870, unde a urmat o diplomă în științe naturale, în special în domeniile fiziologiei și chimiei. În calitate de student, Pavlov și-a demonstrat înalta sa măiestrie intelectuală câștigând un prestigios premiu universitar pentru primul său proiect de cercetare.

Pe măsură ce a continuat să exceleze în studiile sale, interesul său a început să se îndrepte spre domeniul psihologiei umane. A devenit fascinat de ceea ce îi făcea pe oameni să se comporte așa cum se comportă.

În 1875, Pavlov și-a finalizat cursurile cu un dosar remarcabil și a primit diploma de Candidat în științe naturale. Impulsionat de interesul său copleșitor pentru fiziologie, Pavlov a decis să își continue studiile la Academia Imperială de Chirurgie Medicală. După un timp, Pavlov a obținut un post de asistent de laborator la departamentul de fiziologie al Institutului Veterinar.

Undeva în 1878 sau 1879, Ivan a cunoscut-o pe Serafima Vasilievna, o studentă care studia la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg. S-au căsătorit la 1 mai 1881. Primii nouă ani ai căsniciei lor au fost dificili, marcați de dificultăți financiare și de peregrinări în diverse case de prieteni și familii.