Omul care a descoperit muzica din nori

În iunie 1867, James Glaisher, un astronom și meteorolog englez și un pasionat de baloane, plutea deasupra Parisului într-un balon când a intrat într-o regiune de nori densi:

„Dintr-o dată, în timp ce eram astfel suspendat în aerul cețos, am auzit un admirabil concert de muzică instrumentală, care părea să vină din norul însuși și de la o distanță de numai câțiva metri de noi. Ochii noștri se străduiesc să pătrundă în adâncurile de materie albă, omogenă și nebuloasă care ne înconjoară în toate direcțiile. Ascultăm cu nu mică uimire sunetele orchestrei misterioase.”

Nu era prima dată când Glaisher auzea muzică atunci când zbura printre nori. Cu cinci ani înainte, Glaisher decolase cu un balon din orașul Wolverhampton din Anglia.

La o altitudine de 12.700 de metri, el a auzit clar o orchestră cântând.

În 1867, Glaisher, împreună cu alți entuziaști ai baloanelor, în special Camille Flammarion – un astronom francez, și Gaston Tissandier – un meteorolog francez, au început o serie de experimente cu zboruri cu balonul și, în două zile, au zburat de la Paris la Solingen, lângă Köln.

Cântatul cocoșului și clopotul de biserică

Glaisher menționează că a auzit muzică și diverse sunete de mai multe ori în timpul acestei călătorii, în timp ce plutea deasupra solului la mii de metri.

„Am primit o serenadă cu o muzică orchestrală excelentă în timp ce navigam deasupra Antony și deasupra Boulainvilliers; eram atunci în întregime învăluiți de nori și la aproximativ 1000 de metri deasupra fiecăruia dintre aceste orașe.”

Citește și: Gustul brânzei, influențat de muzică. Oamenii de știință au făcut un experiment inedit

Glaisher a scris în memoriile sale despre zborul cu balonul, Travels in the Air:

„Am constatat că intensitatea diferitelor sunete emise la suprafața pământului este transportată la înălțimi foarte mari în atmosferă. Fluierul unei locomotive se ridică până aproape de 10.000 de picioare, zgomotul unui tren de cale ferată până la 8.200 de picioare, lătratul unui câine până la 5.900 de picioare; raportul unei muschete se aude cam la aceeași înălțime; strigătele bărbaților și femeilor pot fi auzite uneori până la 5.000 de picioare, iar la această altitudine se aude cântatul unui cocoș și sunetul unui clopot de biserică.

La o înălțime de 4.550 de picioare se aude distinct sunetul unei tobe și muzica unei orchestre. La 3.255 de picioare altitudine, vocea unui om se poate face auzită; mersul unei căruțe pe trotuar poate fi distinsă ceva mai sus; iar în liniștea nopții, cursul unui râu, sau chiar cel al unui mic pârâu, produce la această altitudine aproape efectul unei cascade înalte.

La o înălțime de 3.000 de metri, croncănitul broaștelor într-o mlaștină se aude în toată intensitatea sa, și chiar și nota ascuțită a greierului cârtiță se distinge cu ușurință la o altitudine de 2.500 de metri.”

Explicația muzicii din nori

Glaisher și însoțitorii săi au experimentat efectul umidității asupra nivelului sonor. S-a observat că, odată cu creșterea umidității, crește și nivelul sonor. Norii și ceața fiind mai umede „colectează sunetele cu o asemenea intensitate”, explică Glaisher, „încât, ori de câte ori, trecând printr-un nor, am auzit o formație cântând într-un oraș aflat sub noi, muzica părea întotdeauna să fie aproape de noi”.

Citește și: Bărbatul terifiat de femei. A trăit în izolare timp de 55 de ani ca să nu dea ochii cu vreuna

„O umiditate mai scăzută absoarbe mai mult sunet, în special la frecvențe mai înalte, din cauza relaxării moleculare a gazelor din aer (un nivel de 10% de umiditate absoarbe cel mai mult)”, explică NPS.

„O schimbare substanțială a presiunii atmosferice, echivalentă cu mii de metri de creștere a altitudinii, are o influență mică asupra nivelului de zgomot pentru majoritatea surselor, dar afectează substanțial nivelurile recepționate ale acelor sunete.”