
Ziua în care a plouat cu carne în curtea unei familii
Pe 3 martie 1876, o zi frumoasă în Bath County, Kentucky, soția unui fermier local, doamna Crouch, se afla afară făcând săpun.
„Între ora 11 și ora 12 mă aflam în curtea mea, la nu mai mult de patruzeci de pași de casă”, a declarat ea reporterilor. „Era un vânt ușor care venea dinspre vest, dar cerul era senin, iar soarele strălucea puternic. Fără niciun preludiu sau avertisment de orice fel, sub aceste împrejurări, a început ploaia.”
Prognoza meteo: ploaie cu carne
Deodată, bucăți de carne au început să cadă în jurul ei.
„Când bucățile de carne au început să cadă, am văzut cum o bucată mare a lovit solul foarte aproape de mine, cu un zgomot ca de sfâșiere”, a spus Crouch. „Cea mai mare bucată pe care am văzut-o era cât mâna mea. Arăta ca o carne zgrunțuroasă, ca și cum ar fi fost ruptă de la gâtul vreunui animal. O altă bucată pe care am văzut-o era în formă de jumătate de cerc.”
Timp de câteva minute, Crouch și soțul ei Allen au privit cum bucăți de carne proaspătă, crudă, unele „șuvițe delicate ușoare ca fulgii de zăpadă” și altele „o bucată solidă de 7 centimetri pătrați”, cădeau din cer.
Doamna Crouch a declarat că era „convinsă că este fie un miracol, fie un avertisment”.
Pisica Crouch, mai puțin preocupată de semnificația cărnii decât stăpânii săi, „s-a înfruptat imediat din micul dejun neprevăzut oferit atât de neașteptat”.
După ce a trecut fenomenul numit „ploaia de carne din Kentucky”, un teritoriu al curții fermei Crouch, lung de 90 de metri și lat de 45, a rămas plin de bucăți de carne. „Particule de carne” au fost găsite „lipite de garduri și risipite pe sol”.
Explicații, degustări și oameni de știință
Fenomenul a atras multă atenție, iar vecinii curioși și reporterii de la ziare au venit în masă la ferma Crouch pentru a vedea carnea misterioasă și pentru a-și oferi părerile despre aceasta. Mulți localnici au spus că arăta ca și cum ar fi carne de vită, dar un vecin care era vânător, „după ce i s-a arătat o bucată de carne, a declarat că este carne de urs și a afirmat că avea mirosul neobișnuit de gras specific cărnii acestui animal”.
Alții au ales să o guste, iar doi bărbați au spus că era fie carne de miel, fie de căprior. Un măcelar local care a încercat o bucată „a declarat că nu avea gust nici de carne, nici de pește sau pasăre. Îi părea că arăta ca mielul, dar mirosul era unul nou”.
Neputând identifica carnea în funcție de aspect sau gust, ziarul St. Louis Globe-Democrat a raportat că „o mare parte din carne a fost trimisă la chimiști și alți experți din diverse părți ale țării, iar analize au fost realizate de mai mulți oameni de știință cunoscuți”.
Leopold Brandies, scriind într-un jurnal numit The Sanitarian, a susținut că „miracolul din Kentucky nu este nimic altceva decât Nostoc-ul alchimiștilor vechi”, o „masă vegetală ciudată” (acum recunoscută ca fiind cianobacterii) formată din „corpuri gelatinoase translucide unite de tuburi subțiri sau purtătoare de semințe”.
Câțiva alți oameni de știință au concluzionat că mostrele lor „au caracteristici indubitabile specifice cărnii animalelor” – era într-adevăr carne, dar tipul acesteia rămânea neclar.
Specialiștii se întrec în explicații
Dr. L.D. Kastenbine, un chimist de la Collegeul Louisville, a încălzit o mostră pe un arzător Bunsen și a remarcat că avea un miros „distinct asemănător sebumului de miel rânced la încălzire și după ardere avea mirosul caracteristic al țesutului animal ars”. De asemenea, a tratat unele bucăți în soluții chimice, ceea ce a ajutat la expunerea fibrelor musculare și a țesuturilor conjunctive și grase.
„Deoarece specimenul nu a fost plasat în alcool, mirosul a rămas, iar mai mulți experți în carne l-au pronunțat fără ezitare miel”, a scris el. „De la examinarea mea am aflat că alții au ajuns la aceeași concluzie ca mine, unii afirmând chiar că au văzut în mod distinct lâna animalului”.
Doctorii Allan McLane Hamilton și J.W.S. Arnold au fost de acord că acea carne provenea de la un animal, dar nu era miel. După ce au examinat o bucată la microscop, au identificat-o drept țesut pulmonar fie de la un cal, fie de la un copil în vârstă de câteva luni, „structura organului în aceste două cazuri fiind foarte similară”.
Între timp, dr. Mead Edwards a examinat trei mostre diferite, „două în starea lor naturală cum au căzut și una pregătită și montată pentru microscop”. Specimenul montat și una dintre celelalte, a determinat el, erau bucăți de cartilaj, în timp ce ultima bucată era alcătuită din „fibre musculare striate, împreună cu ceea ce pare a fi țesut conjunctiv dens”. Deși starea mostrelor nu i-a permis să identifice sursa cărnii, Edwards a concluzionat că toate exemplarele „s-au dovedit a fi de origine animală, arătând că ploaia din Kentucky a fost o adevărată ploaie de carne.”
Dar de unde provenea carnea?
William Livingston Alden, scriind în New York Times, a oferit două explicații cu umor.
Prima a fost „concluzia evidentă” că ploaia de carne a fost o formă bizară de ploaie de meteoriți
Citește și: „Cine a inventat pizza. Fascinanta poveste a iubitului preparat care a ajuns în spațiu”
„Conform teoriei actuale a astronomilor, o imensă centură de pietre meteorice se rotește în mod constant în jurul soarelui, și când Pământul intră în contact cu această centură, este bombardat în mod repetat”, a scris el.
„Similar, putem presupune că în jurul soarelui se rotește o centură de carne de căprior, miel și alte tipuri de carne, împărțită în fragmente mici, care sunt precipitate pe Pământ ori de câte ori acesta își intersectează traseul”.
Și o explicație mai „pământeană”
O explicație mai probabilă, sugerată de Crouch și de chimistul Robert Peter și susținută de Kastenbine, Edwards și Smith, a fost că ploaia de carne a fost pur și simplu regurgitarea produsă de un stol de vulturi în trecere, „care se înfruptaseră mai mult decât înțelept” dintr-un cadavru.
„Am aflat că nu este neobișnuit ca vulturii să-și golească stomacurile prea pline în acest fel”, a scris Smith. „Și că atunci când unul din turmă începe această operație de eliberare, ceilalți sunt excitați până la greață, iar o ploaie generală de carne semi-digerată are loc.”
Aceasta ar explica amestecul de mușchi, țesut conjunctiv și grăsime care a fost recuperat, a scris Kastenbine. Ar însemna, de asemenea, în mod nefericit, că o pisică și mai mulți oameni au mâncat bucăți de carne semi-digerată de pe sol.

