Agatha Christie, reacție tulburătoare după ce soțul ei a înșelat-o. A fost dată dispărută și a renăscut. „Mi-am dorit să mor”

Agatha Christie avea 36 de ani și se afla la apogeul carierei sale când a fost dată dispărută, timp de 11 zile, în decembrie 1926. Pe plan personal, însă, era extrem de nefericită. Mama ei murise de curând, iar soțul ei se arătase atât de dezinteresat încât nici măcar nu se prezentase la înmormântare. În cele din urmă, celebra autoare de romane polițiste a aflat motivul – bărbatul o înșela cu o femeie mai tânără decât ea.

Toată lumea îi citea cărțile. „Crima lui Roger Ackroyd”, ingenioasa ei capodoperă, tocmai fusese publicată, iar agentul ei literar făcea presiuni pentru o continuare. Erau fotografii cu ea în presă, avea un nou contract de publicare cu William Collins și tocmai primise un avans de 500 de lire sterline pentru drepturile de publicare în serie a romanului „The Man in the Brown Suit”, care a plătit o mașină Morris Cowley. Dar nu era destul ca să compenseze nefericirea din viața personală.

Căsnicia ei avea probleme. Se mutase cu soțul ei, Archie Christie, într-o casă grandioasă cu 12 dormitoare în Sunningdale, Berkshire, pe care au botezat-o Styles, dar Archie era adesea absent, iar Agatha se simțea tot mai tristă acolo.

Moartea subită a mamei sale și reacția lipsită de orice considerație a lui Archie au tensionat relația lor aproape până la punctul de ruptură, când Archie a mărturisit că era îndrăgostit de altcineva – o tânără pe nume Nancy Neele – și că dorea să divorțeze.

Agatha Christie, dată dispărută

Pentru Agatha Christie, lovitura a fost insuportabilă. A fost dată dispărută și ulterior acuzată că s-a ascuns pentru ca autoritățile să-l cerceteze pe soțul ei pentru crimă. Ea, însă, a spus mai târziu că a avut o pierdere de memorie – intrigă ce apare adesea în romanele ei.

„Am vrut doar ca viața mea să se termine. Toată noaptea aceea am condus fără țintă… În mintea mea exista ideea vagă de a pune capăt la tot. Am condus automat pe drumurile pe care le cunoșteam … până la Maidenhead, unde m-am uitat la râu.

M-am gândit să mă arunc în apă, dar mi-am dat seama că știu să înot prea bine ca să mă înec … apoi m-am întors din nou la Londra și apoi la Sunningdale. De acolo m-am dus la Newlands Corner.”, a povestit scriitoarea.

Era obosită. Suferea mult. În sfârșit, a pus în aplicare un plan vag care îi ocupase gândurile în ultimele 24 de ore.

„Când am ajuns la un punct al drumului care credeam că se află în apropierea carierei pe care o văzusem după-amiaza, am întors mașina de pe șosea, coborând dealul spre ea.

Am lăsat volanul și am lăsat mașina să meargă. Mașina a lovit ceva cu o smucitură și s-a oprit brusc. Am fost aruncat de volan și m-am lovit cu capul de ceva.”, a povestit ea.

Mașina ei a fost găsită înfiptă într-un gard viu, cu roțile din față peste o prăpastie. Dacă nu ar fi fost gardul viu, mașina ar fi plonjat și s-ar fi fost făcută bucăți. Se pare că Agatha Christie a suferit un șoc și a realizat că, indiferent ce s-ar fi întâmplat, viața merita să fie trăită.

Rănită, tulburată, dar vie. Agatha Christie a renăscut

Rănită la cap și la piept, amețită, tulburată, dar vie, Agatha Christie a ieșit din mașină. A început să meargă pe joc prin peisajul de iarnă, ca prin vis. Scriitoarea a povestit că acela a fost momentul în care a simțit că a renăscut.

„Până în acest moment am fost doamna Christie”, a explicat ea. Acum, ea s-a desprins de trecut. Și-a abandonat mașina și a plecat, ieșind din vechea ei viață. Acesta a fost gestul care avea să-i lase familia, prietenii și poliția absolut nedumeriți.

Cele două teorii majore referitoare la dispariția Agathei Christie

Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii care au investigat dispariția lui Christie au avut tendința de a adopta una dintre cele două poziții. Una dintre ele este că, în zilele de după accident, ea se confrunta cu o stare specifică de fugă disociativă – o stare provocată de traume și stres, în care uiți literalmente cine ești.

Cealaltă poziție este că ea s-a prefăcut, încercând chiar să-i însceneze lui Archie o crimă. Un singur lucru poate fi spus cu certitudine: sâmbătă, 4 decembrie 1926, și câteva zile mai târziu, Agatha Christie a avut un episod de boală psihică dureroasă, provocată de trauma provocată de moartea mamei sale și de destrămarea căsniciei sale.

---

Citește și: Viața autoarei romanului „Pe aripile vântului”, demnă de un scenariu de film

---

Agatha Christie a spus că în acea sâmbătă dimineața, în timp ce poliția îi investiga mașina abandonată, și-a „pierdut memoria”. Cu ajutorul unui psihoterapeut, ea a început mai târziu să alcătuiască o narațiune a faptelor pe care le ștersese din amintire. „Îmi amintesc că am ajuns la o gară mare”, și-a amintit ea, în cele din urmă, „și am fost surprinsă să aflu că era Waterloo”.

„Este ciudat”, a spus ea, că „autoritățile feroviare de acolo nu și-au amintit de mine, deoarece eram acoperită de noroi și aveam sânge pe față de la o tăietură pe mână”.

Agatha Christie și-a inventat o nouă identitate, cu numele amantei soțului ei

Mintea ei a început să se protejeze de alte dureri prin inventarea unei noi identități. „Devenisem acum în mintea mea doamna Teresa Neele din Africa de Sud”, a spus ea. Cineva care avea același nume de familie ca și iubita lui Archie, cineva care venea dintr-un loc unde ea și Archie fuseseră fericiți.

„Nu-ți poți scrie soarta”, avea să spună scriitoarea, ani mai târziu, dar „poți face ce vrei cu personajele pe care le creezi”. Așa că și-a creat un nou personaj pentru ea însăși, un personaj în care putea să facă ce voia. Ceea ce își dorea cel mai mult era să scape de viața insuportabilă a doamnei Christie.

„Teresa Neele” s-a dus la King’s Cross și a cumpărat un bilet pentru stațiunea balneară Harrogate. A luat un taxi până la un hotel, aparent ales la întâmplare, numit Hydropathic. Întotdeauna îi plăcuse anonimatul hotelurilor, unde rămăsese adesea singură, scriind.

Agatha Christie a sosit fără valiză, dar a explicat că venise de curând din Africa de Sud și că își lăsase bagajele la niște prieteni. S-a prezentat drept doamna Teresa Neele, semnând registrul cu scrisul ei de mână obișnuit.

Managerul hotelului a declarat ulterior că oaspetele său a ocupat o cameră bună la primul etaj, dotată cu apă caldă și rece. Prețul de șapte guinee pe săptămână nu a făcut-o să ezite să achite cazarea: „Părea să aibă atâția bani câți își dorea”.

Camera ei era deservită de o tânără cameristă pe nume Rosie Asher, care se pare că a supravegheat-o cu o atenție deosebită. Asher a observat că „doamna Neele” nu adusese aproape nimic cu ea. Dar era disperată ca viața ei să se desfășoare în mod ordonat. Așa că a coborât la cină și chiar a luat parte la dansul de seară.

---

Citește și: Caragiale, provocat de Eminescu la duel pentru Veronica Micle

---

Oaspeții au îmbrățișat-o pe această femeie singură din mijlocul lor. „Am dansat cu doamna Christie în seara în care a sosit”, a spus mai târziu unul dintre ei. „Știe să danseze Charleston, dar nu foarte bine”.

Agatha Christie părea să se bucure acum de viața ei. Camerista ei a remarcat că duminică, în timp ce poliția o căuta, vie sau moartă, în Surrey Downs, „a dormit până la ora 10 dimineața, a luat micul dejun în pat și apoi a ieșit”.

Luni dimineața, camerista a observat că Agatha Christie avea „ziarul londonez ocupat cu micul dejun în pat”. I-ar fi fost greu să evite povestea despre dispariția ei, dar a reușit cumva să lase deoparte această știre.

Pachetele pe care Agatha Christie le-a cerut livrate în camera ei

A început să se echipeze cu o garderobă nouă. Mai târziu în acea zi, după o vizită la magazine, au început să fie livrate pachete în camera ei: „pălărie nouă, palton, pantofi de seară, cărți și reviste, creion și fructe și diverse articole de toaletă”.

Oamenii au observat că, de obicei, avea o carte în mână. Fusese la biblioteca WH Smith de pe Parliament Street, unde bibliotecarul „și-a dat seama din selecțiile ei că avea un gust pentru romane de senzație și de mister”.

În acea seară, Agatha Christie a venit la cină într-o rochie de seară, cu o nouă eșarfă elegantă. Personalul hotelului avea să raporteze că „și-a făcut o serie de prieteni”. A jucat biliard și chiar a cântat cu voce tare. Domnișoara Corbett, maestrul de ceremonii al hotelului, a observat că „doamna Neele” avea încă prețul – 75 de șilingi – prins pe noul șal. „Doar atât valorați?”, a întrebat unul dintre oaspeți. „Cred că valorez mai mult de atât”, a fost răspunsul ei.

La Hydro, oamenii începuseră să bănuiască cine era cu adevărat „doamna Neele”. La urma urmei, marți, 7 decembrie, un portret a apărut pe prima pagină a tabloidului britanic Daily Express. Asemănarea era de netăgăduit. „După ce a stat aici aproximativ patru zile”, își amintește managerul hotelului, „soția mea mi-a spus: Cred că acea doamnă este doamna Christie!”. Domnul Taylor a crezut că soția sa era „absurdă”, dar nu a fost singura care și-a dat seama.

A doua zi, Westminster Gazette a raportat că nu mai puțin de 300 de ofițeri de poliție și agenți speciali au participat la o percheziție în Surrey. Erau destul de siguri că erau în căutarea unui cadavru. Însă, pentru Agatha Christie, viața era mult mai bună acum. „Ca doamna Neele”, a spus ea mai târziu, era foarte fericită și mulțumită.

„La Harrogate”, a spus ea, „am citit în fiecare zi despre dispariția doamnei Christie… Am considerat că a acționat prostește”. Un alt invitat își amintește că a spus: „Doamna Christie este o persoană foarte evazivă. Nu pot fi deranjată de ea”. În plus, potrivit acestui martor, Christie începea să dea semne de tulburare mintală. Ea „își apăsă mâna pe frunte și spunea: Este capul meu. Nu-mi pot aminti”.

Soțul infidel, șiretlic meschin pentru a scăpa basma curată

Între timp, Archie, stresat și îngrozit de faptul că infidelitatea lui va fi dezvăluită de ziare, făcuse o greșeală îngrozitoare. Acordase un interviu nechibzuit pentru Daily Mail. Poate în speranța de a distrage atenția de la Nancy Neele, a introdus ideea că poate soția sa dispăruse în mod deliberat.

„Soția mea discutase despre posibilitatea de a dispărea în voie… Ingineria unei dispariții îi trecuse prin minte, probabil în scopul muncii sale. Personal, cred că asta s-a întâmplat.”, i-a spus el unui reporter.

„Este absolut neadevărat să se sugereze că a existat ceva de natura unei certuri sau a unei dispute între mine și soția mea vineri dimineața… Depreciez cu tărie introducerea oricăror bârfe în această chestiune…”, a adăugat el.

În dimineața zilei de sâmbătă, 11 decembrie, ziarul The Telegraph a publicat un anunț publicitar mare pentru o viitoare serializare a romanului „The Murder on the Links”. Era prezentată ca fiind opera „Agathei Christie, romancierul dispărut”.

Autoarea însăși se săturase să citească ziarele. La Hydro, în dimineața zilei de duminică, niciun ziar nu era dus în dormitor. Marți, Daily Mail a publicat un editorial. Dacă Christie ar fi în viață, susținea autorul, „trebuie să fie gata să provoace o anxietate intensă rudelor sale și cheltuieli grele publicului” printr-o „glumă făcută fără inimă”.

Din nefericire pentru reputația durabilă a scriitoarei, mulți dintre biografii ei, în special cei de sex masculin, au investit la fel de mult în această poveste ca și ofițerii de poliție și jurnaliștii de sex masculin care au făcut senzație la vremea respectivă. „A făcut intenționat în așa fel încât să arunce suspiciunea de crimă asupra soțului ei”, spune unul dintre acești scriitori.

De aici, ideea s-a răspândit în filme și romane. Cele mai blânde o prezintă ca pe o femeie nedreptățită, cu o dorință de răzbunare ușor de înțeles. Cele mai extreme – în special lungmetrajul „Agatha”, realizat în 1979 – o prezintă ca fiind posibila criminală a lui Nancy Neele. Și astfel nedreptatea s-a perpetuat.

Fără știrea poliției și a publicului care o căutau în Surrey, lucrurile în Yorkshire se îndreptau rapid spre un deznodământ. În seara acelei duminici, doi bărbați s-au dus la secția de poliție din Harrogate pentru a raporta suspiciunea lor că doamna Christie era cazată în hotelul unde lucrau.

Mariajul Agathei Christie cu primul ei soț, colonelul și ofițerul Archie Christie, cu un an mai în vârstă decât ea, s-a încheiat în anul 1928. Ulterior, scriitoarea s-a căsătorit, în 1930, cu arheologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr decât ea.