Birlic, aruncat într-o depresie profundă după moartea soției sale. Gestul emoționant pe care îl făcea des pentru ea

Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori de comedie ai României, este aruncat într-o depresie profundă după moartea primei sale soții, actrița Angela Mateescu. Durerea este imensă, toate eforturile lui de a o salva se dovedesc a fi zadarnice. Simte că nu își va mai reveni vreodată.

Înainte de tragedia pe care o trăiește în anul 1962, la vârsta de 57 de ani, Birlic face tot posibilul să își salveze soția. Își vinde apartamentul de pe Calea Victoriei cu o sută de mii de lei. Ia banii și o duce la Paris să o trateze. Degeaba. Se dovedește a fi prea târziu.

Gestul făcut de Birlic după moartea primei sale soției

Birlic se izolează. Nu vorbește cu nimeni un timp îndelungat. Merge des la mormântul soției, ca să-i citească ziarul, așa cum obișnuia să facă atunci când ea era în viață. Prietenii lui se tem că actorul își va pierde mințile.

„E drept că la stabilirea lui în București nu se prea uita nici o femeie la el, nefiind întocmai pe viață… Singura care a deschis atunci ochii pe el, care l-a băgat în seamă, a fost olteanca Angela Mateescu, de la Oboga, pe care a apucat-o actriță bretonată în începuturile ei la Naționalul craiovean. Ea s-a indurat de el, atunci când nu era făcut, și l-a luat de bărbat. Probabil, intuindu-i strălucitul viitor.

Mai înaltă cu un cap că el și subțire trestie, că să-i fie sergent-major la toate capriciile și viciile ce-l năvăleau samavolnic. Jocurile de noroc cu toatele, cursele de cai în întregime, trap, galop. Vedete cabaline la trap: „Avion”, „Monte Carlo”, „Jepa”, „Flinta”, „Rac”, „Hoțoman”… Cu coama în vânt: „Zagreb”, „Bar”, „le Duc”, „Boer Bibi”, „Periș”, „Baba Novac”…

Datorită harului său divin, bunătății sale, galant cum era, Angela a avut toate satisfacțiile unei vieți îmbelșugate, fără a râvni la ceva, încontinuu îmbrățișată de farmecul lui. Nu pot afirma că nu s-a uitat în ochii altei femei, fiind afemeiat din născare. A plăcut femeilor datorită căldurii sale sufletești și pentru felul în care înțelegea să le înveselească, mult mai mult că actorii prim-amorezi.”, scrie Gaby Michailescu în cartea „Birlic”, publicată la Editura EIKON.

După ani și ani de suferință, Birlic se întoarce pe scenă. Se căsătorește pentru cea de-a doua oară, tot cu o colegă de breaslă – actrița Valeria Nanci, partenera lui din filmul „Titanic Vals” (1964). Nu are copii nici din această căsnicie.

Talentul lui se vede încă din copilărie

Când se naște, pe 24 ianuarie 1905, părinții lui nici nu bănuiesc că are să fie nemuritor. Deocamdată, se numește doar Grigore Vasiliu și este fiul unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni.

După ce mai crește, copilul care va deveni marele Birlic știe foarte bine răspunsul la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Vrea să facă oamenii să râdă. Își dorește să devină clovn la circ. De altfel, la școală devine limpede că are talent.

„Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă.

Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”, după cum povestește scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, în cartea „Orașul Muzelor”.

Citește și: Grigore Capșa și-a găsit sfârșitul după o mare suferință. Destinul tragic al celui mai cunoscut cofetar din România

Însă, tatăl lui nici nu vrea să audă. Îl trimite să învețe carte. Ajunge licențiat la Facultatea de Drept din Cernăuți. Pe timpul studiilor o duce greu și este nevoit să încerce să-și câștige câțiva gologani. Pentru asta face figurație la Teatrul Național din Cernăuți.

Îl remarcă directorul teatrului, Dragoș Protopopescu, astfel că este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia „Musca spaniolă”, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu.

Este „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și are succes din prima. Este angajat negreșit la teatru și joacă excelent rolul Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale.

De unde vine numele Birlic

Dă admitere la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți. Este respins. Încearcă a doua oară. Eșuează, dar nu renunță. Pică și a șaptea oară.

Motivul? Îl spune chiar el: „Eram peltic și scuipam când vorbeam”. În cele din urmă, este admis, iar defectul ce i-a stat în cale i se transformă în atuu. Se mută la Conservatorul din București, adus de regizorul Aurel Maican.

Își capătă în cele din urmă porecla Birlic, pe care și-o adoptă drept nume. Devine Grigore Vasiliu Birlic. Numele este titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, eroul principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni. Cuvântul de origine turcă înseamnă asul de la cărțile de joc.

Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, la Teatrul Vesel. Toate au succes. În anul 1934, Birlic debutează și în cinematografie, în filmul „Bing-Bang”. Urmează filme precum: „Doamna de la etajul II” (1937); „O scrisoare pierdută” (1954) în care îl joacă pe Brânzovenescu; „Două lozuri” (1957), în rolul Lefter Popescu; „D-ale carnavalului” (1959), în rolul Crăcănel; și „Titanic-Vals” (1965), în rolul Spirache Necșulescu.

„Un geniu al comediei. Foarte ciudat, el trăia comedia ca pe-o dramă, situația era comică, nu se strâmba să fie comic… Comicul parcă ieșea din ochii lui triști.”, îl descrie Victor Rebengiuc.

Citește și: I-a scos „Moromeții” din sertar, l-a dat românilor și l-a părăsit. Marea dragoste a lui Marin Preda l-a băgat în spital

„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunțel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei fețe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristețe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăși esența artei lui.

El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să țină această cumpănă fragilă între tragic și comic. (…) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă… Așa s-a întâmplat și cu Birlic: și-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru.”, este descrierea pe care o primește de la Radu Beligan.

Grigore Vasiliu Birlic începe să fie recunoscut drept nemuritor la data de 14 februarie 1970, după ce se luptă o vreme cu o boală ce nu are leac. Este înmormântat în Cimitirul Bellu. În anul 2005 este emisă o monedă cu chipul lui.