Eminescu și dragostea „turbată” a vieții lui. Povestea nespusă a femeii care i-a luat locul Veronicăi Micle

Viața lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai mari poeți ai României, a fost marcată de o pasiune intensă și deseori tumultoasă. Mulți dintre noi îl cunoaștem ca pe un poet profund îndrăgostit de Veronica Micle, dar puțini știu că inima sa a cunoscut și alte zbateri pasionale. Printre ele, o prezență strălucitoare și intrigantă a fost Mite Kremnitz, o frumoasă blondă nemțoaică, care avea să intre în viața poetului și să îi schimbe cursul destinului.

Într-o perioadă în care relația cu Veronica Micle se rupsese temporar, Mihai Eminescu lucra la ziarul conservator „Timpul”. Aici, în lumea literară a Bucureștiului secolului al XIX-lea, într-un cadru marcat de seratele literare ale lui Titu Maiorescu, destinele lor aveau să se intersecteze. Mite Kremnitz, o prezență fermecătoare, a atras privirea poetului și a fost aruncată în vâltoarea pasiunii.

Dar ceea ce face această poveste cu atât mai captivantă este faptul că Mite Kremnitz era deja măritată și îl considera pe Eminescu respingător la început. Cu toate acestea, poetul nu a putut să-și stăpânească sentimentele intense pe care le simțea față de această femeie enigmatică. Spune-se că, într-un moment de disperare și obsesie, Eminescu i-ar fi mărturisit că și-a dorit să o omoare.

Cei doi s-au întâlnit nu doar în cadrul seratelor literare, ci și la celebrele reuniuni ale cenaclului „Junimea” și chiar la Palatul Regal. Într-un alt turn de evenimente neașteptat, Mite Kremnitz l-a angajat pe Eminescu să îi predea lecții de limba română, ceea ce a intensificat și mai mult legătura lor complexă.

Astfel, Mihai Eminescu, poetul romantic cu suflet pasionat, a trăit o viață marcată de iubiri și contradicții, iar Mite Kremnitz a rămas o enigmă în paginile sale biografice. Povestea lor se adaugă la misterul și fascinația care înconjoară figura lui Eminescu, aducând lumină asupra unei laturi mai puțin cunoscute a vieții acestui geniu literar.

Mihai Eminescu, dragoste la prima vedere

Mihai Eminescu a fost impresionat numaidecât de frumusețea lui Mite Kremnitz. Înfățișarea ei a fost descrisă de Nicolae Petraşcu în cartea „Icoane de lumină”, astfel: „O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”.

Ei, însă, Mihai Eminescu nu i-a făcut o impresie la fel de bună. Mite Kremnitz s-a arătat chiar dezamăgită de poet, căruia i-a făcut o descriere nemiloasă: „Prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haină şi îmbrăcat fără nicio îngrijire, cu mâna neîngrijită, poate nespălată”.

„Timid şi stângaci, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală. Mai mult scund decât înalt, un cap ceva prea mare pentru statura lui (…) Eram atât de decepţionată încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi părea brutal”, l-a mai descris Mite Kremnitz pe Mihai Eminescu, în memoriile ei, după prima lor întâlnire.

Mite Kremnitz a considerat că dragostea lui Eminescu pentru ea risca să degenereze în „turbare”.

În cartea „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu“, publicată în anul 1933, Mite Kremnitz a oferit și alte detalii despre relație ei cu marele poet român, precizând că i-a permis să o sărute și să o îmbrățișeze.

„Pe când făceam într-o seară lecţia pe neaşteptate, nu însă dintr-o pasiune de moment, ci pe când eu întoarsă spre el vorbeam cu voiciune, el mă sărută şi eu îl lăsai, fără să mă opun. Altădată, el mă rugase de ceva timp să-i dau voie să mă strângă odată în braţele sale, cedai în sfârşit şi el mă cuprinse în braţe, mă ridică de la pământ şi mă lăsă jos”, a povestit Mite Kremnitz.

„A doua zi nu îl aşteptai la lecţie şi nici la masă, eram poftită de bărbatul meu la un dineu. Eu eram gata îmbrăcată şi îmi luam rămas bun de la copil în sufragerie, când se auzi soneria şi fu anunţat Eminescu. Uitase că rugasem să nu vie. Mersei în întâmpinarea lui, tristă că trebuie să plec şi-l întrebai dacă n-aş putea măcar să îi pregătesc masa. El refuză şi se uită la mine cu ochi arzători: Cât de frumoasă eşti dumneata, spuse el, tărăgânând vorba. Privirile lui le simţeam ca o durere nespusă. Ceea ce dorisem se realizase, fericirea lui atârna numai de mine”, a mai povestit ea.

Mite Kremnitz a mai povestit că într-o vară, dragostea lui Mihai Eminescu pentru ea amenința „să degenereze în turbare”, iar poetul i-a spus că și-a dorit să o omoare.

Citește și: Ziua în care Regele Mihai I a fost la un pas să se sinucidă. Regina Maria: „Nu te privește niciodată în ochi”

„Într-o vară, când dragostea sa ameninţa să degenereze în turbare, el îmi spuse după o zi în care zăcusem în pat din cauza unei migrene: Ieri după masă am venit la dumneata, am trecut prin toate odăile, şi am ajuns la uşa dumitale, însă am găsit-o închisă; altfel aş fi pătruns înăuntru şi te-aş fi omorât. Afară de aceasta mai observasem la el o imposibilitate de a se stăpâni”, a mai scris Mite Kremnitz, căreia Mihai Eminescu i-a dedicat poezia „Atât de fragedă…”.

Cadoul controversat și ultima iubire a lui Eminescu

Pe 4 ianuarie 1879, de ziua frumoasei nemțoaice, Mihai Eminescu i-a făcut acesteia cadou un „caiet roșu” – un album album ce conţine poeziile transcrise de el pentru Mite Kremnitz.

Manuscrisul conţine cinci poezii în transcrierea poetului: „Cu mâne zilele-ţi adaogi”, „Despărţire”, „Foaie veştedă”, „Rugăciunea unui dac” şi „Atât de fragedă”.

La aceste poezii se adaugă încă patru, copiate în acelaşi caiet, dar de data aceasta de către Mite: „Ce te legeni codrule”. „La mijloc de codru des”, „O mamă” şi „Mai am un singur dor”.

Totuși, ultima iubire a lui Mihai Eminescu a fost o altă femeie – Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca şi verişoara lui I. Luca Caragiale. Ei, poetul i-a dedicat „Pe lângă plopii fără soţ”.

Mite Kremnitz, născută Marie Charlotte von Bardeleben, pe 4 ianuarie 1852, în Germania, a fost o scriitoare și traducătoare germană. Ea a fost căsătorită cu doctorul Wilhelm Kremnitz, medic al familiei regale române, și cumnat al lui Titu Maiorescu, precum și eroina romanului biografic al lui Eugen Lovinescu, „Mite”.

Wilhelm și Mite Kremnitz au avut doi fii: Georg-Titus, născut la 15 septembrie 1876 la București, și Emanuel (Manoli), născut în 7 octombrie 1885, la Peleș.

Medicul Wilhelm Kremnitz a murit la 31 iulie 1897, la Peleș, după ce a suferit o criză cardiacă în timp ce îl îngrijea pe prințul moștenitor Ferdinand, bolnav de tifos exantematic. În semn de recunoștință pentru eforturile lui, medicul a fost înmormântat pe domeniul regal, pe partea Bucegilor dinspre șoseaua Sinaia – Poiana Țapului, în apropiere de cascada Urlătoarea. Mormântul lui a fost mutat ulterior în parcul localității.

După moartea soțului ei, în 1897, Mite Kremnitz a plecat din țară și s-a retras în Germania, deși aici beneficia de o rentă anuală ce îi era acordată de regele Carol I. A locuit la Berlin, unde a avut o activitate literară ce a cuprins în mare parte traduceri în limba germană din operele scriitorilor români, printre care şi Mihai Eminescu.

„Inimile sunt mai calde în România, se găsește timp pentru a te gândi la alții; la Berlin fiecare are timp și inimă numai pentru el însuși”, mărturisea ea într-o scrisoare din aprilie 1904.

Mite Kremnitz a tradus poeziile lui Eminescu, precum „Dorința” și „Peste vârfuri”, în limba germană, a publicat o culegere de basme românești, iar din germană a tradus poeme și proze ale reginei Carmen Sylva. A scris piese de teatru și romane împreună cu Carmen Sylva pe care le-au semnat cu pseudonimul Ditto und Idem. De altfel, a fost și doamnă la curtea reginei Elisabeta de Neuwied. Ea a colaborat cu regele Carol I al României la redactarea Memoriilor acestuia.

Mite a murit la 18 iulie 1916, la Berlin, unde a fost înmormântată.

Mormântul ei a fost distrus în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.