Regele Mihai, Regina Maria și Regina Elena
Nemuritori

Ziua în care Regele Mihai I a fost la un pas să se sinucidă. Regina Maria: „Nu te privește niciodată în ochi”

Voinic, blond și frumos, așa cum îl descrie mândră bunica lui, Regina Maria, Regele Mihai I, deocamdată al doilea în linia succesiunii la tron, se transformă repede dintr-un copil vesel cu gropițe în obraji într-unul nefericit pe fondul problemelor secrete din viața familiei regale.

Doica sa este exasperată de încăpățânarea lui și îi pune comportamentul dificil pe seama faptului că este ignorat de părinții lui. Brusc, lucrurile degenerează grav: moștenitorul tronului e la un pas de a se sinucide.

Regele Mihai se încuie în cameră și anunță că sare de la etaj

Este panică totală printre angajații familiei regale. Încep să alerge care-ncotro să aducă un cearceaf. Mihai s-a încuiat într-o cameră de la etajul al doilea și a anunțat că sare. Are în jur de trei ani, iar agitația pe care o stârnește îi place. Se apleacă periculos de mult peste fereastră, curios să urmărească intervenția. Toată lumea e gata să-l prindă, dar el renunță la planul lui.

Totuși, refuză să descuie ușa încăperii, probabil din reședința de la Șosea, după cum scrie Tatiana Niculescu Bran în cartea biografică „Mihai I. Ultimul rege al României”. Încuietoarea e tăiată cu un fierăstrău. Moștenitorul e recuperat, dar nu are să mai fie la fel vreodată. Aruncă pe geam jovialitatea de până atunci și începe să se închidă în el tot mai mult. Realitatea pe care o simte în jur nu-i place.

Adulții care obișnuiau să-i arate entuziasm îi par acum abătuți. Mama lui, Regina Elena, alintată Sitta, are probleme cu vederea și se teme că trebuie să poarte ochelari. Bunica, Regina Maria, este îngrijorată cu privire la situația politică în care se află țara și în legătură cu influența bolșevicilor în țările vecine.

Citește și: Destiul tragic al unei mari actrițe. Eliza Petrăchescu și-a găsit sfârșitul la cutremurul din 4 martie 1977

Cât despre tatăl lui, Carol al II-lea, e un om ocupat – cu mașinile, avioanele, colecția de timbre și cărți, călătoriile și, mai ales, aventurile sale în afara căsniciei. Prințul moștenitor suferă de priapism și începe să-și găsească alinarea în brațele altor și altor femei, după ce soția lui devine exasperată de pornirile lui intime ce continuă „zi și noapte”.

Regina Maria, adusă în pragul disperării Mihai

Regina Maria își iubește nepotul.

Remarcă numaidecât că este un copil nu doar frumos, ci și inteligent și receptiv la tot ce e frumos. Însă, foarte curând, lucrurile încep să se complice tot mai mult, mai ales după ce devine rege al României la vârsta de 5 ani, după ce bunicul lui, Ferdinand I, moare, iar tatăl lui părăsește țara alături de ibovnica lui, Elena Lupescu.

„Este un copil inteligent, foarte intuitiv, dar mult prea indiferent față de oameni. Nu te privește niciodată în ochi, ci întotdeauna se uită prin tine – și nu din timiditate. Ești tentat să-l scuturi. Dacă îi întinzi mâna, el nu face la fel. Dacă-l strigi, nu vine. Nu are niciun impuls, nicio exteriorizare.

Nu exprimă nicio bucurie, pune însă întrebări inteligente, dar cu o față posomorâtă și cu dinții strânși. Pentru moment este extrem de dezamăgitor. Firește că asta are legătură și cu viața izolată pe care o duce”, are să scrie Regina Maria.

Deși descrierea pe care i-a făcut-o pare să indice că Mihai suferă de autism – așa cum spune Tatiana Niculescu Bran -, în realitate, regele-copil este deranjat de anomalia congenitală ce îi afectează cerul gurii – palatoschizis.

În plus, la tot pasul, micul rege încearcă să fie la înălțimea așteptărilor celor din jurul său și este obligat să se poarte cu solemnitate.

Statutul de monarh e copleșitor și nu merită povara. Are doar 5 ani.

Cu o carieră de peste 10 ani în jurnalism și o diplomă obținută la o prestigioasă facultate de jurnalism, pasiunea mea pentru scrierea unor povești ce merită să fie știute a culminat în crearea site-ului PovestiriAdevărate.ro. Aici, mă dedic să aduc la lumină detalii mai puțin cunoscute despre personalități care au rămas nemuritoare sau despre evenimente ce au marcat istoria. Fie că este vorba despre viețile unor lideri politici, artiști sau inventatori, fie că este vorba despre evenimente stranii sau memorabile ori alte curiozități, fiecare poveste de viață este scrisă după o documentare atentă și cu o abordare inedită. Fiecare articol de pe PovestiriAdevărate.ro este conceput pentru a stârni curiozitatea, pentru a îmbogăți cultura generală, precum și pentru a deschide noi orizonturi de înțelegere a lumii noastre fascinante.