Ultima dragoste trăită de Mihai Eminescu. A scris „Pe lângă plopii fără soț” pentru o femeie cu 13 ani mai în vârstă decât el

Mihai Eminescu a fost îndrăgostit lulea de o femeie înrudită cu I.L. Caragiale, cu nume de regină: Cleopatra. Înaltă, frumoasă și „blândă ca o icoană” – cel puțin după cum a fost descrisă de Nicolae Petraşcu, ea ar fi avut 43 de ani când a întâlnit-o poetul, cu 13 ani mai tânăr. Era divorțată cu scandal, după ce soțul o prinsese în brațele unui amant chiar în casa lor.

Cine era și cum arăta Cleopatra Lecca, ultima dragoste a lui Mihai Eminescu

Fiica pictorului Constantin Lecca, Cleopatra era înrudită cu Ion Luca Caragiale. Iată cum: bunica ei, Maria Lecca Răuț, a avut o soră numită Elena Alexovici. Aceasta a avut o fiică, numită Ecaterina Kiriac, cunoscută după porecla tatălui drept Karaboa, care prin căsătoria sa cu Luca Caragiale a devenit mama scriitorului Ion Luca Caragiale. Altfel spus, verișoara tatălui Cleopatrei Lecca a fost mama lui Ion Luca Caragiale.

Cleopatra Lecca Poenaru rămăsese cu doi copii de crescut în urma mariajului cu căpitanul Grigore Poenaru, ulterior maior și colonel de infanterie, născut la 1830, nepot după soră al inginerului și matematicianului Petrache Poenaru. Avea un fiu, Petre, și o fiică, Marie – ambii rămași în custodia ei.

Deși Nicolae Petraşcu a descris-o pe Cleopatra drept o femeie frumoasă, nu toată lumea i-a împărtășit părerea. De exemplu, George Călinescu a scris că era „urâtă”, în timp ce Șerban Cioculescu a descris-o drept „corpolentă și tare boită”. „Era înaltă, planturoasă și că îl privise de sus pe poet”, a scris și Augustin Z.N. Popp.

„Regăsim pe viitoarea muză a lui Eminescu, cu privirea ei tristă, iscoditoare, cu același obraz frumos tăiat, o frunte înaltă și cărarea ce-i desparte drept la mijloc cosițele. Demoazela, cu o siluetă șuie, este, de data aceasta, așezată într-un jilț de piele cafenie, fiind îmbrăcată într-o rochie albă, cu dungi și flori albăstrui, purtând pe umeri o capă albă de dantelă închisă în față cu o fundă involtă albastră, iar pe bentița din jurul grumazului atârnă doar un singur galben.

În mână Cleopatra ține un trandafir roz palid, de discretă paloare cu a buzelor sale”, arată descrierea unui portret în acuarelă, făcută de istoricul și criticul de artă Barbu Brezianu. Portretul o înfățișa pe Cleopatra Lecca în prima tinerețe.

Unde a cunoscut-o Eminescu pe ultima femeie de care s-a îndrăgostit

Întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru ar fi avut loc la una dintre seratele de la Junimea, în București. Ea era invitată la seratele literare de Titu Maiorescu, care ar fi fost la rândul lui îndrăgostit de ea, după cum a scris Nicolae Petrașcu în „Icoane de lumină”.

Cleopatra, născută în 1837, ar fi copilărit, cel puțin până în toamna anului 1848, cu Titu Maiorescu (născut în 1840) și sora acestuia. Părinții lor erau profesori – prieteni, vecini și colegi la școala Centrală. După ce Titu Maiorescu s-a mutat la București, în 1875, au reluat legăturile, iar ea a fost invitată de el la seratele lui literare.

Pe de altă parte, potrivit lui Barbu Brezianu, întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru s-ar fi petrecut „în anul 1878, în elegantul foaier al Teatrului Național, cu prilejul unui spectacol de gală dat de tragedianul Rossi în rolul lui Hamlet”. Cel mai probabil, idila lui Eminescu a avut loc în a doua parte a anului 1880 și în prima jumătate a anului următor.

Cum a fost tratat Mihai Eminescu de Cleopatra

Mihai Eminescu n-a avut noroc. Sentimentele n-au fost reciproce. Potrivit lui Nicolae Petrașcu, Cleopatra Lecca vorbea politicos cu poetul, dar păstra o răceală în ton, în timp ce cu persoane cunoscute, foști și viitori miniștri, „avea o notă francă și intimă în conversație, o libertate afectuoasă și priviri de o dulceață cu totul de altă natură”.

„Cleopatra, fie din motive pe care nu le putem şti, fie că, pentru ea, un ziarist şi un poet modest în toate ale lui nu o putea interesa, fie că inima ei nu era liberă, rămase indiferentă la gândurile lui.”, a mai scris Nicolae Petraşcu.

Cel mai probabil disperat să intre în grațiile Cleopatrei, Mihai Eminescu s-a oferit să îi dea meditații fiului ei, corigent. La fiecare lecție, nu uita să îi aducă acestuia bomboane. Însă, nici această amabilitate nu l-a ajutat, pentru că ea a continuat să fie indiferentă față de el.

În zadar i-a scris autorul poeziei Luceafărul mai multe poezii. Versurile au fost păstrate într-un pachețel în biblioteca Cleopatrei Lecca. După moartea ei neașteptată, fiica ei, Marie, „căsătorită cu un domn Economu, procuror, le-a dat lui Alexandru Giuvara, atunci ministrul justiției, care i le-a cerut din curiozitate…”. Însă, după moartea subită a acestuia, poeziile și-au pierdut urma, după cum a mai scris Nicolae Petrașcu.

Nicolae Petrașcu, care a fost prieten o vreme cu Mihai Eminescu, l-a descris pe poet, după ce l-a întâlnit pentru prima dată, în 1880: „De statură deasupra mijlociei, cu trup bine legat, cu trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios și cam lung, fruntea înaltă și senină, de parcă se coboară din lumea unui vis, ochii negri umbriți și adânci…, nasul corect, mustața neagră, buzele armonioase, barba rasă, gâtul rotund și larg, pielița obrazului albă, mată și palidă”.

Mihai Eminescu ar fi putut face închisoare pentru hărțuire

Cleopatra Lecca Poenaru, care și-a păstrat numele după soțul pe care îl înșelase înainte de divorț, locuia în casa sa din strada Cometei, stradă pe care se aflau plopii pe care Mihai Eminescu îi numărase înainte de a scrie celebra poezie, dedicată ei.

„Adoraţia lui Eminescu începea, de obicei, printr-un asediu al locuinţei. El se plimba agitat prin faţa casei, concentrându-şi tăria privirilor către fereastră, bineînţeles seara, iar în cazul Cleopatrei se zice că ar fi pătruns în dependinţe, unde a stat ascuns o noapte întreagă pentru a se bucura de priveliştea suavă a iubitei“, a scris George Călinescu despre dragostea poetului pentru Cleopatra. Lesne de înțeles că poetul ar fi putut ajunge la închisoare, în ziua de azi, pentru hărțuire.

„Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.”, arată Codul Penal.

Pe 23 martie 1883, poetul i-a dat lui Iosif Vulcan mai multe poezii, printre care se număra și „Pe lângă plopii fără soț”. Aceasta a fost una dintre puținele poezii pentru care Mihai Eminescu a primit „un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară.”, după cum a scris Ion Crețu, în „Eminescu, poezii”.

Mihai Eminescu: „Fii a mea, nu o noapte întreagă, o oră!”

În afară de poeziile pe care le scria pentru ea, Mihai Eminescu o copleșea pe Cleopatra și cu scrisori pline de disperarea unui bărbat îndrăgostit nebunește, dar ținut la distanță de femeia pe care o iubește.

„Ei bine, fii a mea… Nu o noapte întreagă… Ceea ce n-aş fi cerut… Ci o oră, o singură oră… Și-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el…

Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat… Gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc… Dacă plătesc amorul meu cu viaţa – să plătesc cu el un moment de fericire”, îi scria Eminescu.

„Tu zici că nu ma iubești? Nu te cred. Mă iubeşti fără s-o ştii, făr s-o vrei s-o mărturiseşti, căci inima ta e atât de îndrăcit de îndărătnică, încât deja ca toate femeile, neştiind ce voieşti, ţi-ai mai înrădăcinat şi în tine ideea că nu ştii ce voieşti…

Mă iubești, da… Căci te temi de mine…Tu eşti o femeie galantă, o femeie care-a risipit sărutari în viaţa-ţi, care-a dăruit îmbrătişări pe nimic, care dintr-un capriţiu ai fericit desigur vrun idiot. Dară tocmai fiindcă mă iubeşti nu-mi acorzi nimic… Tocmai de aceea acorzi unui altuia o sărutare care ştii că pe mine m-ar înnebuni de fericire, acorzi altuia favoruri ce pentru el n-au nici o valoare şi pe mine m-ar face fericit ani întregi”, adăuga Mihai Eminescu, în aceeași notă de disperare.

Amintim poezia „Pe lângă plopii fără soț…” scrisă de Mihai Eminescu pentru Cleopatra Lecca Poenaru, ultima femeie de care s-a îndrăgostit înainte de a muri pe 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani.

Pe lângă plopii fără soț…

 

Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;

Mă cunoşteau vecinii toţi –

Tu nu m-ai cunoscut.

 

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;

O lume toată-nţelegea –

Tu nu m-ai înţeles.

 

De câte ori am aşteptat

O şoaptă de răspuns!

O zi din viaţă să-mi fi dat,

O zi mi-era de-ajuns;.

 

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

O oră, şi să mor.

 

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,

În calea timpilor ce vin

O stea s-ar fi aprins;.

 

Ai fi trăit în veci de veci

Şi rânduri de vieţi,

Cu ale tale braţe reci

 

Înmărmureai măreţ.

 

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi

Acele zâne ce străbat

Din timpurile vechi.

 

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Şi plini de suferinţi,

Ce mi-i lăsară din bătrâni

Părinţii din părinţi.

 

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,

Că cu tristeţe capul tău

Se-ntoarce în zadar,.

 

Căci azi le semeni tuturor

La umblet şi la port,

Şi te privesc nepăsător

C-un rece ochi de mort.

 

Tu trebuia să te cuprinzi

De acel farmec sfânt

Şi noaptea candelă s-aprinzi

Iubirii pe pământ.