Ultimele ore de viața lui Toma Caragiu, înainte de cutremurul din 4 martie 1977. El și Alexandru Bocăneț au murit îmbrățișați
Este 4 martie 1977. Toma Caragiu are 52 de ani și este iubit de o țară întreagă. Actorul este liber – nu are nici filmare, nici înregistrare, nici repetiție la teatru, nici spectacol, nici vizionare, lectură sau probă de costum. Nimic.
În jurul orei 9:30, se urcă în mașina personală, cu soția lui la volan, și pleacă din București către Periș, unde are o casă. Doar că ceva îl face să se răzgândească și să se întoarcă din drum. Singur.
Fără să știe că decizia are să-i fie fatală.
Motivul pentru care Toma Caragiu s-a întors din drum
La ora 12:00, Toma Caragiu îi spune soției sale că vocea prietenului său Chiriță, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase tristă. Decide să îl viziteze la gospodăria lui avicolă de la Titu. Acolo, înveselește atmosfera, cântă, râde, povestește și joacă biliard.
Seara, actorul urma să participe la o petrecere, împreună echipa de filmare care realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă”. Însă, nu are să ajungă la eveniment.
La ora 15:00, soția lui, Elena Caragiu, îi spune că se plictisește și că vrea să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma se uită la ea cu mirare și are o mină care pe soția lui o face să-l întrebe: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumate acasă…”, după cum are să povestească ea.
Se face ora 18:30, iar unul dintre invitații lui Chiriță se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la Bucureşti, cu maşina lui. Ajunși la destinație, cei doi mai stau puțin de vorbă la ușa liftului. Dar actorul nu se gândește la niciun alt loc în care ar putea să meargă. Se desparte de cel care l-a adus acasă și urcă în apartamentul aflat la etajul al doilea al blocului Continental de pe strada Colonadelor, ce are să fie redenumită strada Toma Caragiu, aflată la Piaţa Universităţii.
Totuși, soția lui are să spună o variantă ușor diferită a acestor prime ore din 4 martie 1977 – una în care ea a fost cea care l-a adus înapoi acasă, după ce s-au certat, pentru că în timp ce ea voia să se întâlnească cu doi prieteni din televiziunea franceză, la Sinaia, el voia să îl vadă pe Alexandru Bocăneț, la București.
„(Dimineață, n.r.) Am coborât cu Pușică să-l plimb în jurul Universității, am pregătit apoi cafeaua turcească la ibric. Toma, întrucât se culcase târziu, continua încă să doarmă pe canapeaua din bibliotecă. L-am trezit. Trebuia să ne întâlnim la prânz, la Sinaia, cu Rene și Bruno, prietenii mei buni de la televiziunea franceză, care doreau de mult timp să-l cunoască, iar după masă eu promisesem să vizitez un prieten internat la sanatoriul din Predeal.
Ne-am suit în Volkswagen-ul nostru orange și am pornit-o spre ieșirea din București. Toma nu conducea niciodată, avea o frică teribilă de accidente, totdeauna postul de șofer fiindu-mi rezervat mie.
Ajunsesem aproape de Ploiești când deodată Toma a strigat să opresc mașina. Mi-a spus că trebuie să se întoarcă acasă, căa uitat că are diseară o întâlnire importantă cu Andu Bocăneț. Eram în întârziere și i-am spus că nu mă pot întoarce. I-am propus să-l sunăm pe Andu de la Sinaia și să amânăm întâlnirea. Toma s-a enervat, ne-am certat și, ca de obicei, eu am cedat.
M-a rugat să-l aduc pe el în București, apoi să plec singură la Sinaia, ca să nu se supere prietenii. L-am adus acasă fără un cuvânt. În fața blocului, Toma a ieșit repede din mașină și eu am pornit înapoi nervoasă și supărată.
Uitându-mă prin oglinda retrovizoare, l-am văzut că stătea în fața blocului și se uita trist după mine. Am făcut un marche arrière, am oprit mașina în fața lui și am întrebat: Spune-mi, vrei să rămân cu tine? S-a uitat la mine cu ochii lui de cățel trist și mi-a răspuns rar și încet: Nu, du-te… du-te singură. Nu uit nici acum tristețea adâncă din glasul lui. Am demarat strigându-i din mers: Te sun când ajung!. A fost ultima dată când l-am văzut în viață.”, are să povestească ea.
Ora 19:00. Toma Caragiu îi așteaptă pe Alexandru Bocăneț și pe alte două persoane la el acasă
La ora 19:15, Toma Caragiu o sună pe sora sa, Geti, să o anunțe că a adus niște ficăței proaspeți de pasăre de la Titu. O roagă să-l trimită pe nepotul lui, Dragoș, ca să ia pachetul. Actorul își adora nepoții. Nu avea copii biologici. Avea o fiică pe care o adoptase de la electricianul teatrului din Ploiești, în prima sa căsnicie, cu actrița Maria Bondar – mariaj ce a durat 10 ani, în perioada 1952 – 1962.
Câteva minute mai târziu, la ora 19:22, îi sună telefonul. Este Cristian Popişteanu, care după tragedia ce încă nu este bănuită de nimeni are să povestească despre ultima conversație pe care a avut-o cu actorul:
„Îl sună la telefon Cristian Popişteanu. După moartea lui Toma, acesta şi-a amintit despre conversaţia avută: Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică precum oricând, doar tandreţea, grija şi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau mai copleşitoare ca până atunci.
M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în O scrisoare pierdută, duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10:00. Destinul intercepta ultima noastră convorbire.
Doar m-a chemat pentru a mă anunţa că se pregătea pentru apariţia la o festivitate, sâmbătă seara; îmi vorbea cu responsabilitate sporită despre apropiatul turneu peste hotare; doar îmi proiecta – spre încântarea mea – crâmpeie dintr-un scenariu de prim-plan pe care-l pregătea cu bunii săi prieteni de la televiziune.”, a povestit Cristian Popișteanu.
La ora 19:30, îl sună pe regizorul Alexandru Bocăneț. Îl invită acasă la el, să vorbească despre proiectele lor. Închide telefonul, iar peste cinci minute primește un apel de la Nicolae Susan, care îl roagă să accepte să-i fie naş la nuntă. Actorul îl invită la el, iar Nicolae Susan îi spune că va trece pe la ora zece, cu logodnica lui.
Este ora 19:50 și se aude soneria. Toma Caragiu iese repede din baie, îmbrăcat în halat. Deschide ușa și-l primește pe nepotul lui, Dragoș, pe care-l roagă să-l plimbe puțin pe câinele lui, Puși.
Ora 20:00. Toma Caragiu se pregătește pentru oaspeți
În doar 10 minute, Dragoș revine cu Puși. Toma Caragiu este îmbrăcat pentru a primi vizite. Poartă cămașă roșie, blugi prinși cu o centură lată și ghete de antilopă. Îi dă băiatului pachetul, dar acesta vrea să mai rămână în vizită. Unchiul îi spune că aşteaptă pe cineva şi că e destul de târziu, dar la insistenţele nepotului, cedează.
La ora 20:10, Toma Caragiu este văzut pentru ultima oară în public. Coboară la parterul blocului, la barul Continental, ca să cumpere apă minerală şi ţigări. Barul este închis, dar pentru că el este „de-al casei” și pentru că îl iubește toată lumea, este servit imediat.
La ora 20:25, mai primește un apel. Sergiu Verona îl invită la cină, la Capșa. Toma Caragiu acceptă. Peste cinci minute, apare Alexadru „Andu” Bocăneț, care îi spune că a ieșit din laborator primul său film, „Gloria nu cântă”, în care actorul are rolul principal.
Toma Caragiu pune pe masă o sticlă cu whiskey, toarnă în două pahare ca să ciocnească în cinstea evenimentului, deşi Alexandru Bocăneţ nu bea. Sunt amândoi în sufragerie.
Ulterior, la ora 20:40, sună din nou Sergiu Verona, care-i spune că a ajuns la Capșa și că îl așteaptă acolo. Peste un sfert de oră, se aude iar soneria. În fața ușii sunt Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Actorul face prezentările, le oferă scaune şi whiskey.
Ora 21:00. Își salvează nepotul, fără să știe
Se face ora 21:00, iar Toma Caragiu își salvează nepotul, fără să știe. Ferm, îl trimite pe Dragoș acasă. Peste 10 minute, primește penultimul apel telefonic. Mariana Calotescu, soția regizorului Virgil Calotescu, îi propune, în numele cineastului, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte”, devenit ulterior „Operaţiunea autobuzul”.
La ora 21:15, Toma Caragiu răspunde pentru ultima dată la telefon. Vorbește cu mama lui Dragoș, care îl întreabă dacă băiatul a plecat de la el. „0Şi tu ce faci, măgăruş (cum îl alinta ea, n.r.)?”, îl întreabă ea, iar actorul îi răspunde că mai are puţină treabă şi se duce la teatru. Nu mai ajunge la Capșa.
Este ora 21:22 și începe cutremurul. Toma Caragiu și invitații lui decid să coboare pe scara principală. Actorul și Andu Bocăneț mor îmbrățișați. De afară, plutonierul major Dinu, de gardă în fața ambasadei
Cehoslovace, aflată vizavi de blocul lui Toma Caragiu, vede cum blocul se prăbușește aproape complet, ca într-un film în relanti, începând cu partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Totuși, apartamentul actorului rămâne aproape intact.
Citește și: Destinul tragic al unei mari actrițe. Eliza Petrăchescu și-a găsit sfârșitul la cutremurul din 4 martie 1977
„Toma stătea la etajul 2, iar blocul se prăbuşise până la nivelul etajului 3. Ţin minte că am luat un troleibuz din staţie, l-am împins sub bloc şi am intrat pe geam la Toma, în apartament. Acolo am găsit câinele lui, un câine frumos, care era în casă, dar Toma nu era.
Pe masă se aflau 4 pahare de whisky şi apă minerală, deci au fost patru persoane. Uşa spre casa scărilor era blocată. Am pus urechea acolo şi am auzit gemete. Am strigat dupa el, dar nu am primit niciun răspuns. A durat 6 zile si 6 nopti până a fost dezgropat.
Eu am stat acolo, alături de alți colegi, timp de 6 zile. Casa scărilor se prăbuşise, cei mai mulţi locatari au fugit pe acolo. De acolo au fost scoase, se pare, 120 de cadavre. Toma a fost găsit căzut pe spate. Îmi aduc aminte că l-am văzut, cu ochelarii căzuţi pe lângă el, ochelari la care ținea foarte mult, primiți de la Liviu Ciulei. Peste el, îmbrăţişaţi de altfel, era regizorul care venise în vizită la el…
Alexandru Bocăneţ, da… Probabil s-au luat în braţe în disperare şi au murit aşa, împreună. Dacă Bocăneţ avea chipul întreg, Toma era desfigurat complet, avea chipul schimonosit… Asta a fost…”, a povestit Ion Caramitru, în 2020, potrivit Libertatea.
Toma Caragiu a fost găsit sub ruine la șase zile de la cutremur. A fost înmormântat a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu din Bucureşti, aproape de cavoul lui Constantin Tănase.
În același bloc au mai murit cântăreața Doina Badea, împreună cu soțul ei și cei doi copii. Poeta Veronica Porumbaru și soțul ei, criticul literar Mihail Petroveanu, care locuiau în același bloc, îi aveau în vizită pe scriitorul A.E. Bakonsky, redactorul-șef al Editurii Cartea Românească, și pe criticul literar Mihai Gafița. Nu au scăpat nici ei.
Poeta Ana Blandiana, care locuia la etajul 7, a avut noroc să nu fie acasă în acel moment – era internată de câteva zile în spital. Soțul ei, scriitorul Romulus Rusan, a fost prins sub dărâmături, dar a fost scos în viață, la câteva ore după cutremur, potrivit Historia.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul din 4 martie 1977 a avut loc la ora 21:22:22, a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de aproximativ 56 de secunde.
Seismul a ucis peste 1.570 de oameni, printre care s-au mai numărat și actrița Eliza Petrăchescu, solista de muzică populară Filofteia Lăcătușu, prozatorul și romancierul Alexadru Ivasiuc și tânărul pianist român Tudor Dumitrescu. Din total, aproape 1.400 de victime au fost doar în București. În țară au fost 11.300 de răniți, iar peste 30.000 de locuințe s-au prăbușit.
