Caragiale, provocat de Eminescu la duel pentru Veronica Micle. „L-am bruscat în societate, dar a tăcut frumuşel ca un om de nimic ce este”

Ion Luca Caragiale și Mihai Eminescu au fost foarte buni prieteni. Cel puțin pentru o perioadă. Mai aveau din când în când câteva zile în care nu își vorbeau, pentru că nenea Iancu ar fi avut o plăcere deosebită să îl scoată din sărite pe poet. Însă, relația lor s-a pierdut definitiv după ce dramaturgul a devenit curios să afle de ce era atât de specială Veronica Micle… Autorul „Luceafărului” nu l-a iertat niciodată. Ba chiar și-a dorit să-l provoace la un duel.

Ce credeau Caragiale și Eminescu unul despre altul, în zilele lor bune

Caragiale și Eminescu erau amândoi tineri când s-au cunoscut. Îi legau, bineînțeles, talentul literar și pasiiunea pentru teatru. Eminescu fusese cooptat în trupa de teatru a lui Costache Caragiale, unchiul lui nenea Iancu. Așa s-au întâlnit și au devenit prieteni nedespărțiți, timp de un an. Aveau păreri extraordinare unul despre celălalt.

Ion Luca Caragiale îl vedea pe Eminescu „nefiresc de frumos, prea frumos să fie adevărat” – o descriere total diferită față de cea pe care i-a făcut-o poetului scriitoarea și traducătoarea germană Mite Kremnitz.

De cealaltă parte, Eminescu îl descria pe Caragiale astfel: „Un adevărat dandy. Îmbrăcat bine, elegant şi cu multe cunoştinţe despre literatură, dar şi un mare iubitor de teatru”.

Eminescu a plecat la studii la Viena, astfel că el și Caragiale s-au regăsit abia câțiva ani mai târziu, după ce poetul a revenit în țară. Au ajuns colegi la ziarul Timpul din București și la Junimea. De altfel, poetul a pledat pentru angajarea dramaturgului la Timpul. „Nu există în Bucureşti un om mai capabil în ale gazetăriei şi artei ca I. L. Caragiale!”, îl recomanda el.

Cum îl șicana Caragiale pe Eminescu

Prietenia lor a fost tumultuoasă chiar, pentru că cei doi aveau firi foarte diferite. Eminescu era un romantic și un visător, în timp ce Caragiale avea un sarcasm înnăscut. Treceau zile în șir în care nu își vorbeau. De exemplu, nenea Iancu îl șicana pe poet spunându-i despre Kant că e un moftangiu.

Adesea, după ce își încheiau munca în redacție, mergeau la o carafă de vin și discutau diverse subiecte, de șa filosofie, artă și literatură până la femei. Așa ar fi ajuns Caragiale să fie intrigat de Veronica Micle, de care Eminescu era îndrăgostit lulea.

Caragiale a cunoscut-o pe Veronica Micle la Iași, după ce a părăsit redacția Timpul, în 1878, și a mers la Junimea de acolo, condusă de Titu Maiorescu. Eminescu ajungea mai rar la Iași, pentru că rămăsese redactor la București. Relația lui cu Micle se desfășura mai mult prin intermediul scrisorilor de dragoste. Nenea Iancu a fost curios să afle cu ce era deosebită această femeie.

De altfel, o primă ciocnire dintre cei doi ar fi avut loc tot pe o temă afectivă. Eminescu l-ar fi amenințat pe Caragiale cu moartea după ce începuse să își bănuiască prietenul că îi făcea curte Cleopatrei Lecca – femeia care l-a inspirat să scrie poezia „Pe lângă plopii fără soț”.

După ce i-a murit tatăl, Ion Luca Caragiale s-a mutat cu mama şi sora sa la Bucureşti şi, o vreme, cei trei au stat la o verişoară a mamei, Cleopatra Lecca. Ea divorţase de colonelul Poenaru, iar Eminescu, după ce a cunoscut-o, a făcut o pasiune pentru ea. Dramaturgul a reușit cu greu să-l asigure pe prietenul său că nu îi este rival în încercările sale de a o cuceri pe Cleopatra.

Cum a aflat Eminescu despre trădare

Mihai Eminescu nici nu bănuia, la București, ce se petrecea la Iași între prietenul și iubita lui. Trădarea a ieșit la iveală abia după ce nenea Iancu a aflat că Eminescu voia să o ia de soție pe Micle. Cuprins de remușcări, în acest context, i-a dezvăluit infidelitatea criticului Titu Maiorescu. Dramaturgul ar fi vrut să-i facă un bine poetului, pentru că femeia cu care el se visa în fața altarului avea în realitate numeroși… Prieteni intimi.

„Caragiale află de intenţiile poetului şi, cuprins prima dată de remuşcare, se prezintă la Maiorescu şi îi vorbeşte deschis asupra acestor intenţii ale poetului. El îi împărtăşeşte teama că Eminescu e în stare să comită faptul şi că ar trebui împiedicat de la aceasta, deoarece Veronica avea mulţi prieteni intimi printre care şi el, Caragiale”, scrie în cartea „Tragicul destin al unui scriitor”, scrisă de B. Jordan şi  Lucian Predescu.

Înflăcărat de dragostea și pasiunea pe care le simțea pentru Veronica Micle, Mihai Eminescu a ajuns, în cele din urmă, la Titu Maiorescu, să îi spună că vrea să o ia de nevastă. Criticul n-a stat cu mâinile-n sân și i-a dezvăluit adevărul – iubita lui nu îi era nicidecum fidelă.

„Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste, nu merită! Înainte de d-ta a fost prietena altora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el”, i-a spus Titu Maiorescu.

Gata! Până aici a avut viață prietenia dintre Eminescu și Caragiale.

Eminescu, înnebunit de furie. L-a bruscat pe Caragiale și l-a amenințat cu duelul

„Canalia!”, ar fi reacționat Mihai Eminescu la vestea dată de Titu Maiorescu. Poetul a părut că a pus toată vina în spatele lui Caragiale, pe care l-a amenințat cu un duel. Pe ea a iertat-o. Ba chiar i-a scris că l-a bruscat pe dramaturg în public.

„Pe domnul în chesiune l-am bruscat în societate, dar a tăcut frumuşel ca un om de nimic ce este. Am consultat pe un om cunoscător de afaceri ce trebuie să fac pentru a cere scrisorile tale. El mi-a spus că tu trebuie să i le ceri. În caz că nu ar voi să le dea, căci e liber a nu voi aceasta, pot să-l silesc să-mi dea satisfacţiune.

Te rog, dar, cere-i scrisorile şi răspunde-mi apoi dacă ţi le-a trimis sau nu. Nu te mai îndoi că e de absolută rea-credinţă. E un om care nu poate fi altfel“, i-a scris Eminescu iubitei lui, după reluarea relaţiei, preocupat de detaliile intime pe care le-ar fi putut dezvălui dramaturgul.

„Într-adevăr, recunosc că fiinţă mai arhicanalie, după cum ai numit-o tu, nu există. L-am întâlnit azi. Mi-a zis că eu nu ţi-am spus, nu ţi-am mărturisit păcatul meu decât ca să sfărâm prietenia ce există între tine şi el.

Apropos, zice: «Hai, ai să-l faci pe Eminescu să se bată cu mine, să mă împuşte!…» şi câte alte prostii. E un adevărat spion. Mi-e groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar să-l lăsăm în pace“, îi scria Veronica lui Eminescu despre nenea Iancu.

În cele din urmă, Ion Luca Caragiale şi-a cerut transferul ca revizor şcolar la Argeş şi nu s-a mai apropiat de Veronica Micle. Pentru Eminescu, însă, dramaturgul a suferit cu adevărat. După ce a aflat că poetul dă semne că își pierde mințile, Caragiale a izbucnit în lacrimi.

„Duminică, 26 iulie 1883. Înnebuneşte Eminescu. A binecuvântat cu ochii aţintiţi în zid pe doamna Maiorescu şi pe d-ra Livia, l-a strâns în braţe pe d Maiorescu tremurând din toată firea. Veni apoi Caragiale, la dejun, la noi, aflând despre Eminescu începu să plângă”, a scris Titu Maiorescu în „Jurnal”.

Ion Luca Caragiale și Mihai Eminescu s-au revăzut abia la câțiva ani după acest incident. Cu mintea tulburată de boală, poetul a uitat episodul trădării. Amintirile din vremea prieteniei de la „Timpul” s-au dovedit a fi fost mai puternice.