Cea mai grea iarnă din România, cu nămeți de peste 5 metri înălțime. „S-au făcut pârtii în formă de tranşee, în zăpadă”

Cea mai grea iarnă din România a fost înregistrată în urmă cu 69 de ani, când a avut loc „marele viscol din 1954”. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti, de 126 kilometri la oră. Nămeții se înălțau chiar și mai bine de cinci metri, iar pe unii dintre români zăpada i-a blocat în casele lor. A fost nevoie de intervenția armatei și au fost săpate tranșee și tuneluri prin troiene.

Tranșee și tuneluri săpate în zăpadă

Românii trecuseră de ceva vreme de sărbători când a lovit urgia, în luna februarie. Cercetătorul istoric în domeniul aeronautic Dan Antoniu a povestit că locuia atunci într-o casă din cartierul România Muncitoare din București, undeva pe lângă actualul Pod Grant.

„La 3 februarie a început de dimineaţă să ningă cu fulgi imenşi, fără întrerupere, până a doua zi. Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepţia uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe şi am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis!”, a povestit Dan Antoniu pentru „Adevărul de Seară”.

Zăpada depășise înălţimea casei.

Familia lui a reușit să deschidă o ușă, pentru că aceea se deschidea în interior, și a început să sape un tunel de ieșire, oblic, la 45 de grade, până când a ajuns în dreptul străzii.

De altfel, familia lui nu a fost singura care a trecut la acțiunea. Speriați de posibilitatea de a muri de frig și de foame în casele lor, românii n-au stat cu mâinile-n sân. Au săpat tuneluri prin nămeți, au cărat zăpadă cu căruțele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit.

„Nămeţii au acoperit străzile, gardurile, au înfundat curţile, ba, la unele case au ajuns până la streaşină. Pe străzi abia s-au făcut ici – colo pârtii în formă de tranşee, în care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai văd decât vârfurile căciulilor”, scria, în 5 februarie, scriitorul Pericle Marinescu.

Armata a intervenit cu tancuri

Armata a mobilizat tancuri în eforturile de deszăpezire. După ce iarna cumplită s-a dat bătută în cele din urmă, iar zăpada s-a topit, au fost găsite maşini ce fuseseră strivite de șenilele tancurilor, în timp ce erau acoperite de troiene.

„Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă”, a mai povestit Dan Antoniu.

În ziare și la radio au fost transmise reguli pentru deszăpezire, pe lângă îndemnuri referitoare la contribuția la misiunea de deszăpezire a țării. Una dintre aceste reguli arăta astfel: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”.

„Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”,era o altă regulă. Românii erau îndemnați să strângă zăpada din curțile lor ca să elibereze zidurile caselor și trebuiau să o depoziteze doar pe terenuri virane și scuaruri.

Marele Viscol în ziarul Partidului Comunist

În dimineața zilei de 4 februarie, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române a transmis un comunicat la radio, ce a fost reluat a doua zi de Scînteia, organul de presă al Partidului Comunist. Ziarul scria că „toţi cetăţenii capabili de muncă” erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei”.

„Muncitori, ingineri, tehnicieni, funcţionari din ministere şi instituţii, comunişti şi deputaţi ai sfaturilor populare, gospodine, ţărani, elevi, studenţi” – toți erau chemați să ia parte la lucrările de deszăpezire a străzilor, căilor ferate şi a drumurilor.

Zilnic, Scînteia scria că românii aveau „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicând cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

„Sute de oameni au lucrat ieri la deszăpezirea liniei tramvaiului 3. Iat-o pe zidăriţa utemistă Bugasin Ioana, o fată sprintenă, vioaie, care lucrează la deszăpezirea liniei. «Doar lucrăm în preajma Spitalului unificat nr. 2 CFR» – ne spune ea. «Sunt aci tovarăşi bolnavi, sunt mame cu copii mici, care nu trebuie să ducă nici o lipsă. Nu vom lăsa lopata din mână până nu vom deszăpezi drumul!»”, arăta un articol din Scînteia, pe 5 februarie.

„Oriunde te uiţi pe străzile şi bulevardele Bucureştiului vezi oameni de toate vârstele, muncitori, tehnicieni, funcţionari, militari cu lopeţi şi cazmale, muncind cu însufleţire şi spor pentru înlăturarea nămeţilor”, scriau ziariștii de la Scînteia după două zile.

„Delegatele de femei din cartierul Tei au fost în primele rânduri ale acţiunii pentru organizarea transportării cu săniuţele a pâinii de la brutării la centrele de pâine. Muncim până desfundăm drumul, că de-aia am venit, a spus gospodina Comana Ghiţă. Mai mă reped eu câteodată să văd ce face copilul acasă, dar nu plec până nu terminăm lucrul”, mai arăta ziarul partidului, punând accent subtil pe efortul depus de femei.

Cel mai gros strat de zăpadă din istorie

Printre articolele ce puneau accent pe însuflețirea cu care tovarășii și tovarășele lucrau la deszăpezire se strecurau și poezii despre viscol, precum și informații referitoare la linii de tren și de tramvai blocate de zăpadă sau la închiderea școlilor, cinematografelor și teatrelor.

În plus, ziarul Partidului Comunist sublinia faptul că în ciuda situației vitrege în care e aflau, niciun muncitor din Bucureşti nu a lipsit de la muncă. Ba chiar a fost depăşit „planul de lucru”. „Aplicând metodele sovietice de lucru, ţesătoarele de la uzina 7 Noiembrie şi-au depăşit sarcinile de plan cu 11-20% , dând ţesături numai de calitatea I. (…) Fiecare muncitor din sectorul VI de la Ghe. Gheorghiu-Dej a realizat peste sarcinile de plan câte un paltonaş de fetiţă”, erau alte rânduri din presa comunistă.

În timpul Marelui Viscol din 1956 a fost măsurat cel mai gros strat de zăpadă din istorie – de 173 de centimetri, la Călărași. Vântul a înregistrat o viteză de până la 126 de km/ oră în București, iar temperaturile au scăzut până la -25 de grade Celsius. A fost cea mai friguroasă iarnă a secolului XX.

Explicația meteorologilor pentru Marele Viscol a fost următoarea: Urgia s-a dezlănțuit după ce un ciclon mediteranean s-a alimentat cu umiditate deasupra Mării Negre și a întâlnit un front de aer rece când a intrat pe teritoriul României.