„Deșteaptă-te, române!”. Imnul ți-a fost furat. Cum ar fi plagiat Anton Pann melodia, folosindu-se de un elev de-ai lui

Toți românii învață la școală că imnul național al României, „Deșteaptă-te, române”, este scris de Andrei Mureșanu – corect, pe muzica lui Anton Pann – nu chiar.

Cea din urmă informație este subiectul unei controverse. Adevărul ar fi rămas îngropat de istorie, în anul 1848, în grădina unui paroh din județul Brașov, în pregătirea unei petreceri ce a fost dată în „onoarea” cireșelor.

Unii spun că Andrei Mureșanu ar fi compus și melodia, nu doar versurile. Însă, alții susțin că autorul moral al imnului „Deșteaptă-te române” ar fi Gheorghe Ucenescu – cântăreț bisericesc și dascăl român, profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov – și nu Anton Pann, care i-a fost profesor acestuia.

Anton Pann l-a instruit pe Gheorghe Ucenescu în perioada 1845-1853. Ucenescu a fost „studentul preferat” al lui Anton Pann, deoarece era „devotat și harnic”. Astfel, iată cum s-a întâmplat ca imnul României să fi fost „furat” de un profesor de la elevul său preferat.

Imnul României, născut din colaborarea lui Andrei Mureșanu cu Gheorghe Ucenescu

Imnul României „s-a născut” în vara anului 1848, după o întâlnire a lui Andrei Mureșanu cu Ghorghe Ucenescu la un paroh din comuna Bolgarsechiului (Şcheiului) de sus din județul Braşov, în pregătirea unei petreceri ce a fost dedicată cireșelor.

Mai exact, Andrei Mureşanu, autorul versurilor imnului României, căuta o melodie potrivită pentru un sonet pe care avea să îl compună după ce revoluţionarii munteni şi moldoveni s-au întors la Brașov în urma Adunării Naționale de la Blaj.

La Blaj a avut loc una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în această provincie.

Gheorghe Ucenescu însuși scria, în anul 1852, cum a ajuns să cânte pentru prima dată „Deşteaptă-te Române”, melodia ce avea să devină, mult timp după moartea lui, imnul național al României.

„Încă din anul 1844, subscrisul, aflându-mă învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile, care este comuna Bolgarsechiului (Şcheiului) de sus, în Braşov. Poetul Andrei Mureşianu, ca rudenie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pentru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru petrecere de seară, cu mâncări şi băuturi, în onoarea ceraşelor.

Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, Din sânul maicii mele, şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci”, a scris Gheorghe Ucenescu.

Posibila melodie originală, o romanță

„Din sânul maicii mele” este o romanţă publicată pentru prima dată în august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Andrei Mureşanu a compus într-o noapte poezia „Un răsunet”, ce a devenit ulterior Imnul României, „Deșteaptă-te române”.

„De la o întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese”, arată o consemnare a unui profesor, Moroianu, despre spusele Susanei, soţia lui Andrei Mureşanu.

După cum s-au înțeles Gheorghe Ucenescu și Andrei Mureșanu, melodia ce avea să devină imnul național al României a fost cântată în duminica stabilită, spre sfârșitul lunii iunie, pentru prima dată, la petrecerea dedicată cireșelor.

„În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ceraşe înainte — îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută Deşteaptă-te Române, îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este o minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine.

Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul Deşteaptă-te Române s-au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”, a mai scris Gheorghe Ucenescu.

De ce i-a fost atribuită muzica imnului național lui Anton Pann

Anton Pann a rămas în istorie drept compozitor al imnului național deoarece acesta ar fi cunoscut melodia şi ar fi scris-o în notaţie psaltică încă din anul 1839. Aici este vorba, însă, despre romanţa „Din sânul maicii mele”.

Melodia ştiută de Anton Pann era diferită de cea cunoscută de Gheorghe Ucenescu – „nepotrivită, deplorabilă, plângătoare şi lâncedă”, după cum aprecia muzicologul Mihail Gr. Posluşnicu.

De altfel, în manuscrisul său de „cântece de lume”, Gheorghe Ucenescu îl desemna drept culegător al cântecului pe Gheorghe Asachi, şi nu pe Anton Pann, deşi la acea dată era elevul său şi îi cunoştea culegerile de cântece.

Confuzia provine de la asemănarea celor două melodii şi de la faptul că însemnările mult ulterioare ale evenimentului din 1848 menționau faptul că Anton Pann cântase sau notase melodia în repetate rânduri între 1839 şi 1842, dar se amintea despre poezia „Deşteaptă-te, române”, şi nu de romanța „Din sânul maicii mele”. Evident, prima poezie încă nu fusese compusă, dar spre sfârşitul secolului al XIX-lea aceasta o eclipsase complet pe cea de-a doua.

Imnul României, înregistrat inițial în Statele Unite ale Americii

În plus, după publicarea şi răspândirea acestui imn, melodia a cunoscut diverse variante. Prima înregistrare a imnului nu s-a făcut în România, ci în Statele Unite ale Americii, în 1900, pe disc de ebonită, cântecul fiind interpretat de către solistul Alexandru Pascu.

Apoi, în 1910, fanfara Batalionului 2 „Pionieri” din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului „Ştefan cel Mare” din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Melodia „Deşteaptă-te, române!“ a fost interzisă în ţară de comuniști, dar a fost intonată în 1987, la iscarea revoltei de la Braşov, şi la Revoluţia din 1989. Aceasta a devenit imn național după Revoluţia din decembrie 1989, prin Constituţia din 1991.

Anterior, imnuri naționale au fost: „Marşul triumfal“, doar instrumental, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza; „Trăiască Regele“, ale cărui versuri îi aparţin lui Vasile Alecsandri (între 1866 şi 1948); „Zdrobite cătuşe“ (din 1948 până în 1953); „Te slăvim, Românie“ (1953-1977) şi „Trei culori“(1977 – 1989), pe muzică de Ciprian Porumbescu.

În perioada 1991 – 1994, imnul României, „Deşteaptă-te, române!“, a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, dar ulterior a fost înlocuit cu „Limba noastră“.

Iată versurile integrale ale poeziei „Un răsunet”, devenită ulterior imnul României:

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!.

 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfători în lupte, un nume de Traian!.

 

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!.

 

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

“Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

 

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!.

 

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,

 

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel pe pericul s-ar face vânzători!.

 

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!.

 

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!.

 

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!.

 

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!.

 

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!