„Ionel, Ionelule”, o melodie născută în tortură. Chinul prin care a trecut autorul ei. „L-au încuiat și i-au dat doar biscuiți”

„Ionel, Ionelule” este una dintre cele mai cunoscute melodii românești, interpretată de mari artiști, de la Gică Petrescu și Aura Urziceanu până la Loredana Groza. Însă, puțini români știu prin ce chinuri a trecut autorul acesteia atunci când a compus-o. Și mai puțini știu că autorul a fost torturat în pușcăriile comuniste.

Compozitorul George Sbârcea sau Claude Romano, așa cum îi plăcea să-și spună, a compus celebra melodie în anii 1930, după ce directorii Teatrului Alhambra din București, la care era angajat, l-au amenințat cu concedierea și l-au încuiat efectiv într-o încăpere a teatrului, ca să compună ceva inedit și să se salveze.

Amenințare, biscuiți și cafea

Claude Romano a fost hrănit doar cu biscuiți și cafea în acea încăpere a teatrului. Cu amenințarea concedierii atârnând deasupra capului și pedepsit cu acest regim alimentar, a reușit să compună nu doar „ceva inedit”, ci un șlagăr nemuritor în muzica românească.

„Ionel, Ionelule/ Nu mai bea băiatule/ Ionel, Ionelule fiindcă te râd fetele… hei”, este un refren care n-a ratat pe nimeni în țară. Tot românul l-a fredonat cel puțin de una-două ori în viață.

Hit!

Succesul melodiei n-a rămas doar în țară, ci s-a revărsat și peste hotare, în țări precum Franța, Germania, Spania și Italia. A fost tradusă în limbile franceză, germană, engleză și spaniolă de editura Eddie Barclay.

„Ce-și poate dori mai mult un compozitor decât ca succesul unui cântec de-a lui să-l însoțeacă o viață întreagă, ba poate chiar să-i înscrie numele printre nemuritori?! E cazul lui Claude Romano, cu al său Ionel, Ionelule.

---

Citește și: Eminescu și dragostea „turbată” a vieții lui. Povestea nespusă a femeii care i-a luat locul Veronicăi Micle

---

Faptul nu se datorează numai unei fericite întâmplări, ci și unei înțelepte opțiuni, care reprezintă o profesiune de credință: aceea a alegerii glasului sincerității, a limbajului simplu, direct, de la suflet la suflet.”, avea să spună unul dintre marii compozitori ai României, Henry Mălineanu, angajat la rândul lui la Teatrul Alhambra.

Totuși, balada suna inițial altfel decât versiunea cunoscută de cei mai mulți români. Primele artiste care au interpretat-o a fost Lisette Verea, cunoscută mai mult ca actriță, și colega ei, actrița Lulu Nicolau.

De altfel, a trecut prin mai multe transformări, întrucât a fost interpretată, de-a lungul timpului, de numeroși artiști, precum: Gică Petrescu, Aura Urziceanu, Margereta Pâslaru, Petre Alexandru, Ion Lucian, Anne Nicolas, Angela Ciorchină, Nicole Jacquemin-Yonel – la Festivalul Cerbul de Aur din 1971, Dorel Livianu, Angela Gheorghiu și Loredana Groza. N-au ratat melodia nici cântăreți din Franța, Germania și țări scandinave.

Compozitorul melodiei „Ionel, Ionelule”, vânat de comuniști

Însă, dacă până acum am numit „tortură” incidentul în cadrul căruia Claude Romano a compus melodia „Ionel, Ionelule”, termenul a ieșit din sfera unei glume și a căpătat sensul cât se poate de propriu în viața lui mai târziu, când l-au vânat comuniștii, după anul 1944.

În opinia proaspetelor autorități comuniste din România, George Sbârcea trebuia pedepsit negreșit. De ce? Pentru că, în opinia lor, el a fost un slujitor al hitlerismului.

George Sbârcea, apărut pe lume în anul 1914, a fost și ziarist, nu doar compozitor. Un om educat. Cu tatăl său medic în Toplița și mama sa soră cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a absolvit două facultăți – de Muzică și apoi de Drept.

A călătorit în toată Europa și vorbea șase limbi străine: maghiară, germană, franceză, italiană, engleză şi suedeză. Melodia „Ionel, Ionelule” i-a fost bilet, în 1937, către lumea bună a Bucureştiului interbelic.

În anul 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle l-a decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez. Ulterior, cu doar doi ani înainte de instaurarea comunismului în România, adică în 1942, a primit titlul de Comandor al Ordinului Leul finlandez, fiind singurul român care poartă acest titlu.

Jilava, Aiud, Gherla

În acest context, vânat de comuniști, compozitorul melodiei „Ionel, Ionelule” s-a ascuns timp de un an în comuna Petelea, judeţul Mureş. Însă, în anul 1947, a fost arestat şi judecat de Tribunalul Poporului, care a stabilit că a „trădat idealurile democratice“.

Sentinţa: 15 ani de temniţă grea, adică singur în celulă.

George Sbârcea a fost dus în pușcării comuniste precum Jilava, Aiud și Gherla. Comuniștii l-au bătut cu bestialitate, lovindu-l mai ales peste mâna dreaptă – cea vinovată de scrierea unor texte „împotriva democraţiei şi a Uniunii Sovietice”.

---

Citește și: Destinul tragic al unei mari actrițe. Eliza Petrăchescu și-a găsit sfârșitul la cutremurul din 4 martie 1977

---

Era scos la plimbare pentru „refacerea moralului“, o dată pe săptămână. Gardienii îşi băteau joc de el. Îi dădeau niște lături în loc de mâncare, iar el le vărsa în canalul de scurgere. Dormea direct pe ciment în celulă și în loc de o plapumă îi țineau de cald șobolanii.

„Am avut noroc de un fizic rezistent, dar rugăciunea şi furia m-au făcut să trec peste aceşti ani“, spunea ziaristul și compozitorul după perioada de detenție. A fost eliberat după opt ani de temniță grea, în 1956, la insistenţele ambasadelor străine acreditate la Bucureşti.

La 55 de ani, căsătorit cu o tânără de 30 de ani

Nici în viața personală, compozitorul melodiei „Ionel, Ionelule” n-a fost ferit de drame. Prima lui soţie a murit la doar 42 de ani, în urma unor tulburări psihice provocate după încarcerarea lui.

Aveau două fete împreună, Cristina şi Tereza, stabilite în Statele Unite ale Americii, care au rupt legătura cu el, pentru că s-a recăsătorit în 1969.  Cea de-a doua sa soţie, Marica, o contabilă de origine ungurească, era mai tânără decât el cu 25 de ani.

Compozitorul șlagărului „Ionel, Ionelule” a editat 83 de cărţi, a scris nenumărate articole în ziare, nenumărate studii printre care „Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa”. A locuit doi ani în Tibet, invitat de Dalai Lama și a fost prieten cu Luis Armstrong. A murit pe 27 iulie 2005 și este înmormântat la cimitirul Bellu.

Versurile melodiei „Ionel, Ionelule”

„Când se duce luna la culcare

Cine ne stă beat în cârciumioare

Și în fiecare dimineață

Cine stă cu felinaru-n brațe

Este Ionel bată-l norocul

Care bea ca să-și înece focul

Focul care-i frige inimioara

Fiindca nu-l iubește Mărioara

 

Ionel, Ionelule

Nu mai bea băiatule

Ionel, Ionelule fiindcă te râd fetele… hei

 

Ce ai văzut Ionel la Mărioara,

De ți-a pus pe flăcări inimioara?

Și de ce să plângi tu măi băiete?

Când pământul este plin de fete.

Daca vrei să uiți de Mărioara,

Hai pe câmp cu mine într-o seară,

Să culegem dalbe floricele,

Să privim la lună și la stele.

 

Ionel, Ionelule

Nu mai bea băiatule

Ionel, Ionelule fiindcă te râd fetele… hei”